Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID-19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical. Fără a diminua importanța acestuia, TSP vă aduce în dezbatere celelalte aspecte ale crizei Coronavirus, printr-o serie de analize ale acestora, precum și a politicilor ce se impun pentru conținerea crizei și adaptarea la efectele sale. 

Continuăm seria de articole despre criza Coronavirus cu o nouă analiză scrisă de Dan Andronache.

Se discută mult în aceste zile despre noua societate care se naște acum, în zilele izolării și distanțării sociale. Mulți o văd ca pe o societate matură, evoluată, bazată pe empatie și armonie, guvernată în mod deschis, transparent și incluziv. Atât istoria cât și psihologia, însă, contrazic această viziune senină și luminoasă, ducându-ne mai degrabă spre una mult mai sumbră.

În anii tumultoși ai crizelor financiare adânci au apărut, ȋn mod invariabil, şi crize sociale. Ca orice fenomen la nivel societal, și acesta are explicații simple, plecând din planul psihologic: atunci când sunt atinse valorile de bază ale individului, precum securitatea și supraviețuirea, se instalează o stare emoţională mai puțin conștientizată, regresia.  Ea poate genera la rândul ei agresivitate sau, după caz, depresie. Stările emoționale individuale aglutinate la nivelul marilor colectivități generează o regresie colectivă.

Regresia ca fenomen individual este caracterizată de un comportament decizional ezitant și de preferința individului de a o muta în exteriorul sinelui.  Apar astfel așteptările individului de a fi îngrijit, de a primi validare, atenție, securitate. Alte etape regresive sunt caracterizate de perioade depresive, atunci când atenția parentală lipsește, sau etape agresive, când nevoile primare nu sunt satisfăcute.  Extrapolând aceste caracteristici la nivel colectiv putem înțelege mai ușor de ce regresia pregătește mentalul social pentru conținerea oricărei soluții, sau chiar urmarea orbească, a oricărui individ carismatic, cu talent oratoric și disponibilitate de a servi soluții exacte și ferme (asemenea unui părinte). Putem, deci, înțelege  de ce colectivitățile devin agresive atunci când “părintele”, în cazul acesta autoritatea statală, nu asigură nevoile primare ale colectivităților.

Istoria relativ recentă ne oferă exemple de regresie colectivă, în care societățile au alternat între agresivitate și acceptare a unor lideri cu comportament parental:  

  • Revoluția din 1905, ce avea la bază nemulțumiri de ordin material în toate paturile societății;
  • Revoluția bolșevică din 1917, apărută pe fondul prăbușirii economice a Imperiului Rus, urmată de instaurarea regimului comunist, un regim eminamente paternal;
  • Revoluția comunistă din Ungaria din 1918 condusă de Bela Kun, venită pe același fond al sărăciei și șomajului. Revoluția a culminat cu înființarea Republicii Sovietice Ungare. Violența comuniștilor însă atrage oprobiul popular și prin urmare vor fi înlocuiți cu ajutorul armatei române pe 1 august 1919 de un guvern format din foști militari, inclusiv amiralul Horthy. Acestui guvern i-au urmat, până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, alte guverne de dreapta, respectiv extremă dreapta numite de Horthy, schimbate pe fondul revoltelor sociale din 1931, cauzate și acestea de sărăcia accentuată de criza economică și de șomajul ajuns la 36%.
  • Germania a cunoscut revolte în preajma anilor 1918 inițiate de Liga Spartacus, devenită ulterior Partidul Comunist German, iar criza economică a anilor 1930 a adus rata șomajului spre 30%, a accentuat nemulțumirile populației și mai apoi disponibilitatea socială de a vota în proporție covârșitoare un partid de extremă al cărui lider “salvator” va genera prin politicile sale al doilea război mondial.
  • Italia anilor 1920, zguduită de inflație, șomaj și scăderea rezervelor de hrană a ales un lider carismatic, bun orator, care părea a avea soluția ieșirii din criză însă va instaura dictatura pentru aproape 25 de ani. Similar, vor apărea în Europa interbelică Franco, Stalin, Salazar, Tsankov, Dolfuss.
  • În perioada interbelică mișcările sociale cauzate de criza economică facilitează apariția dictatorilor nu numai în Europa ci pe întreg mapanondul: Vargas în Brazilia, denumit și “tatăl celor săraci”, deși inițiază reforme economice instaurează, în același timp, și un stat polițienesc ce va rezista până în 1945.  Alte exemple sunt în Orientul Mijlociu Ataturk, în America centrală Machado, Trujilio.

Istoria, deci, arată că depresia economică atrage mișcări sociale, cu atât mai violente cu cât crizele sunt mai adânci. Mentalul colectiv intră în regresie, devine mult mai permisiv informațiilor cu substrat emoțional enunțate de surse obscure sau de un personaj carismatic și cu un profil arhetipal de salvator. Trendul naționalist devine mai coerent, așa cum de altfel s-a întâmplat în anii ce au urmat crizei economice din 2008.

Colapsul economic mondial ce se prefigurează ca urmare a modului quasi-general de gestionare a crizei COVID-19 nu poate aduce, prin urmare, prea mult timp toleranță și coerență socială. Pentru a evita adâncirea regresiei colective, deja instalate pe fondul crizei din 2008, prăbușirea economică trebuie minimizată prin măsuri coerente din partea tuturor liderilor locali, naționali sau suprastatali (UE, SUA etc.) pentru a reporni mecanismele economice ce țin în echilibru societățile. În schimb, politicile de astăzi par lipsite de coerență și viziune, în condițiile în care datele existente încă sunt confuze ca urmare a centralizării defectuoase și neunitare a cauzalității deceselor. Asaltul trolilor din est în social media nu face decât să accentueze lipsa de consistență a acestor decizii.

Dacă am învățat ceva din istorie este că ea tinde să se repete. Regresia colectivă ce se va instala ca urmare a unei crize economice poate fără precedent este terenul fertil, după cum tot istoria o arată, pentru un val puternic de naționalism și extremism, ce poate aduce cu el și liderii generați de aceste curente. Similaritățile zilelor noastre cu cele de acum 100 de ani sunt evidente: intervențiile infomaționale și financiare estice, o criză economică cu potențial neprevăzut, pe fondul lipsei de viziune a  liderilor ce sunt preocupați a privi găleata dintre picioare uitând să privească orizontul. 

Dan Andronache este consultant în Psihologie Socială.

Sursă foto: Digi24

1 COMMENT

  1. […] Se discută mult în aceste zile despre noua societate care se naște acum, în zilele izolării și distanțării sociale. Mulți o văd ca pe o societate matură, evoluată, bazată pe empatie și armonie, guvernată în mod deschis, transparent și incluziv. Atât istoria cât și psihologia, însă, contrazic această viziune senină și luminoasă, ducându-ne mai degrabă spre una mult mai sumbră, scrie Dan Andronache, consultant în Psihologie Socială.    […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here