Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Newsletter Exclusive / Thomas Briot

Război hibrid – noua natură a conflictelor mondiale

Secolul XX a fost pentru istoria militară un secol revoluționar, în care arta războiului a fost schimbată complet chiar de mai multe ori. Primul război mondial a deschis era războiului industrial, al doilea cea a războiului total, iar războiul rece cea a «proxy wars», sau războaie prin delegare.

Secolul XXI poate fi descris ca secolul războiului hibrid, sau non-linear.

Deși conceptul de război hibrid era pre-existent acestui secol, evenimentele geopolitice recente au schimbat definiția termenului. Urmează în această analiză să definim precis acest termen, și să studiem tacticile care îl caracterizează.

Aceste inovări tactice și strategice sunt acompaniate și de noi tehnologii care schimbă câmpurile de luptă moderne.

 

Ce este războiul hibrid?

Un concept cu o istorie

Unii teoreticieni au folosit expresia de război hibrid pentru a descrie însușirea tehnologiilor avansate de către grupuri nestatale (fie că se angajează în război de gherilă sau terorism). Aceste tehnologii au fost inițial concepute pentru forțe statale, dar au putut oferi actorilor nestatali o putere de foc sporită precum și o libertate de manevră: rachete portabile antitanc și antiaeriene, binoclurile de vedere nocturnă printre altele au permis erodarea avantajelor comparative ale forțelor convenționale.

Alți scriitori au descris războiul hibrid ca fiind un război implicând forțe non-standard (partizani, sabotaj, tactici de insurgență). Acest lucru s-a întâmplat de multe ori în istorie. Folosirea unor forțe non-standard (auxiliari locali, miliții, partizani) de către un stat oferă o cunoaștere a terenului și o marjă de manevră pe care nu îl are neapărat, în special în operațiunile expediționare. Literatura anglo-saxonă vorbește în acest sens despre „război cuplat” (Compound Warfare). Exemple a acestui tip de conflict ar fi sprijinul francez pentru insurgenții americani (1778-1781), cooperarea dintre Wellington și gherilele spaniole împotriva trupelor napoleoniene (1809-1814), cooperarea dintre acestea din urmă și trupele lor auxiliare etc.

O sinteză se poate face între aceste două abordări, reamintind că conceptele de război standrd și non-standard sunt doar categorii teoretice și că sunt în mare parte permeabile în practică, așa cum se arată în numeroase exemple istorice sau contemporane. Această permeabilitate funcționează atât în ​​beneficiul statelor – prin aplicarea conceptului de „război cuplat”, cât și, uneori, prin adoptarea unor tactici de gherilă – adoptând astfel comportamentul unor grupări nestatale.

aparare

Sursă foto: Forbes

 

Combinarea tacticilor standard și non-standard, sau convenționale și neconvenționale, face posibilă desfășurarea unor operațiuni terestre de anvergură, dar uneori și navale (Tigrii Tamil, Al-Qaeda în Peninsula Arabică), aeriene și balistice (Tigrii Tamil din nou, Hezbollah), informaționale (în era internetului, campaniile informaționale au devenit clasice). Procesul de profesionalizare a luptătorilor non-standard le permite astfel să desfășoare operațiuni combinate, incluzând toate componentele citate. În acest sens, războiul hibrid nu este doar un bricolaj tactic, ci se ridică la nivelul unei manevre operative.

Război hibrid în secolul XXI

Invazia și anexarea Crimeii de către Rusia în primăvara anului 2014, urmată de acțiuni în Donbass, au marcat o schimbare importantă în genealogia conceptului. El a fost mobilizat, inclusiv de NATO, pentru a explica strategia rusă, subliniind alegerea sa de a angaja forțe fără uniforme și ecusoane care să le permită identificarea („micii oameni verzi”); angajarea aliaților locali („proxy war”); folosirea propagandei promovate de rețelele de socializare; sau reinterpretarea acordurilor sau tratatelor (dând astfel naștere conceptului de «lawfare»). Totodată, merită notat că Rusia nu are monopolul acestui tip de război: America folosește în mod permanent mercenari, faimoșii «private military contractors», care permit realizarea unor economii și conferă Pentagonului o capacitate de manevră sporită.

Conceptul a evoluat în continuare pentru a integra o serie de moduri de acțiune la nivelul strategic, cum ar fi de exemplu amenințarea cu reducerea aprovizionării cu gaze a țărilor europene de către Rusia. Găsim exemple de război hibrid și în alte regiuni ale lumii, precum Marea Chinei de Sud: în strategia sa de acaparare a acestui spațiu, Beijingul se joacă uneori cu miliții maritime („micii oameni albaștri”), uneori cu interpretări și reinterpretări ale dreptului maritim, uneori prin aproprierea insulelor sub pretexte comerciale, dar prin realizarea unor infrastructuri care ar putea fi potrivite pentru instalații militare. Dezbaterile din jurul conceptului au dus de asemenea la o inflație semantică, incluzând și problema criminalității organizate sau utilizarea presiunii economice.

warfare

Sursă foto: Medium

 

Războiul mereu a implicat mai multe aspecte decât doar cel militar.

Totodată, războiul hibrid a devenit arhetipul războiului modern: în era nucleară unde izbucnirea unui conflict convențional generalizat este puțin probabilă, războiul hibrid s-a dezvoltat și a evoluat.

Totuși, era conflictului hibrid nu înseamnă că trebuie să declarăm sfârșitul conflictelor militare clasice. Aspectul militar rămâne o componentă primordială a războiului hibrid, iar evoluțiile acestuia merită și ele analizate.

 

Tehnologii militare în secolul XXI

Sfârșitul hegemoniei tehnologice a marilor puteri

Până la sfârșitul secolului XX, marile puteri militare (SUA, URSS/Rusia, Franța, Marea Britanie, etc) au beneficiat de o superioritate tehnologică incontestabilă față de celelalte țări sau grupări nestatale cu care s-au confruntat. Războaiele din Vietnam și primul război din Afganistan au arătat că această superioritate tehnologică putea fi relativizată prin folosirea unor sisteme anti-tanc și antiaeriene foarte simple și ieftine (lansatorul de rachete RPG, racheta antiaeriană Stinger).

Putem cita și sistemul de apărare antiaeriană S-75, sau SA-2 după nomenclatura NATO. Acest sistem antiaerian de tip SAM (Surface to Air Missile) a revoluționat lupta antiaeriană, permițând de exemplu Vietnamului să doboare numeroase avioane americane care erau până atunci invulnerabile tunurilor antiaeriene.

Acest sistem și derivatele sale sunt astăzi răspândite peste tot în lume, iar permit unor forțe care nu beneficiază de un arsenal modern să rămână o amenințare și pentru cele mai avansate avioane de luptă: un bombardier hipermodern F-117A Nighthawk reputat invulnerabil a fost doborât de forțele sârbe în timpul războaielor din Iugoslavia, distrugând astfel permanent legenda legată de acest avion.

Deși toate aceste fapte au avut loc în secolul XX și mai multe armamente noi au fost dezvoltate de atunci, este puțin probabil ca acestea să inverseze tendința descrisă anterior.

Pacea, blestem pentru tehnologiile militare

Lipsa relativă de conflicte majore în ultimele decenii a însemnat că toate noile sisteme militare nu au putut fi testate în condiții reale. Astfel, eficacitatea reală a sistemelor folosite de NATO, Rusia și China nu este cunoscută. Deși sistemele de apărare antiaeriană Patriot (achiziționat recent de România și fiind considerat ca cel mai avansat sistem de apărare antiaeriană) și S-400 sunt considerate ca fiind cele mai moderne sisteme de apărare, mai mulți experți pun sub semnul întrebării această reputație.

securitate

Sursă foto: MoneyControl

 

Există o posibilitate reală ca aceste sisteme să fie chiar deloc eficace în cazul unui conflict major: sistemul Patriot a fost folosit doar în cadrul războiului cu Irakul, iar rezultatele obținute nu au fost deloc la înălțimea celor obținute prin testări. De asemenea, sistemele rusești S-300 și S-400 folosite în Siria nu au fost deloc eficace împotriva atacurilor aeriene israeliene.

Conflictul din Nagorno-Karabakh: o schiță a conflictelor viitorului?

Conflictul recent din Nagorno-Karabakh a comportat câteva noutăți care ar putea deveni caracteristici a viitoarelor conflicte armate. Printre ele trebuie notată folosirea inovatoare a dronelor. Azerbaidjanul a folosit în mod masiv drone turcești si israeliene împotriva Armeniei, iar eficacitatea lor a fost remarcabilă. Aceste drone sunt de fapt niște bombe teleghidate, care pot zbura ore întregi și transmite imagini de calitate înaltă în același timp. Odată ce o țintă este reperată, aceste drone-kamikaze sunt zburate către obiectiv și detonate.

Acest tip de tehnologie nu este nou în sine. Ceea ce constituie o noutate este faptul că aceste drone sunt foarte compacte și ieftine față de dronele folosite de exemplu de către armata americană. Folosirea lor în numere mari poate copleși sistemele de apărare antiaeriană cele mai sofisticate, deoarece pierderea câtorva drone care costă o sumă neglijabilă nu poate fi comparată cu cea unei instalații antiaeriene în valoare de zeci de milioane de euro.

Acest exemplu arată că noile tehnologii militare riscă să continue tendința descrisă precedent, negând astfel avantajul tehnologic marilor puteri, și conferind puterilor minore sau chiar unor grupări nestatale o putere militară sporită.

În concluzie, deși războaiele viitorului nu vor avea loc doar pe câmpul de bătălie, ci și în zonele comerțului, finanțelor, energiei și informației. Totodată, aspectul militar al conflictelor va rămâne unul preponderent, care va cunoaște si el transformări importante. În același timp, posibilitatea unui conflict convențional nu trebuie nici ea neglijată: conflictul recent din Nagorno-Karabakh a arătat că un război convențional rămâne un mijloc de soluționare a conflictelor eficace.

Războiul hibrid rămâne deci, înainte de toate, un război.

 

Despre tematici legate mai puteți citi pe True Story Project:

 

Sursă foto: StrategyInternational.org

 

#Te-ar mai putea interesa și