#TrueStoryProject vă prezintă un studiu realizat de Rand Corporation despre securitatea în bazinul Mării Negre, cu o relevanță specială pentru România. Studiul are patru părți. Azi vă prezentăm partea a 3-a.
#aparare #securitate #blacksea #rusia #nato

Obiective și Interese Occidentale

Țările riverane Mării Negre au interese suprapuse și divergente pe care doresc să le protejeze de interferențele ostile ale Rusiei. Factorii politici interni, precum și apartenența sau nivelul de asociere al țărilor la Uniunea Europeană și NATO influențează gradul de suprapunere și divergență în interese. Cu toate acestea, așa cum a observat unul dintre participanții la workshop, există adesea foarte puține motive comune și interese convergente chiar și între țări precum România și Bulgaria, ambele membre ale UE și NATO. În timp ce România blochează în mod activ influența rusă în regiune, Bulgaria a cedat adesea presiunii rusești.

Principalul interes al României este de a proteja procesul de „occidentalizare” (spre deosebire de eforturile de „rusificare” făcute în țară în primii ani ai Războiului Rece). România este foarte conștientă că forțele sale militare nu sunt suficient de mari pentru a descuraja sau a se opune cu succes unei intervenții militare ruse. Totuși, țara își poate proteja orientarea „occidentală” și procesul de „occidentalizare”, care se desfășoară începând cu 1989, de propaganda rusă și de operațiunile de dezinformare care o vizează. Deși unii experți consideră că România este „rezistentă la Rusia” și imună la propaganda rusă, această afirmație este mai degrabă valabilă la nivelul elitelor, în timp ce populația generală este susceptibilă la retorica anti-UE și anti-occidentală răspândită pe social media și media tradițională prin intermediul operațiunilor rusești.

Guvernele moldovean și român sunt îngrijorate de conflictele înghețate din regiune și încearcă să găsească soluții politice pentru a dezgheța situația din regiunea transnistreană, unde, potrivit Institutului Internațional de Studii Strategice (The Balance Militar 2019), Rusia continuă să mențină aproximativ 1.500 de soldați, inclusiv 441 de menținători ai păcii care sunt acolo în acord cu Moldova, și alți 1.100 de soldați despre care Moscova susține că păzesc depozitele de muniții ale armatei sovietice, dar care protejează și guvernul separatist. Moldova se luptă să-și definească strategia națională pentru a obține un echilibru între interesul față de integrarea europeană și minimizarea tensiunilor ulterioare cu Moscova. Rusia subminează activ suveranitatea Moldovei prin utilizarea propagandei, corupția liderilor politici și ocuparea Transnistriei. Conducerea actuală a Moldovei nu este foarte dornică să dialogheze cu Rusia cu privire la statutul Transnistriei. Politica pro-Moldova a președintelui Igor Dodon caută în cel mai bun caz un acord de asociere cu Uniunea Europeană sau o a patra cale pentru țară (nici pro-vest, nici pro-est, nici în favoarea reunificării cu România) și se angajează într-o așa-numită de-geopolitizare a țării prin păstrarea accentului pe problemele sociale și economice în locul unor probleme politice spinoase.

Cooperarea limitată pe teme de securitate cu organizațiile occidentale, cum ar fi NATO, care oferă asistență tehnică Moldovei pentru reforma sectorului de securitate, este realizată în moduri care dezvoltă o interoperabilitate limitată cu forțele armate occidentale, dar nu dezvoltă capacitățile militare în mod semnificativ. Cu toate că președintele Dodon a încercat de două ori în 2017 să împiedice personalul militar moldovean să participe la exerciții în Ucraina cu forțele ucrainene și NATO, acțiunile sale au fost respinse de alte elemente ale guvernului.

Moldova și Ucraina împărtășesc o serie de interese cheie și ar trebui să ia în considerare o mai strânsă coordonare a politicilor lor față de Rusia și regiune. Deoarece Moldova este un element important în soluționarea conflictului din Ucraina, împărtășește cu Ucraina câteva oportunități și vulnerabilități geopolitice. De exemplu, deși Moldova este o țară fără ieșire la mare, are portul internațional Giurgiulești pe Dunăre, la 130 de kilometri de Marea Neagră, care este accesibil navelor străine. Portul prezintă o oportunitate economică pentru Moldova de a crește accesul la piețele internaționale, dar și o vulnerabilitate din perspectiva securității, deoarece forțele navale rusești l-ar putea folosi ca punct de intrare forțată în țară.

Înainte de anexarea Crimeei din 2014, Ucraina nu avea o strategie clară pentru Marea Neagră. Cu toate acestea, pierderea Crimeei și conflictul din Donbas au galvanizat gândirea strategică a Kievului. Ucraina se concentrează în prezent pe mai multe obiective strategice: dezvoltarea resurselor de gaze naturale, securitatea maritimă în Marea Neagră, și prevenirea perturbării traficului maritim, așa cum s-a întâmplat în urma incidentului Azov din 22 octombrie 2018, când paza de coastă rusă și forțele navale au interceptat violent patru nave ucrainene care treceau legal prin
strâmtoarea Kerch, sechestrând trei nave ucrainene și provocând daune altora, și arestând 24 de membri ai personalului ucrainean.

Ucraina este conștientă de faptul că situația maritimă reprezintă cea mai mare vulnerabilitate a țării față de Rusia. De asemenea, schimbarea de percepție rezultată în urma anexării ilegale a Crimeei de către Rusia în 2014 și instigarea unei insurgențe în estul Ucrainei s-au tradus printr-o reînnoire a priorității de aderare la UE și NATO. Ucraina ar dori o prezență sporită a NATO în regiunea Mării Negre, precum și o mai mare solidaritate între aliații NATO cu privire la evoluțiile din regiune.

În actualul mediu politic, interesele naționale ale Turciei trebuie evaluate prin luarea în considerare a intereselor politice personale ale președintelui Erdoğan cu care coexistă.
După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, Turcia a încetat să mai fie forța navală dominantă în Marea Neagră. Mai mult, desfășurarea unor forțe rusești semnificative în Siria din 2015 și rolul dominant al Moscovei în jocul sirian restrânge în continuare opțiunile Ankarei. Cu toate acestea, Ankara continuă să nutrească ambiții mari și o implicare semnificativă în regiune.

Deși ar fi fost de așteptat o apropiere în relațiile Turciei cu Occidentul pentru a echilibra activitățile rusești în Georgia și Ucraina după războiul din 2008, aceasta s-a deteriorat, așa cum se observă din dificultățile crescânde în relațiile Turciei cu NATO și cu Statele Unite și din colapsul procesului de aderare al Turciei la UE și a relației sale speciale cu Uniunea. Mai mult, în timp ce politica internă din Turcia a urmat o evoluție nedemocratică și naționalistă în ultimii ani, președintele Erdoğan s-a arătat mai în largul său în relația cu președintele Putin decât cu liderii europeni și americani. Dependența din ce în ce mai mare a Turciei de gazele naturale rusești și de alte surse de energie, face ca o contrabalansare turcă a puterii rusești din regiunea Mării Negre, sa fie din ce în ce mai dificilă.

Azerbaidjanul se comportă într-o manieră prudentă în relația cu Rusia. Când vine vorba de gaz natural, acesta rămâne departe de piețele tradiționale rusești. În ultimii ani, Azerbaidjanul a salvat „Coridorul de Sud”, oferind conceptul strategic pentru dezvoltarea acestuia și injectând veniturile din petrol în proiectele de export de gaze, atunci când UE a eșuat în a oferi o strategie și investițiile de capital necesare pentru proiect. În contextul implicării sale din coridorul energetic sudic, Azerbaidjanul nu concurează împotriva gazelor naturale rusești. De asemenea, atât timp cât elitele rusești nu se implică economic în Azerbaidjan și nu își propun să își atribuie o parte din prosperitatea țării, elitele azere vor tolera implicarea politică rusească.

În Georgia, trupele rusești sunt poziționate la câteva sute de metri de coridorul est-vest care traversează țara. Georgia este îngrijorată de faptul că Rusia ar putea smulge chirurgical acest coridor fără o invazie la scară largă prin așa-numitul proces de frontierizare, sau de avansul critic a liniilor de sârmă ghimpată rusești de câteva sute de metri în fiecare an din Osetia de Sud înspre teritoriul georgian.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here