Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Radu Tudor

Război hibrid, de la pandemie la politică

Din ce în ce mai multe persoane sunt îngrijorate de formele ample de manifestare a ceea ce numim război hibrid. Au și de ce. Situația se complică de la o zi la alta. Iar răspunsul imunitar al organismelor euroatlantice nu pare să fie încă pe măsura dimensiunii infectării.

Ultimul simptom descoperit în România este apariția combinației toxice naționalism-extremism-populism sub forma unui partid ce atinge pragul și intră în Parlament.

Mulți s-au întrebat: cum de n-am văzut această excrescență politică? De ce n-am fost avertizați și ne-am trezit cu ea în rândul partidelor câștigătoare?

Apreciez că naivitatea și uneori chiar ignoranța sunt constante în istorie, în fața amenințărilor. Au existat semne clare, dar ele nu au fost luate în seamă.

În aviație, există un termen interesant: turbulențe în aer clar. Pe fondul unui cer senin, al unui zbor liniștit la altitudinea de croazieră, fără vreun nor, aeronava se scutură brusc și puternic. Pasagerii au instantaneu un sentiment de disconfort. Se uită imediat pe fereastră și se întreabă mirați: de unde turbulența asta, doar e soare și frumos? Pasagerii care călătoresc mai des zâmbesc și rămân cufundați în lecturi sau moțăială. Piloții știu și ei despre ce e vorba și zâmbesc. Trebuie doar să ai experiența zborului, să știi că există turbulențe în aer clar. Că ele reprezintă manifestările unor curenți de aer ceva mai rebeli, despre care se știe, dacă citești un pic.

 

Sursă foto: Chris Devers/Flickr

De mai bine de 10 ani, de când Estul a declanșat un amplu război hibrid în spațiul occidental, mulți încă se declară surprinși. Experiența propagandei, atacurilor și chiar asasinatelor din perioada Războiului Rece trece azi la un nou nivel. Hibrid 2.0. Iar Occidentul nu pare să realizeze amploarea amenințării, nu reacționează suficient de ferm.

Arsenalul hibrid?

Propagandă bazată pe falsuri, conspirații, atacuri cibernetice, respingerea democrației și libertăților, revenirea la “tradiții”, naționalism, contestarea științei factuale (medicină în special), promovarea unor pseudo valori creștine ce invocă metode și argumente de tip medieval. Toate răspândite prin milioane de trolli, mai ales în spațiul virtual, ce a devenit o componentă indispensabilă a vieții noastre.

Doctrina eurasianistă menționează cât se poate de limpede: vrem să destabilizăm sistemul de valori occidentale din interior. Iar Rusia și China fac acest lucru folosind vechile metode ale intelligence-ului, adaptate la analizele momentului și la situația din teren.

Sursă foto: The Medium

 

Încerc o scurtă enumerare a modurilor de manifestare ale războiului hibrid :

  1. Amplificarea disfuncționalităților existente în spațiul vestic până la nivelui devenirii lor ca probleme interne majore, generatoare de tensiuni sociale și politice.
  2. Stimularea sentimentelor naționaliste, prin ură, intoleranță, extremism, egocentrism și suveranism radical. Ruperea punților cu parteneri și aliați strategici. Aceste acțiuni s-au realizat chiar prin intermediul unor politicieni de rang înalt din Occident (președinți, premieri, miniștri, parlamentari). Vechile rețele de adormiți au fost reactivate și folosite la maxim.
  3. Sub flamura naționalismului și a patriotismului se maschează retorici anti-occidentale, destinate a răsturna sistemul de valori și a crea sentimente de respingere față de instituțiile care au generat stabilitate, pace și prosperitate după cel de-al doilea Război Mondial.
  4. Valorificarea politică a celor 3 acțiuni descrise mai sus, după o suficientă destabilizare din interior prin tensiuni sociale, amplificarea spaimelor și stimularea artificială a urii. Apariția unor curente și partide politice care intră în parlamentele și guvernele statelor vestice și care încep să conteste alianțele, aranjamentele internaționale, întreg sistemul care a reușit să mențină un echilibru solid, necesar unei dezvoltări economice și a păcii în Vest.
  5. Această ultimă etapă, de apariție a forțelor politice, vizează unele decizii care să pună în pericol însăși existența unor instituții europene și euroatlantice, retragerea din acorduri și tratate ce au reprezentat fundamentul solid al menținerii democrației occidentale și rezistenței în fața amenințărilor de la Est. De aici până la destabilizarea profundă în plan intern și extern nu e decât un pas. Haosul e obiectivul final.
  6. Mecanismele războiului hibrid sunt întreținute în primul rând în mediul online, pe rețelele de socializare. Mainstream media a devenit o țintă de atac. Lipsa oricărui control în privința finanțării, acționariatului, sancțiuni pentru derapaje editoriale prin organisme de control audio-vizual sau comisii parlamentare fac diferența între mainstream media și rețelele de socializare pline de conturi false, trolli și operațiuni de tip maskirovska ale unor actori statali și non statali. Multe similitudini cu amenințarea teroristă.

Război hibrid – în concluzie…

Dacă toate aceste mecanisme însoțite și de conspirații, știri false, operațiuni psihologice, manipulări bine ticluite, vor modifică mentalul colectiv într-o proporție semnificativă, succesul de intelligence estic asupra vestului poate fi bine cuantificat. Scopul destabilizării minților, cu efect social și politic palpabil, va fi reușit prin insuficienta noastră reacție imunitară. Timpul n-are răbdare cu noi, iar pandemia pică mănușă hibrizilor.

Este momentul unui wake-up call serios în rândul instituțiilor occidentale, care să genereze o reacție foarte fermă. Dacă n-am fost suficient de bine mobilizați să fim pro-activi, să înțelegem obiectivele declarate ale Estului de a destabiliza din interior Vestul, măcar să fim reactivi la o dimensiune care să înlăture îngrijorările pentru viitorul apropiat.

Schimbarea politică de peste Ocean oferă o speranță, dar nu e suficient. Fără o coordonare a unui plan serios din partea NATO și UE, adversarii libertăților și democrației își vor continua succesele hibride asupra noastră, urmând apoi să ne întrebăm când și cum ni s-a întâmplat, când s-a prăbușit totul în jurul nostru. Așa ceva nu putem permite să se întâmple. Reziliența începe la noi acasă, pentru a genera un răspuns aliat solid.

Sursă foto: Strategy International

 

Despre război hibrid mai puteți citi și în alte materiale True Story Project, precum: Război hibrid – noua natură a conflictelor mondiale și Companiile Militare Private – de la legitimitate la război hibrid

De asemenea, despre război hibrid puteți afla mai multe în resursele Hybrid War: Old Concept, New Techniques și Wars of Ideas: Hybrid Warfare, Political Interference, and Disinformation.

 

Sursă foto: World Economic Forum

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și