Acest articol este a doua parte dintr-o serie extinsă despre propaganda rusă. Ne propunem să descifrăm mecanismele, caracteristicile, obiectivele și tacticile abordate de Rusia în activitățile ei extinse de dezinformare, ce fac parte dintr-o strategie generală de război hibrid.

Alexandra Petre

Am vorbit în prima parte a acestei serii despre ce este mai exact propaganda rusă și câteva dintre modalitățile prin care aceasta este diseminată. Astfel, ne amintim că propaganda reprezintă în cuvinte simple fabricarea consimțământului maselor, iar în cazul specific al Rusiei această manipulare are ca scop îndeplinirea obiectivelor guvernării Putin, indiferent că aceasta este într-adevăr sub bagheta domnului Putin sau a altei persoane sau grupări.

Propaganda rusă reprezintă o metodă eficientă de extindere a influenței Federației Ruse într-un fel subtil, aproape subliminal. Motivele pentru care aceasta își atinge obiectivele cu atât de mult succes sunt variate, însă tehnologia secolului 21, în special social media, reprezintă niște catalizatoare fantastice care au capacitatea de a crește exponențial impactul și răspândirea dezinformării.

Sursă foto: Ivailo Tsvetkov / Europost

Pentru a evita impactul propagandei asupra democrației, este esențial să discernem metodele specifice ale manipulării rusești pentru a înțelege cum să ne ferim de aceasta. Ben Nimmo, pionier în cercetarea dezinformării și Senior Fellow la Atlantic Council, a conceput un cadru în care a structurat tehnicile propagandei ruse într-un mod clar și concis, numit „Abordarea 4D”. Potrivit acestuia, cei 4D care formează pilonii dezinformării sunt: ​​

  1. Dismiss (respinge)
  2. Distort (denaturează)
  3. Distract (distrage)
  4. Dismay (descurajează)
Sursă foto: Ben Nimmo Twitter

Dismiss (respinge) reprezintă principiul „Dacă nu îți place ceea ce spun criticii tăi despre tine, insultă-i” și presupune o abordare în care acuzatul, în acest caz Rusia, denigrează acuzatorul său cu scopul de a diminua relevanța acuzației pe motivul că nu provine dintr-o sursă credibilă. Exemple multiple ale acestei tactici pot fi observate în procesul investigației federale din SUA privind ingerința rusă în alegerile prezidențiale din SUA. Reprezentanții ruși, de la miniștri până la jurnaliști, au acuzat neîncetat procurorul american însărcinat cu investigarea cazului, Robert Mueller, că ar fi corupt, părtinitor și partizan și că urmărește interesele partidului democrat american. Rareori rușii au adus în discuție incriminarea reală a implicării în politica internă a SUA.

Sursă foto: Ben Nimmo Twitter

Distort (denaturează), cunoscută și ca ideea „Dacă nu îți place cum sună un fapt, denaturează-l după propriul plac”. Această tactică presupune manipularea informațiilor care sunt în detrimentul acuzatului, astfel încât acuzele să treacă la acuzator sau la alți terți. Un exemplu al acestui principiu este activitatea Rusiei în războiul din Siria, în care, așa cum se știe deja, a sprijinit (și încă o face) guvernul Bashar al-Assad, considerat de Occident drept un regim opresiv, pe deplin dictatorial. În explicarea poziției sale de aliat și chiar sponsor financiar al unui astfel de conducător condamnat, Putin a susținut că acesta luptă împotriva Statului Islamic și, astfel, protejează lumea de atacuri teroriste. Cu toate acestea, el nu a menționat concurența sa de peste zece ani cu Statele Unite, susținătorul și sponsorul financiar al kurzilor, care luptă împotriva armatei siriene, și nici condamnarea pe care NATO, adversar îndelungat al Rusiei, a acordat-o regimului Assad pentru atacul chimic pe care l-a desfășurat împotriva propriilor cetățeni. Deși Rusia nu a devenit niciodată în mod oficial, cel puțin până acum, foarte activă pe fronturile din Siria, Irak și alte zone învecinate, ea a reprezentat o formă de susținere tacită pentru un guvern care a provocat probleme semnificative nu doar propriilor cetățeni, ci și întregii regiuni.

Sursă foto: Ben Nimmo Twitter

Distract (distrage), cunoscut și sub denumirea de „whataboutism”, se referă la ideea „Dacă ești acuzat de ceva, acuză și tu pe altcineva de același lucru sau de altceva”. Metoda produce confuzie prin răspândirea vinovăției asupra mai multor actori și întoarcerea atenției de la acuzat către alte elemente care nu au fost implicate anterior în conflict. Un exemplu relevant al acestui comportament este perioada de după prăbușirea zborului MH17,  când rușii, confruntați cu acuzația că ar fi doborât în mod intenționat avionul, au susținut că accidentul a fost un complot dezvoltat de ucraineni cu scopul de a-l asasina pe Putin, întrucât au afirmat în mod fals că președintele rus se afla într-un alt avion pe o traiectorie similară în același timp. La scurt timp după aceea, aceste informații au fost clasate ca fake news, dar pentru timpul în care ele au circulat, știrile și-au servit scopul de a distrage audiențele și chiar de a-l plasa pe Vladimir Putin ca victimă a circumstanțelor.

Sursă foto: Ben Nimmo Twitter

Dismay (descurajează) exemplifică regula nerostită conform căreia „Dacă nu-ți place ceea ce altcineva plănuiește, încearcă să-l sperii”. Acest principiu a fost aplicat în majoritatea evenimentelor internaționale și a situațiilor de afaceri externe care s-au poziționat împotriva dorințelor Rusiei. Procedura constă în amenințarea cu represalii puternice dacă se ajunge la un anumit acord sau se iau măsuri care perturbă obiectivele geopolitice ruse. Un exemplu frapant a fost răspunsul Rusiei la ajutorul internațional acordat Ucrainei după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea. Întrucât SUA și Uniunea Europeană impuneau sancțiuni în continuă creștere Rusiei pentru încălcarea suveranității unei alte țări și, în special, după ce NATO a sugerat că o să ofere arme soldaților ucrainieni, dacă se consideră necesar pentru păstrarea integrității teritoriale, oficialii ruși au declarat că Rusia își va crește capacitățile nucleare până la punctul de a putea „transforma SUA în cenușă radioactivă” dacă această așa-numită „hărțuire rusă” nu încetează. Cu toate acestea, Rusia nu a acționat conform amenințărilor sale, iar unii comentatori politici, precum Gideon Rachman de la Financial Times, au susținut că intenția era doar să-i intimideze pe adversarii săi, întrucât țara nu intenționa de fapt să ia asemenea pași, și nici măcar nu avea capacitatea unei escaladări nucleare la acea vreme.

În concluzie, este important să reținem că scopul propagandei ruse este în primul rând să provoace confuzie și neîncredere, stări care vulnerabilizează cetățenii și îi fac să creadă mai ușor mesajele bine gândite ale Kremlinului. Obiectivul acesteia este de a trata informațiile ca arme, tehnică specifică războiului hibrid, astfel încât coroziunea democrației să se întâmple din interior. Astfel, propaganda rusă este un inamic imperceptibil, constant și diligent, care sădește conflict intern și întoarce cetățenii unii împotriva altora, dezbinând societatea. Important este să înțelegem scopul și mecanismele pentru a ne putea apăra mai eficient pe viitor.

Sursă foto: Mladen Antonov/AFP — Getty Images

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here