close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Puterea Conspirației

Mălina Mîndruțescu

Cu toții am fost martori, chiar si trecător, la nenumărate conspirații cu privire la pandemia COVID-19. De la oculta mondială, la Bill Gates sau 5G, aceste presupuneri se viralizează rapid, datorită naturii lor bombastice. Pentru cei mai informați dintre noi, care au o anumită educație a informării (veridicitatea și verificarea surselor, reputația și recunoașterea diverșilor actori de presă, diferența dintre opinie și fapte empirice etc.), o asemenea supoziție ar fi greu de crezut.

Însă, nu toată lumea își permite luxul de a se informa corespunzător. Acest proces presupune timp, îndrumare și o oarecare identificare a unor procese care se repetă în rândul conspirațiilor: enunțarea unor informații care nu sunt verificate în mod empiric, citarea unor surse anonime/de neîncredere și folosirea unei retorici pompoase, deseori exagerate și false.
Sursă foto: Illustration by Franziska Barczyk / Harvard Business Review

Însă, conspirațiile sunt un real pericol care funcționează împotriva procesului de informare publică.  Deși multe conspirații sunt absurde și pot fi ușor desconsiderate, multe sunt atent construite și îndeajuns de subtile, încât să nu se dea seama din prima de adevărata lor intenție. De regulă, multe își pot baza premisa pe o faptă reală, folosind surse credibile, care apoi sunt scoase din context și folosite pentru a scădea încrederea publicului în sisteme democratice, în autoritățile de stat și în măsurile luate pentru a preveni pandemia.

Așadar, vom trece în revistă câteva conspirații care au prins în România, descifrând de ce acestea au priză și implicit, de ce oamenii cad pradă dezinformării.

Tehnologia 5G:

Conspirații în jurul efectelor tehnologiei 5G asupra populației sunt diverse și au căpătat rădăcini dinaintea pandemiei. De la idei conform cărora rețelele 5G ar provoca cancer sau dereglări mintale, venirea pandemiei a generat o inflație de asemenea argumente nefondate. Dezvoltarea conexiunii wireless (5G), în special în contextul unei crize sanitare, a dus la o inflație de conspirații, inamicul numărul 1 devenind neîncrederea în autorități și folosirea acestor mecanisme externe pentru a controla populațiile. De la microcipare în masă, radiații emise de antene 5G și efectele acestora asupra sănătății, contextul pandemiei a dat frâu liber producerii și consumului de dezinformare. În România, acest trend a prins amploare.

Sursă foto: Matt Dunham/Copyright 2020 The Associated Press.

Pandemia a reprezentat ocazia perfectă pentru ca aceste teorii să înflorească în mod necontrolat. Pe perioada carantinei, oamenii nu numai că erau închiși în casă, petrecând mult mai mult timp online, fiind frustrați de situația în care se află și curioși să afle cum este posibil ca o pandemie de o așa anvergură sa ia cu asalt întreaga planetă. Aceste modele de dezinformare au fost ajutate nu numai de circumstanțele pandemiei, dar și de firea umană. Având în vedere că în continuare nu există o soluție, un tratament sau un vaccin acceptat la nivel mondial pentru a eradica virusul, scepticismul, îndoiala și neîncrederea în autorități au propulsat aceste conspirații, care provin dintr-o nevoie umană de a-si răspunde la niște întrebări cu privire la acest viitor incert, asupra căruia noi nu mai avem control. Conform unui studiu recent, un număr de psihologi au concluzionat că predispoziția oamenilor la conspirații se datorează unei nevoi de înțelegere și siguranță; unei dorințe de control și unei dorințe de a menține o percepție pozitivă asupra propriei vieți.

Bill Gates:

De când s-a retras din activitățile Microsoft, Bill Gates este recunoscut acum pentru inițiativele sale umanitare pe care le face prin Bill & Melinda Gates Foundation, în principal în zona sănătății și educației. Rolul său cu privire la proiecte umanitare pe zona eradicării diverselor boli sau implicarea sa în ajutarea efortului de a dezvolta un vaccin anti-COVID-19, l-au făcut țap ispășitor în rândul multor teorii conspiraționiste.

Sursă foto:  FLICKR PHOTO/UN GENEVA

Multe conspirații îl au pe Gates la mijloc, argumentul principal fiind că acesta a orchestrat venirea pandemiei pentru ca ulterior să producă un vaccin-minune, cu scopul de a se îmbogăți și implicit, de a controla lumea. Multe teorii reies și dintr-un TED Talk din 2015, în care Gates discută despre inevitabilitatea unei viitoare pandemii, consecințele pe care un asemenea virus le va avea asupra lumii și cum structurile existente nu vor fi capabile să pună la pământ o pandemie care va lovi la nivel global. Narativa Bill Gates este printre cele mai savuroase și de succes conspirații, atât în Romania, dar și la nivel mondial. Campaniile de dezinformare care au vizat printre altele, și România, nu au dezamăgit, epidemia de fake news devenind omniprezentă.

Oculta Mondială & QAnon:

Deși ele pot fi considerate ca fiind două teorii conspiraționiste diferite, miezul este același: un ordin global controlează din umbră mersul lucrurilor. În timp ce oculta mondială este o negare generală a întregului „establishment” și al mașinăriilor elitisto-liberale din spate (structuri socio-economice, de la Hollywood la corectitudine politică, care au prins rădăcini în structurile sociale la nivel mondial), QAnon este o mișcare pro-Trump, a cărei ideologii este cam aceeași: lupta împotriva unui regim liberal și privilegiat care dorește „detronarea” regimului Trump.

Sursă foto: Rick Loomis / Getty Images

Paradigma „deep state” a luat amploare și în România, unde Facebook a găsit 120 conturi, care ulterior au fost închise. Susținătorii QAnon au fost prezenți și la proteste împotriva purtării măștii de protecție. În luna august, aceștia au protestat în fața Palatului Victoria cu bannere precum „Noi suntem Q”, „Trump = Lumea Liberă” sau „Q Romania”.

Într-o perioadă extrem de atipică, în care actuala criză sanitară a oprit în loc normalul și mersul lucrurilor, sute de milioane de cetățeni se simt deznădăjduiți de ce le poate oferi un viitor incert. În miezul unei pandemii, unde oamenii își pierd locurile de muncă, recesiunile sunt după colț, iar siguranța zilei de mâine s-a evaporat, firea umană are nevoie de o ancoră care să-i facă să se simtă în control și în siguranță. În acest caz, această ancoră pentru mulți înseamnă informația.  Manipularea acestor slăbiciuni cu scopul de a dezinforma masele, poate avea rezultate cumplite. Purtarea măștilor în locuri închise și în spații publice aglomerate, distanțarea socială, spălatul pe mâini – toate aceste măsuri de siguranță pot face diferența, in unele cazuri, între viață și moarte. Aceste conspirații reprezintă nu numai o violare a principiilor liberale și a libertății de exprimare, dar reprezintă și un pericol de sănătate și securitate publică. 

Sursă foto: Bianca Bagnarelli / for NBC News

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și