close_icon
#Newsletter Exclusive / Mădălina Voinea

Sancțiuni economice – Un nou tip de război?

Războiul într-o lume interconectată nu mai poate avea forma unui conflict fără consecințe dezastruoase pentru toate părțile implicate, care de multe ori ia forma unor sancțiuni economice. Războiul economic este realitatea societății globalizate în care importăm și exportăm servicii, bunuri, tehnologie și informație 24h pe zi. Conflictul rămâne însă în natura umană. Cum îl aplanăm? Soluția secolului 21 pare să fie sub forma sancțiunilor economice. Vom analiza diferite tipuri de scenarii ale feței conflictului modern și desigur cine sunt victimele acestuia. 

Inuitiv, dar cu un specific foarte diferit – Cum funcționează acele sancțiuni economice

Așa cum fiecare situație diplomatică sau conflict e diferit, nici formele războiului economic nu fac excepție.

Sancțiunile economice sunt în mod intuitiv restricții și interdicții care urmăresc un scop politic. Mai exact, războiul economic utilizează sancțiunile economice împotriva unei țări pentru a-i slăbi economia și, prin urmare, a-i reduce puterea politică și militară. Scopul poate fi divers, de la a-ți obliga adversarul să renunțe la o politică economică dăunătoare (SUA-China), conflict regional & ideologic (UE-Rusia), combaterea unui regim opresiv (ONU – Africa de Sud).

 

 

 

Cum se desfășoară concret? Cearta între țări e mai complicată decât pare.

Teoria jocurilor ne spune că inițierea sancțiunii și continuarea constă în faptul că țara care inițiază sancțiunile are un calcul clar al  beneficiile nete așteptate versus să rămână neutră. De exemplu, UE ar însemna că a calculat lipsa de acțiunile în conflictul Rusia-Ucraina și a decis că e mai grav costul inacțiunii decât retalierea economică a Rusiei

Deși acest lucru ne sună ca o decizie rațională, așa cum și sistemul capitalist este teoretic rațional, totul depinde de interacțiunea dintre părți și ce aliați apar pe parcurs. Războiul abia începe odată cu strategia setată.

Sancțiunile au devenit unul dintre instrumentele favorite ale guvernelor pentru a răspunde provocărilor din politica externă tocmai fiindcă evită pericolul războiului absolut, adică cel fizic. Formele pe care le pot lua sancțiunile sunt clasificate după foarte multe categorii, principalele fiind:

  1. Taxe vamale  – Impozite impuse asupra mărfurilor importate dintr-o altă țară.
  2. Cote – O limită a numărului de bunuri care pot fi importate dintr-o altă țară sau trimise în țara respectivă.
  3. Embargouri – O restricție comercială care împiedică o țară să tranzacționeze cu alta. De exemplu, un guvern poate împiedica cetățenii sau întreprinderile sale să furnizeze bunuri sau servicii către o altă țară.
  4. Bariere netarifare – Acestea sunt restricții netarifare la mărfurile importate și pot include cerințe de licențiere și ambalare, standarde de produs și alte cerințe care nu sunt specific taxe.
  5. Înghețarea sau confiscarea activelor – Împiedicarea vânzării sau mutării activelor/averii deținute de o țară sau de o persoană.

Importanța și impactul unui conflict care se manifestă prin sancțiuni va depinde de cine sunt cele două părți. Dacă avem SUA sau o superputere care atacă singură sau împreună cu aliați o țară în inferioritate, majoritar rezultatul va fi favorabil primei părți. Dacă avem două puteri mondiale precum China, Rusia, SUA, UE care intră într-un război al taxelor vamale așa cum asistăm astăzi concluzia e ambiguă. 

A sancționa sau a nu sancționa? – Ce ne învață practica 

Sancțiunile pot respecta legea consecințelor neintenționate. Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol (OPEC) a emis un embargo asupra transporturilor de petrol către Statele Unite în 1973 ca pedeapsă pentru aprovizionarea cu arme a Israelului. OPEC a decis să folosească embargoul ca instrument al politicii externe, dar efectele s-au revărsat și au exacerbat prăbușirea bursieră mondială din 1973-74. Greșeala OPEC a fost lipsa unei analize a dependenței de statul pe care dorea să-l afecteze și reminiscențele globale asupra celorlalte țări care importau petrol.

economie

Sursă foto: OilPrice.com

 

Pe deoparte, embargoul a contribuit la o spirală ascendentă a prețurilor petrolului cu implicații globale. Prețul petrolului pe baril s-a dublat mai întâi, apoi de patru ori, impunând consumatorilor costuri crescânde și provocări structurale pentru stabilitatea economiilor naționale întregi.

Intrarea de capital din prețurile astronomice ale petrolului a dus la o cursă a înarmărilor în țările din Orientul Mijlociu, o problemă care a accentuat destabilizarea, conflictul și terorismul. În plus, scopul OPEC de a convinge SUA să nu mai susțină Israelul a fost agravat, Israelul câștigând în importanță strategică într-o zonă dominată de conflict. 

Cu siguranță, memoria societății este încă proaspătă legat de conflictul armat din Ucraina și confiscarea teritoriului Crimeea de către Rusia.

Cum pedepsești invadarea suveranității de către o superputere? Moderat!

 

Studiul sancțiunilor comerciale reciproce între Rusia și UE din 2014 până în prezent nu poate decât să ne întristeze ca potențial economic irosit. Alternativa? Conflictul deschis sau extinderea influenței rusești în Europa caz în care detensionarea prin pierderi economice controlate este favorabilă.

 

Sursă foto: Consilium Europe

 

UE impune asupra Rusiei interdicții și înghețări ale conturilor pentru 177 de indivizi și 48 de entități economice.

Mai exact, limitează accesul la piețele de capital primare și secundare ale UE pentru anumite bănci și companii din Rusia, impune o interdicție de export și import asupra comerțului cu arme, stabilește o interdicție de export pentru bunurile cu dublă utilizare pentru uz militar sau pentru utilizatorii finali militari din Rusia, restrânge accesul Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și exploatarea petrolului. Scopul UE a fost să aplice sancțiuni economice prin care să nu atace cetățenii, ci interesele oligarhilor și administrației.

Răspunsul Rusiei nu s-a lăsat așteptat și aceasta a impus controlul și restricționarea importului de alimente din UE. Interdependența a motivat Rusia să își caute un aliat strategic în China datorită dezvoltării fulminante economic, iar UE a căutat o cât mai mare independență energetică. Pierderile economice au fost oricum de miliarde de euro pentru ambele părți. 

Fondul Monetar Internațional (FMI) a estimat în 2015 că sancțiunile occidentale și contra-sancțiunile rusești au redus produsul intern brut real (PIB) rus cu 1-1,5% și că sancțiunile prelungite ar duce la o pierdere cumulată a producției și mai mare. În 2019, FMI a estimat că sancțiunile au redus rata de creștere a Rusiei cu 0,2 puncte procentuale în fiecare an în 2014-2018. În cazul UE, sancțiunile afectează țările în mod diferit, fiind dificil să identificăm o țară din Occident care a fost cea mai afectată.

Până în 2016, cu un an înainte de punerea în aplicare a sancțiunilor financiare de către Statele Unite, bolívarul venezuelean a atins deja o rată a inflației de 255%. 

Inflația a depășit în prezent 1813%, o cifră atât de greu de perceput încât calitatea vieții este egală unei crize umanitare asemenea genocidului.

venezuela

Sursă foto: Daily Maverick

 

Atât de gravă este foametea încât media pierderii în greutate a unui cetățean este de 10 kg. între 2016 și 2017. În aceeași perioadă, malnutriția severă a copiilor a atins 15,5%.

Pe lângă Uniunea Europeană, cinci țări (Statele Unite, Canada, Elveția, Mexic și Panama) au emis sancțiuni pentru a aborda criza venezueleană. Până în prezent, Statele Unite au sancționat 119 persoane și 47 de entități din sau înrudite cu Venezuela, dintre care multe au fost desemnate și de Canada, Mexic, Panama și Uniunea Europeană. 

Nicolás Maduro este însă disperat după putere și are o rețea coruptă suficientă pentru a menține un regim atroce în funcție. Sancțiunile economice au încercat să evite adăugarea unor costuri umane și oprimarea populației, astfel majoritar țintesc instituții de stat care oricum nu oferă susținere populației sau direct persoane influente din regim, inclusiv bunurile lui Maduro din străinătate. Efectul? Incert, dar constant în a pune presiune pe un guvern a cărui opoziție crește și ale cărei resurse se epuizează. 

Apartheidul a fost un sistem de segregare și discriminare în Africa de Sud împotriva sud-africanilor negri, bazat pe rasă. 

Primele sancțiuni împotriva Africii de Sud au fost în 1962 și au fost activate și oprite în diferite momente în următorii treizeci de ani. 

Actul cuprinzător anti-apartheid din 1986 a fost o lege adoptată de Congresul Statelor Unite. Legea a impus sancțiuni împotriva Africii de Sud și a stabilit cinci condiții prealabile pentru ridicarea sancțiunilor care ar pune capăt, în esență, sistemului de apartheid, pe care acesta îl avea la acea vreme.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat un embargo internațional voluntar asupra petrolului împotriva Africii de Sud la 20 noiembrie 1987, cu 130 de țări care au votat în favoare. 

Un obiectiv cheie a fost izolarea Africii de Sud și evidențierea brutalizării și oprimării propriilor oameni și a agresiunii sale împotriva statelor vecine.

.Ajutând la etichetarea acestuia ca terorist regional, sancțiunile au distrus credibilitatea statutului Africii de Sud. 

Sprijinul sud-african și participarea la războiul civil din Angola au dus la reduceri suplimentare în vânzările de armament militar către Africa de Sud. După episoade repetate de violență domestică, Africa de Sud a început să cedeze politic. Până în 1992, au avut loc alegeri libere. Nelson Mandela a fost eliberat și reforma africană a început datorită eficienței sancțiunilor economice constante. 

Ce concluzie putem trage? Asemenea oricărei metode diplomatice, sancțiunile economice ca înlocuitor al războiului în secolul 21 au un impact dependent de context. Dacă țările vestice își permit să impună sancțiuni economice pe guverne opresive cu repercusiuni limitate, consecințele acestora sunt deseori suportate de populația înfometată și disperată. Sancțiunile economice încep însă să migreze către a ataca personaje cheie din sistemul guvernamental și entități economice asociate oligarhilor. În ceea ce privește războiul economic între state egale sau de dimensiuni comparabile, situația devine incertă, dăunătoare pentru ambele părți, dar necesară detensionării unor conflicte inevitabile. 

Pentru analize detaliate legate de războiul economic practicat de China puteți citi China & Jocurile Unei Dominații Globale și Politica Externă A Chinei: Imperialism Economic.

 

Sursă foto: Getty Images

 

#Te-ar mai putea interesa și