close_icon
#Analize / Daniel Andronache

Statul – maternitate și paternitate socială

Societatea este un agregat al nevoilor, dorințelor și emoțiilor individuale, comportându-se, astfel, în linii generale, ca un individ ea însăși. Ea se raportează astfel la autoritate, respectiv la guvernare, așa cum un individ se raportează la forma primară de autoritate, cea parentală.

Dan Andronache

Fără a fi o simplificare și fără a face apologia unei abordări părintești a societății de către guvernanți, analiza relației societate-guvernanți prin prisma psihologiei relaționale cu autoritatea parentală ajută la înțelegerea fenomenelor societale, inclusiv a celor din perioade de criză ca cea actuală. Analizând prin această prismă putem vorbi despre o maternitate, respectiv o paternitate, socială. 

Atunci când am dezvoltat acești termeni le-am dat următoarele definiții: maternitatea socială reprezintă capacitatea statului de a conține și susține segmentele societății aflate la început de drum sau la amurg, cazurile sociale limită, incluzând capacitatea sistemului medical de a face față în situații de criză precum cele de acum.

Paternitatea socială, mai mult decât o paternitate fiziologică,  este relația autentică dintre guvernant și societate, în care guvernarea oferă unelte eficiențe pentru ca societatea să opereze în siguranță, să fie informată corect și clar în timp real, în care guvernarea impune limite / reguli de conviețuire și operare în mediul social și strategie de viitor, se ocupă (sau ar trebui) de identificarea și aplicarea unor strategii particularizate în funcție de zonele / grupele de risc în situații de criză.

În cele aproximativ două luni de izolare impuse de autorități în majoritatea statelor europene, ca și în afara continentului european, am asistat la amplificarea cantitativă a teoriilor conspirației pe subiectul pandemiei, dar și la coroborarea acestora cu alte teorii conspiraționiste mai vechi (rețele 5G, controlul populației prin microcipuri, vaccinuri, etc). Peisajul infodemic a câștigat astfel atât calitativ cât și cantitativ, ca urmare a unor factori interni și externi precum: (1) regresia individuală (în consecință și colectivă) generată de restrângerile libertăților individuale de circulație impuse de autorități, (2) lipsa informațiilor complete despre noul virus, (3) nesiguranță individuală cauzată de lipsa informațiilor legate de propagarea acestui virus și (4) activarea gândirii magice (din perspectiva antropologică) pentru acoperirea golurilor informaționale. Mintea noastră are nevoie de informații complete despre un fenomen, iar tendința naturală este ca ceea ce nu poate fi explicat sau nu poate fi determinat prin simțurile proprii, această “pată oarbă”, să fie acoperită cumva, cu orice argument care ne satisface, de aici și erorile de logică de genul “post hoc ergo propter hoc” abundente în peisajul mediatic recent. 

Potențialul ridicat de afectare a securității personale determinat de procentul mai ridicat de morbiditate pentru anumite categorii de risc, insecuritatea și anxietatea individuală cauzate de lipsa contactului social direct, activarea dimensiunii paranoice ca urmare a anxietății și a lipsei de informații contribuie major la nevoia de explicații și implicit la acceptarea celor mai la îndemână, atât logistic cât și emoțional. 

Ceea ce stă la baza contagiunii emoționale la nivel social, mult mai facilă în actualul context, este regresia, atât la nivel individual cât și social. Dar ce înseamnă regresia? Ea este o întoarcere la un stadiu evolutiv primar, atât emoțional cât și din punct de vedere al conștiinței și personalității, ce poate fi însoțită de o rupere progresivă de realitate. În contextul reglementărilor pandemice am asistat la o regresie socială cauzată și de regresia antropologică, precum în alte perioade istorice ale omenirii, unde poziția guvernării este consolidată în zona autorității cu puteri sporite din punct de vedere legislativ. 

În condițiile crizei pandemice, în care securitatea individuală este amenințată, suntem în fața a trei tendințe societale:

Toate cele trei stări sunt generate de sentimente de frustrare socială alimentată de incertitudinea inerentă unei situații fără precedent, dar și de ezitările și greșelile autorităților în a redresa, sau cel puțin ține sub control, crizele deja multiple generate de COVID-19. Mai mult, augmentarea sentimentelor de frustrare socială prin intermediul social media cu sau fără intervenții hibride, dar având la baza un eveniment real, poate duce, în final, la creșterea numărului cazurilor de infectare, ceea ce poate determina scăderea accelerată a încredererii societății în capacitatea de guvernare a statului. Această scădere reprezintă un risc crescut asupra securității naționale și nu poate fi, prin urmare, ignorată.

Soluția pentru păstrarea unui nivel de tensiune acceptabil din punct de vedere social este îmbinarea celor două funcțiuni ale statului –  de maternitate și paternitate socială, adică în actualul context o mai mare atenție față de grupurile vulnerabile, o prezență susținută a informărilor de către autorități, dar și o trasare mai fermă de strategii și direcții de acțiune. 

Navigarea pe timp de criză este imposibilă doar prin maternitate socială – oricâtă grijă ar avea statul de grupurile vulnerabile, fără o atitudine fermă, strategii clare și comunicare constantă și fără echivoc, criza se va adânci – sau doar prin paternitate socială – doar prin trasarea de direcții de acțiune, fără a lua în considerare nevoia societății de a fi ajutată să depășească psihic și afectiv această perioadă, se va ajunge, ca acum, la proteste și conflicte.  

Dan Andronache este consultant în Psihologie Socială.

Sursă foto: New York Times

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și