close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

România: o pandemie socială

În această săptămâna aniversăm România și Marea Unire în plină pandemie. În timp ce mulți dintre noi se află într-o bine meritată mini-vacanță după un an plin de încercări și incertitudini, ne-am decis să dedicăm o săptămână României.

Așadar, în acest prim material vom aborda dimensiunea socială – ce obstacole, dar și ce oportunități poate avea România la ieșirea din această pandemie din punct de vedere social.

Violența Domestică & victimele pandemiei

Săptămâna trecută a avut loc Ziua Internațională a violenței domestice, iar spațiul public a fost acaparat de acest subiect. În timpul pandemiei, incidența violenței domestice a fost în plină ascensiunePe perioada carantinei, a izolării și a restricțiilor de deplasare – printre grupurile cele mai vulnerabile se numără femeile și copii care trăiesc cu violență domestică. De la Brazilia la India, China sau chiar Germania și Italia, trendul a fost într-o continuă creștere. În China, 90% din incidentele de violență domestică din această perioada erau strâns legate de pandemie.

Din păcate, în regiunea Europei centrale și de sud-est violența domestică este o problemă endemică și somatizată, care trebuie adresată la nivel structural și instituțional. Conform unei anchete făcute în 2014 la nivelul Uniunii Europene și care viza toate statele membre, se estimează că 13 milioane de femei au fost supuse violenței fizice și 3.7 milioane violenței sexuale în cele 12 luni premergătoare anchetei.

violenta domestica

Ilustrație Aleg România.

 

În România putem vorbi despre un grad de acceptare culturală mai mare asupra violenței și agresiunii domestice. Iar numerele sunt sumbre: în România, 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață. În 2019, în jur de 20.000 de femei au fost lovite în familie. Dintre acestea, 44 au murit.

Conform Europa Liberă, polițiștii au emis în primele şapte luni ale anului 4.856 de ordine de protecţie provizorii, conform Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, vizând 5.040 de persoane. Materialul continuă: „în ceea ce priveşte autorii faptelor violente, 4.882 sunt bărbaţi (96%) şi 147 sunt femei. Acestora li se adaugă 11 minori – 9 băieţi şi 2 fete. Numărul victimelor este 5.431, din care 450 sunt bărbaţi, iar 4.606 sunt femei. Victime minore sunt 170 de băieţi şi 105 fete”.

Potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), pe perioada pandemiei s-au înregistrat cu 2.3% mai multe sesizări din partea femeilor agresate de partenerii de viață, crescând așadar violența domestică în familie. Din ianuarie până în octombrie 2020 s-au emis 7000 de ordine de protecție – cu 8.2% mai multe față de primele 10 luni ale anului trecut.

La începutul anului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru că autoritățile nu au anchetat un caz de violență domestică, pe motiv că „amenințarea nu era suficient de gravă”, iar decizia Curții Europene a Drepturilor Omului clarifică faptul că cyber – violența este recunoscută în prezent ca un aspect al violenței împotriva femeilor.

Sursă foto: DC News

 

Paradoxul face că pe perioada pandemiei, când intimitatea actului de violență domestică devine tot mai tăcut în izolare, aceste probleme sistemice au fost parcă readuse parțial în discuția publică. Așa se face că anumite reglementări legislative au fost luate luna trecută privind violența domestică. Proiectul de lege prin care urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazurile de violenţă domestică, iar împăcarea părţilor nu mai exclude răspunderea penală a fost adoptat la mijlocul lunii octombrie de Camera Deputaților.

Generațiile plecate

Un alt subiect care merită abordat la nivel social în contextul României este subiectul omniprezent privind demografia, exodul și multele generații de expați români plecați în diaspora. În perioada 1990-2017 rata emigrației din România a crescut cu 287%. Numai între 2007 și 2017 au plecat mai bine de 3,4 milioane de români în afară – echivalentul a 17% din populație – a doua cea mai mare rată de emigrație la nivel mondial după Siria. În momentul căderii regimului comunist în 1989 se înregistrau 400.000 de nou-născuți.

În 2018, acest număr a scăzut la 180.000 – deși ritmul de natalitate nu s-a menținut la același nivel în acești 30 de ani, numărul copiilor născuți din părinți români în afară îl depășește pe cel al copiilor născuți pe teritoriul țării noastre.

Românii pleacă în afară din felurite motive – o viață mai bună într-un sistem „normal”, un salariu mai bun, o calitate a vieții mai ridicată, pentru studii sau formare profesională. Aceste statistici sunt cel puțin îngrijorătoare, iar acest trend al emigrației continuă. Una dintre consecințele cele mai semnificative le reprezintă exodul profesioniștilor români din țară.

Oameni școliți, educați, care pleacă în afară nu neapărat pentru un salariu mai bun, dar pentru un sistem sănătos în care pot activa – de la lipsa infrastructurii pe toate planurile, la sisteme educaționale și de sănătate șubrede, corupție și politizare – profesioniști și tineri români decid să o ia de la zero în altă parte, fiind conștienți că le va fi mai greu, dar o fac știind că au siguranța unui sistem sănătos și bine pus la punct. Conform unui raport al Băncii Mondiale, mai bine de 27% români cu specializări universitare locuiau în afara țării în 2017.

romania

Sursă foto: G4Media.

 

Cu aceste două subiecte mari și sumbre cu care se confruntă România în momentul actual, pandemia a avut beneficiul de a aduce putina perspectivă: pentru mulți, perioada de izolare a adus la suprafață niște probleme endemice cu care societatea românească refuză să se confrunte. La fel ca și în cazul multor țări, regulile privind apărarea și siguranța victimelor de abuz au fost dacă nu îmbunătățite, măcar conștientizate și adresate sub o formă sau alta.

Pentru unii români plecați în afară, perioada pandemiei a însemnat momentul oportun pe care îl așteptau pentru a face acel pas de a se reîntoarce acasă. O perioadă de reculegere, de resetare a priorităților și de rearanjare a vieții – pandemia ne oferă posibilitatea de a o lua de la capăt: din punct de vedere profesional, dar și din punct de vedere uman, social și relațional. Acum că a căzut și prima zăpadă din pandemie în București, ne putem dori mai mult de la țara în care am ales să trăim, acționând.

Pentru alte analize True Story Project despre România, puteți accesa: „România în pandemie – Încotro se duce economia și unde ar trebui să ajungă?” și „Cum vor influența alegerile din SUA relația cu România?”.

 

Sursă foto: iStock/World Strides

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și