Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Ovidiu Achim

România: cu mască sau fără?

După aproape doi ani de carantină și restricții naționale, autoritățile, atât din România, cât și din alte țări, se întrec în declarații privind ridicarea măsurilor și anularea stării de urgență. Cum vor arăta schimbările?

Potrivit spuselor autorităților, numărul în scădere al cazurilor zilnice, simptomele mai ușoare date de noua variantă a virusului și noile mijloace de tratare a simptomelor favorizează revenirea la normalitate. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat deja că valul 5 a intrat pe o linie descendentă și că efectele Hotărârii de Guvern vor înceta la începutul lunii martie.

Acesta a mai subliniat necesitatea unor măsuri adecvate situației actuale. În aceeași notă, dar mai prudent, și Raed Arafat a apreciat și el că mai multe măsuri vor putea fi ridicate, dacă tendința descendentă în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri va continua. Tot el a mai precizat că în acest moment nu există un calendar al „relaxării”, dar că acest lucra va fi necesar cât de curând.

Recent, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a apreciat în cadrul unei conferințe de presă că obiectivul Ministerului său este de a ridica toate restricțiile până la Paște. Însă, acest lucru nu trebuie făcut brusc, ci planificat în mai multe etape, pentru a vedea ce impact va avea ridicarea fiecărei măsuri asupra numărului de cazuri de la ATI. Ministrul a mai precizat că deși tendința numărului zilnic de cazuri este descrescătoare, încă se așteaptă scăderea accelerată a cazurilor internate la ATI, unde se află în mod constant, în acest moment, aproximativ 1000 de români.

Momentan, obiectivul stabilit în acest sens este coborârea sub pragul de 900 de persoane internate la Terapie Intensivă, prag sub care ridicarea măsurilor este justificată. Prima relaxare va viza cel mai probabil obligativitatea de a purta măști în spațiile deschise și în funcție de cum va influența aceasta situația epidemiologică, vor urma și altele.

Îmbucurător este, însă, că statistica deceselor din acest val al pandemiei arată semnificativ mai bine decât cea din cel precedent, fapt ce l-a făcut pe Alexandru Rafila să concluzioneze că „România a trecut cu bine” peste valul al 5-lea. În alcătuirea acestei strategii, „de revenire la normalitate”, au fost luate în considerare mai mulți facturi, printre care și economici. Pe lângă impactul social, Ministrul a vorbit, din nou, despre necesitatea desfășurării activității anumitor sectoare în condiții normale.

redeschidere magazine

Sursă foto: Toronto Star

 

În ceea ce privește toamna anului 2022 și un ipotetic val 6, Rafila s-a arătat prudent, spunând că datele pe care Ministerul le are în prezent sunt insuficiente pentru a putea face o previziune. Totul depinde de variante care vor mai apărea, de virulența acestora și de modul în care anticorpii pe care i-a dobândit populația pot face față la o infecție cu acestea.

În ceea ce privește actuala tulpină, Omicron, s-a constatat că deși aceasta este mai infecțioasă, simptomele pe care le cauzează sunt mai puțin grave, aceasta punând mult mai puțin în pericol desfășurarea firească a activităților. Cu toate aceste, ministrul a mai precizat că vor mai fi, cu siguranță, valuri de îmbolnăviri, dar asta nu înseamnă că o nouă serie de restricții va fi justificată.

Nu toți specialiștii sunt, însă, la fel de optimiști. Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, atrage atenția că populația ar trebui să se protejeze cât mai mult, în ciuda unor viitoare relaxări. Acesta susține că măsuri că purtarea măștii de protecție, igiena mâinilor și distanțarea fizică vor fi recomandate în continuare.

Prudența acestuia merge chiar mai departe și recomandă autorităților să urmărească situația din celelalte țări care sunt în curs de renunțare sau au renunțat deja la măsuri, pentru a avea o imagine mai bună a efectelor pe care viitoarele relaxări le vor avea asupra situație epidemiologice. În ceea ce îl privește pe el, Emilian Popovici a precizat că până când virusul va fi dispărut, el va respecta toate măsurile.

Acesta a mai semnalat că rata de vaccinare în România este în continuare a doua cea mai mică din Uniunea Europeană și că România nu poate și nu trebuie să se compare cu Danemarca sau alte țări care consideră pandemia încheiată și, prin urmare, nici nu trebuie să le imite măsurile în ceea ce privește „revenirea la normalitate”.

telemunca

Sursă foto: Pixabay

 

Situația în Europa arată, însă, tot mai îmbucurător. Țări precum Italia, Spania, Franța, Slovacia, Austria, Suedia, Cehia sau Țările de Jos au anunțat de mai bine de o săptămână că intenționează să renunțe la majoritatea măsurilor. În cele mai multe cazuri, masca va rămâne obligatorie înăuntru, iar accesul persoanelor nevaccinate în magazine neesențiale va fi, din nou, permis. Marea Britanie a fost chiar pionieră în această direcție, încă de la finalul lunii ianuarie, iar acum se discută despre un plan național pentru „ a trăi cu Covid”.

Acesta implică renunțarea din punct de vedere legal la carantină și pentru persoanele infestate, renunțarea la sprijin financiar pentru persoanele infestate care nu își mai pot desfășura activitatea profesională. De asemenea, nici luarea în evidență a persoanelor considerate „contact direct” nu va mai fi reglementată legal, iar muncitorii depistați pozitiv nu vor mai trebui să își anunțe angajatorul.

Există, totuși, și analize care arată că o serie de restricții ar putea rămâne benefice, până ce majoritatea copiilor vor fi vaccinați. În orice caz, se pare că pe lângă actuale discuții despre „relaxare” vor fi necesare și altele privitoare la o strategie pe termen lung, care să împiedice apariția unor situații asemănătoare celei din prezent.

Dacă v-a plăcut această analiză marca True Story Project, vă recomandăm și altele, precum: Actul european privind cipurile: cât de mare este pasul spre suveranitate digitală ? sau  Criza din Ucraina ia amploare.

 

Sursă foto: ABC News

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și