#TrueStoryProject vă prezintă un studiu realizat de Rand Corporation despre securitatea în bazinul Mării Negre, cu o relevanță specială pentru România. Studiul are patru părți. Azi vă prezentăm partea a 4-a.
#aparare #securitate #blacksea #rusia #nato

Elementele Strategiei Occidentale

Interesele diferite și uneori divergente ale țărilor din regiunea Mării Negre fac dificilă formularea unei strategii occidentale unificate și durabile pentru protejarea intereselor comune și contracararea influenței și intimidării maligne rusești. România privește mai mult ceea ce se întâmplă la nord și nord-est în Ucraina și Moldova, în timp ce Bulgaria este mai preocupată de evoluțiile către sud, inclusiv despre ceea ce se întâmplă în Turcia, migrația din Siria și resurgența amenințării islamice radicale. Cu toate acestea, majoritatea participanților au convenit la nivel conceptual asupra importanței elaborării și implementării unei strategii comune coerente, chiar dacă a existat un acord limitat cu privire la elementele reale ale unei astfel de strategii.

Principalul impediment al cooperării în domeniul apărării dintre statele din regiune este lipsa unei percepții comune a amenințării, similară cu cea a statelor baltice și a celorlalte state din Europa de Nord. De exemplu, Bulgaria nu a susținut propunerea românească în perioada premergătoare Summitului de la Varșovia din 2016 de a extinde exercițiile navale ale NATO în Marea Neagră. La rândul său, Turcia insistă să păstreze status quo-ul în regiune, acționând ca și cum ar fi încă egalul Rusiei ca putere navală. În schimb, Ucraina și Georgia sunt mai îngrijorate de amenințarea rusă, și sprijină propunerile României pentru o prezență militară sporită a NATO și extinderea cooperării regionale în domeniul apărării. Astfel, preferințele politice ale acestor doi parteneri NATO (Ucraina și Georgia) sunt mai aliniate decât pozițiile celor trei aliați (Bulgaria, România și Turcia) din regiune. În plus, chiar dacă țările Baltice și Polonia au beneficiat de o relativ largă acceptare din partea UE și a NATO a amenințării rusești pentru Europa de Nord, guverne cheie ale UE și NATO arată prea puțin interes pentru securitatea Mării Negre. Câțiva dintre participanți au susținut că Marea Britanie, Franța și Germania sunt mai concentrate asupra crizelor politice actuale, cum ar fi Brexit, migrația și stabilizarea zonelor de conflict din Orientul Mijlociu și Africa decât pe preocupările țărilor din sud-estul Europei.

Această lipsă de percepție comună a amenințărilor se traduce printr-un nivel de forță NATO în regiunea Mării Negre pe care majoritatea participanților l-au considerat inadecvat pentru o descurajare credibilă. Prezența adaptată a NATO este destul de limitată, iar guvernele europene mai capabile par să fie neinteresate în a contribui cu trupe la brigada multinațională din România sau să crească prezența maritimă a NATO; prezența militară a SUA în România este în mare măsură un acord bilateral.

Lipsa percepției comune asupra amenințărilor provine, de asemenea, din opiniile divergente ale națiunilor din vestul Europei cu privire la faptul că regiunea Mării Negre este parte integrantă a Europei și a Uniunii Europene sau este doar ”în vecinătatea UE”. Acele guverne care văd Marea Neagră ca parte a Europei și a UE susțin politici care promovează stabilitatea, prosperitatea și securitatea în regiune, în timp ce guvernele care văd regiunea ca fiind doar în „vecinătate“ pun accent pe politici limitate la a menține stabilitatea și a evita luarea de măsuri împotriva activităților provocatoare ale Rusiei. Această abordare ar putea promova, de fapt, instabilitatea de lungă durată în regiune, încurajând asertivitatea și agresivitatea rusească.

Un alt obstacol în vederea realizării unei strategii comune occidentale vizează diferențele Est și Vest în privința capacităților militare. Majoritatea țărilor din fostul Bloc de Est din zona Mării Negre au echipament militar învechit cu capacități care nu sunt la egalitate cu cele ale membrilor occidentali ai NATO. Având în vedere suspendarea de către SUA a participării Turciei la programul F-35, diferențele de capacități militare probabil se vor extinde în vara anului 2019, când Turcia este probabil să fie supusă sancțiunilor americane pentru achiziționarea sistemului de rachete S-400, sistem pe care l-a achiziționat din Rusia. Implementarea sistemului S-400 ar putea, de asemenea, să pună Turcia pe calea continuarii cooperării militare cu Rusia.

Unii dintre participanți au susținut că reducerea implicării SUA, care a început anterior președinției Trump, este, de asemenea, un factor. Credibilitatea SUA în regiune a scăzut. În regiune există o percepție generală conform căreia Rusia are o strategie coerentă, în timp ce Statele Unite nu vorbesc cu o singură voce și au devenit mai puțin previzibile și mai tranzacționale în implicarea din regiune. În absența unei conduceri active a SUA și a unui angajament clar față de regiune, există puține perspective ca țările riverane și alți membri europeni ai NATO să poată elabora o strategie coerentă față de Rusia.

Un impediment suplimentar în elaborarea unei strategii comune de combatere a agresiunii ruse este percepția deteriorată a Occidentului în unele țări din regiune. Pe măsură ce politica internațională a devenit mai haotică, poziția UE și NATO printre țările din Marea Neagră s-a diminuat. Atacurile rusești persistente și operațiunile de influență împotriva Occidentului sunt o parte a problemei, dar Brexit, politicile comerciale ale SUA, deteriorarea relațiilor cu Turcia, și secularismul în declin și naționalismul în creștere în Turcia au fost citate ca factori contributori. În urma războiului din 2008 din Georgia și al anexării Crimeei din 2014, au fost ridicate întrebări la nivel regional cu privire la utilitatea unei poziții pro-occidentale, când Occidentul nu a făcut nimic pentru a proteja Georgia și Ucraina în momentul în care au avut nevoie. În acest context, înainte de a dezvolta o strategie coerentă, Occidentul trebuie să-și refacă în mod activ reputația deteriorată și să ducă relația cu Turcia, care timp de zeci de ani a fost văzută ca un far al occidentalizării în Caucazul de Sud, pe un curs mai bun.

Câțiva participanți au observat că nu există o soluție pur militară pentru securitatea Mării Negre. O strategie occidentală eficientă trebuie mai întâi să câștige competiția cu Rusia pentru aspirațiile cetățenilor din regiunea Mării Negre. Aceasta necesită eforturi strategice de comunicare mai eficiente și mai bine integrate, precum și eforturi de combatere a amenințărilor cibernetice și hibride. De asemenea, este nevoie de o postură militară descurajantă mai credibilă și mai durabilă. România și Bulgaria nu pot confrunta Rusia singure, iar angajamentul Turciei față de alianță într-o viitoare criză cu Rusia a devenit incert. Este posibil ca NATO și partenerii săi cu idei similare din regiune să nu fie nevoiți să egaleze capabilitățile militare ruse pe tot spectrul. O modalitate de a spori gradul de descurajare ar putea fi implementarea unor sisteme avansate de apărare aeriană și de apărare a coastei în România și Bulgaria pentru a contracara eficacitatea amenințărilor cu rachete ofensive rusești în Marea Neagră. Asistența continuă acordată Ucrainei și Georgiei în dezvoltarea capacităților de apărare națională, așa cum fac Statele Unite și alte guverne, contribuie la descurajarea Rusiei în regiune. Un participant a sugerat, de asemenea, că aliații NATO ar face bine să mediteze la ceea ce ar putea fi dispuși să facă pentru a ajuta Ucraina și Georgia în cazul unei agresiuni militare rusești, inclusiv emiterea unui avertisment serios care să fie susținut de amenințări credibile cu represalii.
Un alt participant a sugerat că un posibil punct de plecare pentru îmbunătățirea cadrului regional ar fi parteneriate strategice bilaterale ad hoc axate pe priorități reciproce și o încercare de a gândi cooperarea într-un mod flexibil și creativ, cu opțiuni de aderare și neaderare, în timp ce NATO și UE să fie implicate unde și când este posibil. S-a discutat, de asemenea, dacă mecanismele existente de cooperare regională, cum ar fi Ministerul de Apărare a Europei de Sud-Est (SEDM), pot fi utilizate pentru a continua inițiative regionale limitate la probleme comune. Alții au cerut implicarea mai vizibilă a UE și a Occidentului în regiune asupra chestiunilor non-militare, inclusiv negocieri de pace reluate mai activ, proiecte economice, infrastructură regională și inițiative de integrare.

În cele din urmă, s-a discutat despre găsirea unor modalități de a muta conflictele în afara regiunii Mării Negre. Există și alte regiuni și chestiuni în care interesele rusești sunt vulnerabile. Aliații și partenerii cu interese comune ar putea încerca să identifice acele vulnerabilități, apoi să arate Kremlinului că alte agresiuni în regiunea Mării Negre vor fi combătute în alte zone relevante.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here