Turcia devine o putere tot mai agresivă și unilaterală în aspirațiile sale geopolitice. Ca și membră NATO, aceste caracteristici sunt în antiteză cu misiunea democratică în baza căreia s-a creat Alianța. Însă, NATO pare timid în a acționa, iar Erdogan nu se sfiește în a-și continua viziunea sa pentru Turcia.

Mălina Mîndruțescu

În contextul reorientării intereselor geopolitice, Turcia pare să-și redefinească noi orizonturi cu privire la ambițiile sale la nivel global, iar NATO nu pare să se regăsească printre ele.

Recent, Turcia pare să fi devenit o discuție complicată pe care puțini diplomați de la Bruxelles sunt dispuși s-o ducă. Deși Turcia pare să nege comportamentul său agresiv, mulți oficiali din cadrul Alianței sunt de părere că țara prezintă un pericol pentru valorile democratice și misiunea colectivă de apărare a regiunilor partenere. Turcia face parte din Alianța NATO încă din 1952, iar aceasta este un jucător mult prea mare și puternic pentru a putea fi eliminat din grup. Importanța strategică a Turciei, care face puntea între Europa și Asia, este esențială pentru a risca să rămână descoperită și lăsată vulnerabilă unor potențiale conflicte.

Imagine de grup a reuniunii liderilor NATO

În timp ce președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, începe să-și însușească și să-și consolideze o putere tot mai vizibilă atât ca ambiții domestice, cât și la nivel global, membrii NATO devin tot mai neliniștiți cu privire la aceste evoluții. Turcia pare să fie de cealaltă parte a punții față de aliații săi NATO pe multe planuri – de la Libia și Siria, la Rusia și zona de est a Mării Mediterane. Însă, surse spun că Turcia este tratată mult prea blând de către conducerea NATO, în mare parte datorită lipsei de direcție și conducere din partea Statelor Unite. De asemenea, relația dintre Turcia și Statele Unite poate fi numită cel puțin ostilă: Turcia a cumpărat sisteme anti-rachetă de la ruși, în pofida opoziției fioroase a Americii și a membrilor NATO, aceasta are o poziție extrem de agresivă față de Israel, un aliat apropriat al Americii, și este vinovată de violarea termenelor de embargo asupra armelor din Libia.

Dilema vine când trebuie sa menții o Alianță de 30 de state și mari puteri, fiecare cu interese, nevoi și ambiții separate, din a se destrăma. Deși putem înțelege acest argument, conducerea NATO pare să fi ignorat multe dintre aceste preocupări cu privire la Turcia. Procesul de vot în cadrul NATO necesită un consens majoritar, iar aceste operațiuni pot fi lejer blocate de către Turcia. Deși multe state votează în favoarea propriilor interese, nu se întâmplă ca acestea să voteze în defavoarea interesului colectiv de apărare. Turcia, însă, a blocat parteneriate în funcție de statele pe care aceasta le displace, cum ar fi Israel, Egipt sau Armenia. De asemenea, NATO a blocat un parteneriat care ar oferi protecție NATO Poloniei și țărilor Baltice care se învecinează cu Rusia. Deja faimoasa achiziție de echipament militar de la Rusia pare să fie un alt subiect care este mustăcit de către restul Alianței ca fiind problematic, dar nu este confruntat, aceasta reprezentând o încălcare a regulilor NATO cu privire la apărarea aeriană.

Un avion militar rusesc care descarcă părți din sistemul antiaerian S-400 în Ankara, într-o fotografie publicată de Ministerul Turc al Apărării anul trecut

Un alt aspect delicat pe care Turcia a decis să-l urmeze în mod unilateral este Siria. În octombrie anul trecut, Turcia a invadat nord-estul Siriei, la câteva zile după ce președintele Trump a anunțat că va retrage trupele americane din regiune, în urma unui telefon cu președintele turc. Văzută drept o decizie strategică dezastruoasă din partea Americii, trupele americane asistau aliații kurzi în lupta împotriva diverșilor jucători islamiști din regiune, în special ISIS, din cadrul războiului civil. Turcia, care consideră trupele kurde drept o grupare teroristă, dorește distrugerea lor deoarece kurzii vor să formeze o regiune autonomă seculară în nord-estul Siriei, care este la graniță cu Turcia. În urma acestei invazii, pe lângă sutele de mii de sirieni care au rămas pe drumuri, trupele kurde și americane păzeau mii de teroriști și luptători ISIS, capturați în decursul conflictului. Această invazie nu numai că a întors întreg progresul pe care trupele aliate îl făcuseră pentru a elimina influența ISIS din regiune, dar acest regres colosal repune pe hartă pericolul terorist al organizației, care își pierduse punctul de sprijin din Siria.

Soldați turci văzuți în timpul unei patrulări în zona de de-escaladare din Idlib, Siria, la 20 februarie 2020.

De asemenea, nici relația dintre Turcia și Franța nu este prea roz. Tensiunile datează din 2011, când cele două țări au avut păreri împărțite vis a vis de intervenția militară cu scopul de a-l da jos pe liderul libian, Muammar Gaddafi. În contextul ambițiilor economice din Nordul Africii și al resurselor energetice din Libia, nici unul dintre state nu intrase în conflict fără vreun interes adiacent. Franța, o țară profund seculară, este îngrijorată de aspirațiile religioase ale lui Erdogan, pe care președintele Emmanuel Macron le vede drept o încercare a Turciei de a introduce zelul Islamic în regiunea Africii de Nord, care ar putea duce la conflicte religioase, războaie civile și pierderea influenței Franței din fostele sale colonii.

Acum un deceniu, când Primăvara Arabă tocmai ce lua amploare, Turcia era văzută ca o speranță pentru regiune: un aliat moderat și o democrație deschisă la minte si discuție. Însă, de când Președintele Erdogan este la putere, acesta a întors Turcia spre o direcție mult mai religioasă, acesta bazându-și susținerea pe populația religioasă din mediul rural. Luna trecută, Erdogan a declarat că faimosul muzeu Hagia Sophia va redeveni moschee, acesta încercând să distrugă orice rămășiță de moștenire seculară lăsată de pe urma lui Atatürk. Hagia Sofia, care a fost inițial construită drept o biserică creștin-ortodoxă, ca apoi să fie transformată în moschee de către Imperiul Otoman, a fost proclamată muzeu secular în 1935 și are o greutate simbolistică extrem de importantă, înfățișând armonia și coexistența celor două religii. Decizia lui Erdogan de a revendica biserica unei singure religii, are ca obiectiv atingerea bazei lui de susținere – conservatorismul religios și naționalismul turc. În urma tentativei de lovitură de stat din 2016, Erdogan a încarcerat mare parte din elita cosmopolită a Turciei. Acest eveniment a marcat o schimbare în comportament, Erdogan devenind mult mai autoritar și agresiv, împingând o agendă extrem de pro-turcă, parcă dorind să reclădească Imperiul Otoman de altă dată (termenul de „neo-otomanism” este deja folosit de către mulți analiști politici).

Interiorul muzeului Hagia Sophia arată istoria sa stratificată atât ca biserică, cât și ca moschee.

Turcia de astăzi se află pe o traiectorie diferită de unde era acum ceva timp, când aceasta era văzută drept speranța care va aduce pace în regiunea mediteraneeană. În frunte cu președintele Erdogan, Turcia pare sa se îndepărteze de viziunea și misiunea Alianței NATO. Dacă alegerile americane din toamnă vor rezulta în alegerea unui alt președinte, este posibil ca viitorul Turciei în Alianță să fie regândit.

Sursă foto: AFP / Global Village Space

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here