close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Revoluția Curții Supreme: Amy Coney Barrett

Luni, 26 octombrie, Amy Coney Barrett a fost confirmată de către Senatul American pentru a-i lua locul regretatei Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a Americii. Cu nu mai puțin de 8 zile înainte de alegerile prezidențiale de pe 3 noiembrie, Barrett a fost grăbită prin procesul de confirmare de către Republicani, iar la o lună de la moartea lui Ginsburg, locul legendei liberale a fost deja ocupat de către unul dintre cei mai conservatori judecători care se află momentan pe băncile Curții Supreme.

Amy Coney Barrett – opusul lui RBG

Într-un vot la muchie în Senat (52-48), care a fost decis în linii partizane, Amy Coney Barrett este prima judecătoare confirmată la Curtea Supremă care nu a primit nici un vot din partea partidului minoritar din Senat (în cazul acesta, Democrații) în 152 de ani. Acest gest confirmă polarizarea gravă dintre cele două partide cu privire la nominalizările juridice. Dintre Senatorii Republicani, doar Susan Collins (din statul Maine) – recunoscută ca fiind unul dintre puținii Republicani moderați din Senat- a votat împotriva confirmării.

Senat SUA

Amy Coney Barret în timpul procesului de confirmare din Senat. (POOL)

 

Cu o lună în urmă, la auzul știrii că Ruth Bader Ginsburg a murit, țara s-a rupt în două din nou. Partea liberală spera cu ardoare că o confirmare va aștepta până după alegeri, în timp ce dreptei i-a fost înmânată un cadou neașteptat – acela de a confirma încă un judecător la Curtea Supremă, sedimentând o majoritate de 6 la 3 în mai puțin de 2 luni până la alegeri. Una dintre dorințele lui RBG a fost ca locul ei să nu fie ocupat până după alegeri. Însă, Președintele Trump nu i-a onorat dorința.

Procesul de Confirmare: o cursă contra cronometru

Confirmarea lui Barrett vine ca o lovitură sub centură pentru Democrați. Dacă sondajele sunt corecte, Senatul în frunte cu Mitch McConnell, liderul Republicanilor din Senat și un legislator necruțător, i-au furat șansa lui Joe Biden de a-și pune amprenta asupra Curții Supreme ca și noul președinte cu un mandat din partea cetățenilor americani. În al doilea rând, Democrații critică aprig ipocrizia Republicanilor, care în februarie 2016, când Antonin Scalia a murit, au refuzat să-i ofere vreo șansă lui Marrick Garland, propunerea președintelui Obama pentru Curtea Supremă.

Având o majoritate în Senat, Republicanii au refuzat ca procesul de nominalizare să meargă înainte, deși erau mai bine de 9 luni până la alegeri și nu 6 săptămâni, ca în cazul nominalizării lui Amy Coney Barrett.

Liderii Republicani din Senat au împins acest proces înainte, l-au accelerat și au sărit etape. Acest efort de confirmare a lui Barrett înainte de alegerile de săptămâna viitoare vine în contextul unui val de incertitudine, având în vedere că există șanse mari ca Republicanii să piardă Președinția, dar și majoritatea din Senat. Dacă vor câștiga, Democrații au avertizat că vor exista repercusiuni pentru felul în care Republicanii au abordat confirmarea lui Barrett.

mitch mcconnell

Amy Coney Barrett & Mitch McConnell, Liderul Republicanilor din Senat. (Associated Press)

 

Argumentul lui Mitch McConnell, care în 2016 declara că Marrick Garland, propunerea Președintelui Obama, nu este validă pentru că este an electoral și următorul președinte ar trebui să nominalizeze judecătorul, nu s-a mai aplicat și în acest caz. McConnell, care este arhitectul acestei strategii, și-a justificat decizia, argumentând că Republicanii aveau tot dreptul să acționeze și să meargă înainte cu procesul de confirmare, pentru că actuala configurație a Senatului a fost decisă de către publicul american la alegerile din 2018 și 2016.

Confirmarea lui Barrett are implicații politice

Confirmarea lui Amy Coney Barrett înainte de alegerile de săptămâna viitoare poate avea implicații semnificative pentru viitorul politic al Președintelui Trump. Odată confirmați, judecătorii își pot începe munca juridică imediat. Aceasta poate începe audierea cazurilor de lunea viitoare, 2 noiembrie, când Curtea Supremă își reia audierile în mod normal.

Barrett nu poate lua parte la cazuri care au fost deja audiate, dar dacă există cazuri în care Curtea se află într-un impas, cazurile pot reveni la judecători pentru o re-audiere. Una din caracteristicile Curții Supreme este faptul că această instituție este mai presus de politică. Judecătorii sunt confirmați pe viață, iar motivul pentru care Curtea Supremă este atât de respectată și de venerată se datorează faptului că responsabilitatea judecătorilor este de a da verdicte juridice și nu de a-și impune opinia personală sau de a onora diverse interese politice.

Subiectul imparțialității este unul dificil de îndeplinit: judecătorii sunt nominalizați de către un președinte, iar unii au pretenția că acel judecător va vota în favoarea președintelui, a intereselor și a agendei sale.

curtea suprema

Curtea Supremă a Americii. (NYT)

 

În următoarele săptămâni, Amy Coney Barrett va audia cazuri extrem de importante, iar deciziile ei vor influența în mod radical felul în care va arăta societatea americană. Printre cazuri se numără și contestații aduse împotriva Affordable Care Act (Obamacare), dar și planul de imigrație al Administrației Trump, drepturi pentru cuplurile de același sex sau recensământul populației.

De asemenea, în cazul în care Președintele Trump va contesta rezultatele alegerilor prezidențiale, Curtea Supremă poate interveni, iar aceasta are votul final. Acest precedent există – la alegerile din 2000 dintre George W. Bush și Al Gore, o renumărare a voturilor din Florida a avut loc. Ca în cazul lui Hillary Clinton din 2016, Gore a obținut votul popular împotriva lui Bush, dar dat fiind sistemului electoral american –candidatul cu cele mai multe voturi nu este cel care câștigă, ci candidatul cu cel mai mare număr de voturi ale electorilor (Electoral College Votes).

Dacă o situație similară se va întâmpla săptămâna viitoare, Trump se va aștepta ca Amy Coney Barrett să voteze în favoarea lui. Însă, dat fiind că instituția Curții Supreme este superioară intereselor politice, când judecătorii decid cazuri controversate care implică președintele care i-a confirmat, aceștia au opțiunea de a se retrage din completul de judecată („a se recuza”), recunoscând efectiv că aceștia nu ar putea fi imparțiali în decizia lor.

Moștenirea lui Amy Coney Barrett și viitorul lui Trump

Nici un judecător de la Curtea Supremă nu reprezintă un vot sigur. Amy Coney Barrett a declarat în cadrul audierilor pentru confirmare că aceasta își va menține o judecată independentă, însă ambele partide sunt de părere că aceasta va judeca predominant în favoarea cauzelor conservatoare, ca și în cazul mentorului său, Antonin Scalia, judecător al Curții Supreme care a murit în 2016.

Luni noapte, Amy Coney Barrett și-a depus jurământul într-o ceremonie la Casa Albă care a fost puțin atipică. Președintele Trump zâmbea triumfător, fericit de succesul său, un ultim efort de a convinge votanții indeciși să-l voteze. Deși Barrett a declarat că aceasta își declară independența față de întregul factor politic de la Washington, ceremonia ar fi putut fi confundată ușor cu unul din multele mitinguri politice ale președintelui din cursa pentru alegeri.

Trump

Amy Coney Barret și-a depus jurământul în cadrul ceremoniei de la Casa Albă, luni noapte, 26 octombrie. (NYT)

 

Însă, nu va fi nevoie să așteptam mult. Amy Coney Barrett va avea ocazia să-și spună cuvântul și să-și pună amprenta curând asupra marilor decizii care vor contura viitorul Americii timp de zeci de ani. Deși direcția în care proaspătul judecător al Curții Supreme va decide să-și îndrepte moștenirea este una previzibilă, acest lucru rămâne de văzut.

Despre Curtea Supremă puteți citi și în alte analize True Story Project, precum „America lui RBG” .

 

Sursă foto: Photo Illustration by The Daily Beast

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și