Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Alexandru Văleanu

Țarul Putin și Palatul de la Țară

Documentarul produs de dizidentul rus Alexei Navalnîi a reușit să strângă mai bine de 90 de milioane de vizualizări în doar o săptămână. Așadar, ce prezintă acesta și care sunt implicațiile lui?

La o săptămână după lansarea filmului pe Youtube, acesta pare a fi făcut înconjurul lumii, dar, mai important, înconjurul Rusiei. Precum am văzut weekend-ul trecut, rușii au fost profund deranjați de informațiile prezentate acolo: construcția unui palat demn de un țar.

Drept dovadă, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere două lucruri mari și late: eliberarea lui Navalnîi și demisia lui Putin. Deși numărul exact al participanților este necunoscut, estimările se învârt în jurul cifrei de 100,000, dintre care peste 3,700 au fost arestați.

Pentru a înțelege indignarea din societatea rusească, trebuie menționate, pentru cei care nu au urmărit documentarul, extravagantele detalii ce se află după zidurile ce înconjoară Palatul lui Putin de la Marea Neagră.

Țarul neîncoronat al Estului

Abordând un ton ironic pe tot parcursul documentarului de două ore, Navalnîi nu prezintă doar palatul efectiv, ci încearcă inclusiv să distrugă cultul personalității, atent cultivat de Putin și aliații săi.

Documentarul începe, precum era de așteptat, cronologic, cu perioada în care Putin lucra pentru KGB la birourile din Germania de Est. Acest capitol din viața lui Putin a fost puternic mistificat, conturându-i o imagine similară agentului 007, cu arme ascunse în obiecte de zi cu zi și legături la cel mai înalt nivel al statului.

KGB

Sursă foto: Daily Mail

 

Filmul, însă, ne prezintă un alt fel de tablou; unul în care Putin, deși deținea respectabilul rang de locotenent-colonel la o vârstă nu prea înaintată, nu era nimic mai mult decât un funcționar al serviciilor secrete sovietice, având drept sarcini activități de arhivare și de tip administrativ.

Încă din această perioadă, filmul ne arată cele mai importante prietenii pe care Putin le-a legat la sfârșitul anilor 80 și începuturile anilor 90. Acești prieteni, în prezent, ocupă cele mai importante funcții atât din aparatul de stat rusesc, cât și din motorul oligarho-economic, ce face legea în țara de la est de Uniunea Europeană.

Astfel, deși i se pot reproșa multe, fapt evidențiat tot mai mult de documentarul publicat acum o săptămână, un lucru este cert: Putin nu lasă loialitatea nerecompensată

Navalnîi a expus mult mai multe legături bizare între Putin și prietenii săi, fie ei din mediul crimei organizate sau al structurilor sovietice, dar acea primă parte introductivă a fost mai mult destinată publicului autohton, unele dintre numele și faptele prezentate fiind străine și pentru cei mai recunoscuți experți din afara Rusiei.

Umila locuință de la țară

În pofida ironiei lui Navalnîi, pe care mi-am asumat-o și eu, domeniul de la Marea Neagră este orice, numai nu umil. Terenul în sine are o suprafață de aproape 18,000 m2, fiind înconjurat, ca orice fortăreață ce se ia în serios, de un teren deținut de FSB, pentru a se asigura că nu va fi găsit de cetățenii ce se bucură de plimbări lungi la începutul dimineții. Pentru a înțelege mai bine cât de vast este acest teritoriu țarist, el este de 39 de ori mai mare decât principatul Monaco.

navalny

Sursă foto: Radio Free Europe

 

Până a ajunge la palatul efectiv, proprietatea se bucură de numeroase podgorii, al cărui vin probabil că are note subtile de opresiune și opulență.  Însă, aceste podgorii se numără printre utilitățile mai modeste ale elegantului complex.

Fiind cunoscut drept un fan înfocat al hochei-ului, ar fi fost de-a dreptul ridicol ca un astfel de stadion să lipsească din cadrul proprietății. Așadar, pentru a rectifica acest fapt, un stadion de mari proporții a fost construit în subteran, fiind acoperit cu generozitate de gazon pentru a nu strica priveliștea înalților lideri ai lumii ce ar putea fi invitați la palat.

Deși s-ar putea scrie pe acest subiect eseuri întregi, nu o să va plictisesc cu alte obiective din afara palatului precum amfiteatrul în aer liber, biserica, sera și mini-palatele, destinate oamenilor ce ar lucra pe proprietate.

Încă de la intrarea în palat, putem înțelege ce ne așteaptă și cum se vede Putin în relație cu țara pe care o conduce de 20 de ani. Anume, pe poarta de la intrare, ca o ironie a sorții, nu se află nimic altceva decât vulturul țarist, emblema Romanovilor. Este, așadar, posibil ca, asemeni Anastasiei, Putin să fie un moștenitor pierdut al tronului de la Sankt Petersburg? Nu știm cu siguranță, din păcate.

La fel ca în cazul celorlalte proprietăți de pe domeniu, nici palatul nu dezamăgește. De la săli de cinema și teatru până la camere de jocuri, baruri de narghilea și chiar și o discotecă acvatică, președintele și invitații săi au cu ce să își ocupe timpul, fără a se plictisi.

Sursă foto: Archyworldys

 

Chiar și așa, costul estimativ de 1.35 miliarde de dolari pare cam piperat. În schimb, uitându-ne la prețurile vehiculate în cadrul documentarului, valoarea totală este justificabilă. De exemplu, o simplă canapea, fabricată de o casă exclusivistă din Italia, ce-i drept, a costat peste 20,000 de dolari. Exemplul meu preferat este, în schimb, reprezentat de celebra perie de toaletă al cărei cost per bucată a fost de 850 de dolari. În termeni autohtoni rusești, o perie de toaletă înseamnă aproape cinci salarii minime pe economie.

Trecând toate aceste cifre în revistă, nu este greu de înțeles de ce populația Rusiei a reacționat cu atâta fervoare în data de 23 ianuarie 2021, când atât orașele mari, cât și cele mici s-au unit în protest, cerând demisia țarului de la Kremlin.

Indignarea poporului și noua speranță

Chemând populația la manifestații, Navalnîi a declarat că nimic nu este imposibil pentru poporul rus dacă protestează cu milioanele. Din păcate, însă, eu nu cred că stau așa lucrurile.

Acesta nu este nici primul și nici ultimul protest major împotriva lui Putin, iar toate de până acum au eșuat, sistemul autoritar fiind puternic înrădăcinat în toate fațetele statului. Atunci când serviciile de ordine au dreptul de a încarcera orice persoană care participă la o astfel de mișcare anti-Putin, voința poporului nu este îndeajuns pentru a răsturna un regim. Acest fapt a fost deja observat în Belarus, unde, după luni întregi de proteste, încarcerări și violențe perpetuate de stat, oamenii par a fi renunțat la idealurile democratice care i-au scos în stradă.

proteste

Sursă foto: Financial Times

 

Asta, bineînțeles, nu înseamnă că orice speranță este deșartă. Fără doar și poate, 10 milioane de persoane ar putea răsturna un regim. Dar există atât de mulți oameni în Rusia, dispuși să riște închisoarea sau mai rău? După zeci de proteste înăbușite în mod iliberal de-a lungul celor 20 de ani de conducere ai lui Putin, tactica regimului a reușit. Drept rezultat, o apatie s-a instaurat în rândul rușilor. Nu este, însă, exclus ca, văzând luxul de care se bucura președintele țării, populația să fi ieșit din starea de hibernare.

Cu toate acestea, încă un protest este programat pentru 30 ianuarie, liderii mișcării anticipând mai mulți oameni în stradă decât la precedentul. Dacă aceste manifestații anti-Putin vor avea un rezultat concret, rămâne de văzut.

Până atunci, vă invităm să urmăriți și voi celebrul documentar al lui Navalnîi:

 

Pentru citi și alte analize True Story Project pe subiectul Rusia, precum Nord Stream 2: o provocare majoră pentru Germania și Europa și Va schimba otrăvirea lui Navalny Rusia?

Sursă foto: artnet

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și