Cursa pentru găsirea unui vaccin a devenit un adevărat spectacol de putere, naționalism și interese geopolitice. Ce înseamnă reușita vaccinului pentru reputația unei puteri și cât de departe se poate împinge acest succes? Problema, însă, constă în logistică: odată ce avem un vaccin, cum îl vom distribui unei lumi întregi, când aceiași jucători politici de pe scena globală se luptă pentru a culege laurii?

Mălina Mîndruțescu

Estimările spun că pandemia Covid-19 ar putea duce undeva către 40 milioane de decese și ar putea reduce economia globală cu 12.5 trilioane de dolari până în 2021. A încheia acest capitol al pandemiei este în interesul tuturor. Însă, în ultimele luni, cooperarea multilaterală și abordarea globală par să fi făcut un pas în spate în favoarea intereselor proprii și al naționalismului unitar.

În primele luni ale pandemiei, când lipsurile din domeniul medical începuseră să se facă simțite, state precum China, Franța, Germania sau America și-au acumulat provizii de măști, mănuși și ventilatoare medicale pentru propriile spitale. Indiferent că vorbim despre cea mai mare economie, cele mai influente puteri globale sau cele mai mari democrații sau state autoritare, contextul pandemiei pune pe toată lumea la zid în același fel, iar prioritatea constă în a-și proteja proprii cetățeni mai întâi și apoi restul lumii.

Când gripa porcină a lovit în 2009, marile puteri ale lumii s-au grăbit să semneze contracte exorbitante cu companii farmaceutice pentru a pune mâna pe vaccin, în timp ce statele mai sărace au fost împinse către spatele cozii, întârziind cu luni bune abilitatea acestora de a face rost de vaccin. De asemenea, în 2009, un tânăr si promițător președinte american proaspăt ales, pe nume Barack Obama, și-a întors promisiunea pe care o făcuse la alegeri de a dona vaccinuri țărilor mai sărace, pentru a prioritiza distribuția vaccinului în Statele Unite. Australia și-a oprit o companie farmaceutică din a exporta vaccinuri în afară, până când întreaga populație era imunizată integral. Deși este estimat că în jur de 18,000 oameni au murit în urma gripei porcine, alte studii arată că undeva la 575,000 de oameni și-ar fi pierdut viața – în special în Africa și Asia Sud-Est.

Nivelul disproporționat în care pandemia a afectat oameni, țări, companii și multe altele, în funcție de resursele pe care acestea le au, nu este o noutate – nenumărate studii au arătat că deși pandemia nu discriminează, este mult mai probabil ca aceasta să afecteze oamenii săraci, pe cei cu venituri joase, care nu-și permit să lucreze de acasă, ori să-și ia liber, minorități, dar și țări mai puțin înstărite, care nu au sisteme sanitare atât de bine puse la punct.

În cursa pentru găsirea unui vaccin, lupta geopolitică care pare să se țină între marile puteri globale, rivalitatea exacerbată dintre China și Statele Unite, creșterea naționalismului și regresul atitudinilor multilaterale – nu fac decât sa îngreuneze finalizarea pandemiei în viitorul apropiat. Toți acești factori puși laolaltă doar reușesc să amplifice clivajele politice și economice, într-un moment în care este nevoie de o coaliție la nivel global și de o abordare multilaterală bazată pe cooperare pentru a învinge pandemia.

Găsirea unui vaccin este esențial pentru a repune pe picioare economia la nivel global. Experții spun că va mai dura între 12 și 18 luni până când un vaccin va putea fi pus în producție. Iar cu mai bine de 100 de potențiale vaccinuri în faza de testare, lucru ce presupune un efort colosal la nivel de finanțare și de logistică pentru a produce și a distribui vaccinul cu succes la nivel global, până la finalul acestei curse contra cronometru, economia globală va fi în moarte clinică.

De asemenea, orgoliul și recunoașterea care vin odată cu găsirea vaccinului, fac ca marile țări să pompeze sume enorme și resurse fără număr în această cursă. În timp ce președintele Trump a lansat un parteneriat între spațiul public și cel privat pentru a face sute de milioane de doze până la finalul anului, o companie chineză a anunțat că versiunea lor de vaccin a trecut deja de faza de testare clinică și că ar fi început deja producția, însă există dubii cu privire la eficacitatea acestuia. China vede un asemenea succes nu numai ca și o chestiune de mândrie națională și de sănătate publică, dar va demonstra că statul chinez este superior, fără să fie nevoit să joace după regulile liberalismului vestic. În contextul alegerilor prezidențiale din Statele Unite din noiembrie, ipoteza în care China ar avea un vaccin înaintea Americii nu îi surâde deloc președintelui Trump, care este mai mult decât dornic ca Washington să câștige această cursă. Faptul că acesta a retras America din OMS și că nu mai susține organizația cu cei 400 milioane de dolari anual, se va dovedi un obstacol semnificativ pentru eforturile acestui progres.

În vremuri de criză în domeniul sănătății publice, țările devin extrem de izolaționiste, acestea naționalizându-și produsul și încercând să găsească un vaccin prin producători domestici. Pandemia a dat dovadă că în momente de tensiune, țările recurg la orice pentru a-și asigura bunăstarea – de exemplu, politicienii germani au acuzat America de “piraterie modernă“, după ce un convoi cu măști menit sa ajungă la poliția din Berlin a fost deviat și redirecționat către Statele Unite. De aceea, este dificil să ne imaginăm cum va decurge distribuția, odată ce un vaccin va fi găsit.

Ce putem observa este că miza în această cursă este mult mai mare decât simpla găsire a unui vaccin, ci devine o chestiune atât despre sănătate publică, cât și despre diplomație internațională și securitate națională. De asemenea, odată ce un stat are acest vaccin, acesta poate fi folosit ca un mijloc de negociere pentru a-și însuși dominarea globală asupra unei regiuni, ceea ce în contextul recent privind ambițiile Chinei, nu este deloc imposibil.

Pentru ca procesul de distribuire al unui viitor vaccin să funcționeze, cooperarea internațională este esențială, printre care se numără și China și Statele Unite. Divergențele acestora și animozitatea crescută cu privire la războiul comercial dintre cele două ar trebui să ocupe un loc secundar pentru a prioritiza nevoia cea mai urgentă: găsirea, producția și distribuirea unui vaccin la nivel global. Într-o lume interconectată și globală, atitudinile naționaliste si interesul arătat exclusiv propriilor cetățeni devine ineficient. Tendințele naturale ale liderilor de a se preocupa doar de propria țară trebuie învinse, pentru a reuși într-adevăr în lupta împotriva pandemiei. Dacă vom avea o abordare fragmentată și ne vom ocupa doar de ale noastre, în timp ce jumătate de glob arde, vom eșua în orice eforturi de a încheia acest capitol al pandemiei cât de curând.

Din această pandemie, este posibil ori să ieșim mai puternici împreună, căci prin această luptă comună vom redescoperi puterea cooperării și a multilateralismului, ori vom ieși mai fragmentați ca oricând, unde fiecare va fi forțat să supraviețuiască pe propriile puteri. Însă, pericolul acestei premise este că poate nu toți vor reuși.

Sursă foto: Sky News

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here