#TrueStoryProject 23 ianuarie

Uniunea Europeană este maestră în a se reconstrui, dar trebuie să dezvolte putere dură – „capacități militare credibile” – pentru a putea influența evenimentele mondiale, a declarat miercuri la Forumul Economic Mondial președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen a subliniat că aceste capacități vor fi complementare NATO și „diferite”. “De asemenea, trebuie să facem mai multe atunci când vine vorba de gestionarea crizelor pe măsură ce acestea se dezvoltă”, a declarat președinta. (Politico)

Vestul trebuie să-și evalueze politica externă și intervenția în alte state. Intervenționismul liberal s-a bazat pe trei presupuneri: poziția Statelor Unite ca garant al ordinii mondiale, poziția Europei ca fiind mereu de partea americanilor, și lipsa unui alt jucător semnificativ care să dorească dominația occidentală. În prezent, SUA sunt în retragere, Europa este divizată, iar puterile autoritare sunt în creștere. (Financial Times)

Preşedintele Donald Trump şi omologul său irakian Barham Saleh au convenit miercuri, la Davos, asupra necesităţii ca prezenţa militară a Statelor Unite în Irak să fie menţinută, a comunicat Casa Albă.’Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei de a continua cooperarea economică şi de securitate între Irak şi Statele Unite, inclusiv în lupta împotriva’ grupării jihadiste Statul Islamic (SI), precizează comunicatul Casei Albe. (Agerpres)

Membri influenți ai Parlamentului European au declarat miercuri că vor susține efortul Statelor Unite de a convinge UE să interzică Hezbollah, clasificând organizația ca grup terorist, la o zi după ce aceasta și-a consolidat un rol major în noul guvern din Liban. Doi diplomați americani de top – Richard Grenell, Ambasador în Germania și Gordon Sondland, ambassador la UE – s-au întâlnit miercuri cu europarlamentarii germani la Bruxelles pentru a discuta interdicția propusă. (Politico)

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, consideră că războiul din Donbas se va încheia doar când toate părțile din conflict vor dori acest lucru. „Încă nu am reușit să ajungem la un armistițiu și încă ne pierdem cetățenii. Dar nu spun întâmplător „încă”. Sunt sigur că, dacă toate părțile vor vrea să pună capăt războiului, conflictul se va încheia mâine. Ucraina își apără teritoriul ”, a declarat președintele Zelensky. (Ukrinform)

Rusia a crescut zece poziții în clasamentul anual „Index of Democracy” al organizației britanice The Economist Intelligence Unit, ocupând locul 134 în grupul țărilor cu „regimuri autoritare”. Vecinii de clasament ai Rusiei sunt Guinea (locul 133) și Republica Congo (locul 135). Conform autorilor Indicelui Democrației, nu trebuie să ne așteptăm la îmbunătățiri în următorii ani, inclusiv din cauza lipsei opoziției în Rusia. Experții consideră că, în următorii cinci ani, tensiunile dintre Rusia și Occident și sancțiunile reciproce vor continua. (Deschide.md)

Sursă foto: Fabrice Coffrini/AFP via Getty Images

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here