close_icon
#Analize / Daniel Andronache

Paradigma unui nou război mondial sau WW3 – 2.0

Teama de iminența unui al treilea război mondial a prins contur la începutul acestui an, când asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani a făcut probabil un conflict între SUA și Iran. Al treilea Război Mondial, în formula de care mulți se temeau, nu s-a declanșat. Cu toate acestea, deși nu sunt armate desfășurate pe linii de front, al treilea război mondial este în plină desfășurare.

Ce înseamnă un război?

Carl Von Clausewitz definește războiul ca “un act de violență pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voința”. Dar oare violența mai păstrează în epoca modernă aceleași caracteristici precum cele avute în viziunea teoretică clausewitziană? Pare că în epoca modernă violența capătă nuanțe graduale și contextuale în funcție de spațiul geografic, economic, social și cultural.

Pentru a analiza condiționările apariției și susținerii unei situații beligerante sunt necesare rațiuni și afecte. Modernitatea vestică pare că a ajuns teoretic la un asentimentalism guvernamental ce poate susține o abordare rațională a conflictelor interstatale, ceea ce duce la evitarea conflictelor deschise de anvergură. Putem spune, însă, același lucru despre societăți?

Ce dimensiuni implică un război mondial?

1. Social

Canalele de acțiune sunt cele clasice precum publicațiile scrise sau online, televiziunea, radio, mai nou social media, direct sau prin proxy cu ajutorul unor terțe ONG uri, sau proprii.

Astfel, Rusia, China, Turcia, înțelegând potențialul disruptiv al rețelelor sociale, au înființat după caz propriile rețele sociale precum: vk.com și odnoklasniki în Rusia, cu cca 150 mil useri activi, qzone.qq.com în China, cca 520 mil useri activi, cool în Iran cu 1 mil useri activi, restricționând sau având mijloacele de a restricționa accesul la cele clasice (China, Iran, Siria, Coreea de Nord, respectiv Rusia, Turcia), au extins rețelele de televiziune și agențiile de presă în Europa și Americi.

Postul rus RT – înființat în 2005, emite în peste 100 de țări, agenția de știri rusă Sputnik – emite și publică în 34 de țări, rețeaua de posturi TV chineză CCTV – emite în 140 de țări ), au invadat social media cu intenții vădit beligerante la nivel social. 

2. Economic

În perioada anilor 2000 – 2008, toate statele autocrate au avut parte de creșteri economice semnificative ca urmare a creșterii prețurilor petrolului, gazelor și a diferitelor industrii tech. Ulterior, însă, fiecare a abordat metode diferite de a face față scăderii sau atenuării creșterii economice.

După această perioadă, Rusia a atras investiții străine sau repatriat o parte din capitalul autohton direct sau prin RDIF, atragând investiții de cca 500 mld USD , a creat sisteme financiare de investiție pentru sine sau pentru a acoperi investițiile în alte zone de interes, și a păstrat poziția dominantă de furnizor de petrol și gaze zădărnicind proiectul Nabucco.

Prin conflictul armat din Georgia, Rusia își extinde rețelele de distribuție de carburanți în Balcani prin jucători noi (Gazprom), în condițiile în care în unele state din zona balcanică principalele zone de prelucrare materii prime sunt deținute de companii rusești. Nu în ultimul rând, Rusia are rezerve financiare de 560 mld USD.

conflict

Sursă foto: EurAsian Times

 

China și-a accelerat prezența în continentul african cu investiții de la 75 mil USD în 2003 la 5 bn USD, atât pentru a își acoperi necesitățile de materii prime, cât și pentru a crea o piață de desfacere pentru propriile industrii și o dependență locală de împrumuturile guvernamentale pe termen lung. În Europa a intrat cu investiții în zone strategice de la 0.5 bn USD în anul 2000 la 350 mld  USD în 2019, printre cele mai notabile investiții fiind infrastructura portuară.

Un alt front de creștere  a dominației economice chineze a fost deschis pe linia capitalizărilor bursiere (în anul 2000 existau cca 800 de companii listate, iar în anul 2020 sunt cca 5400 de companii listate pe burse), dar și a investițiilor bursiere de către fondurile de investiții chineze. De observat atât în continentul african, cât și european, predilecția investițiilor chineze pentru zone strategice de infrastructură portuară și terestră.

3. Politic

Una dintre căile de a accesa spațiul guvernamental, de a scinda societățile prin polarizarea ideologică politică, este prin finanțarea partidelor cu potențial polarizant precum cele de dreapta și extremă dreapta chiar în inima unor state cu tradiție democratică, precum Franța, Italia, Germania sau UK, dar și țări ca Ungaria.

Prin bănci și companii din Cipru, Elveția, Danemarca, China etc., sau operațiuni mult mai complexe precum cele evidențiate în operațiunea Russian Laundromat sau în cea numită “Panama Papers”. A doua este prin coruptibilizarea guvernărilor, precum vedem în continentul african sau în Balcani de către China sau Rusia.

4. Militar

Modernitatea globalizării a adus, odată cu accesul la educație, circulația informației și progresul tehnologic, și scăderea puterii statelor dezvoltate în favoarea statelor mai puțin evoluate în urmă cu 40 de ani.

Astfel, industria militară a Chinei a schimbat premisele raportului de putere în Marea Chinei de Sud și Pacific în 2012 odată cu producția primului portavion (care în fapt a fost un portavion din clasa Kuznetov produs în Ucraina în proporție de 65%, cumpărat de o companie turistică din Macau și definitivat pentru a intra în serviciul militar de China în șantierele Dalian).

În prezent, sunt în serviciu două portavioane, iar pînă în 2022 vor mai fi operabile încă două. Avioanele destinate pentru aceste nave inițial au fost Sukhoi 33, dar înlocuite cu Shenyang J15, iar mai târziu cu Shenyang 31 produse în China. Astfel, cu un personal activ de 2.2 mil, dotările maritime din ultimul deceniu și un buget de 237 mld USD, China devine un actor ce poate zdruncina hegemonia militară americană ce încă deține supremația logistică cu 20 de portavioane, 3200 echipamente de zbor, 1.3 mil personal activ și un buget de apărare de 750 mld USD.

Rusia, în ciuda decăderii economice din ultimele decenii ai secolului  20, deține o poziție interesantă, nu atât din punct de vedere al dotării (1 mil personal activ, 1 portavion, 4100 echipamente de zbor, 48 mld USD buget apărare), cât și al poziției de producător de armament, al distribuției de armament către zone emergente, dar și către aliații NATO precum Arabia Saudită sau Turcia, și nu în ultimul rând al creativității în folosirea exercițiilor militare – unele aplicate în realitate (Georgia) sau utilizarea companiilor private militare pentru atenua impactul politic extern cauzat de o intervenție militară regulată, spre deosebire de SUA ce folosește acest tip de abordare pentru a limita impactul social intern al pierderilor, dar și din rațiuni politice și financiare discutabile.

De asemenea, este de remarcat în cazul Rusiei evoluția poziționărilor maritime: atacurile către Siria din Marea Caspică, consolidarea dotării maritime și a conexiunii cu baza din Sevastopol odată cu anexarea Crimeei, investițiile anunțate în 2008, și mutarea unor capacități în baza militară din Mediterana – Tartus, precum și construcția unei noi baze militare în Africa – Port Sudan, pe aceeași coastă unde China derulează cea mai mare investiție portuară în Dar Es Salam – 10 mld USD, Rusia revenind astfel la o prezență pe care o deținea militar înainte de 1991 în Yemenul de Sud.

militar

Sursă foto: DNA India

 

Turcia devine un jucător important în axa Marea Caspică-Marea Neagră-Mediterana prin poziția geografică, prin caracteristicile militare naționale, cu un buget de apărare de 18.2 mld  USD și cca 0.65 mil militari activi, 1050 echipamente de zbor, cât și politicii flexibile de interacțiune pe linie militară cu Rusia în condițiile apartenenței la NATO în teritorii precum Siria sau, mai nou, Nagorno-Karabakh, cu obiective de leadership regional – poziție ce se suprapune pe dimensiunea socială descrisă mai sus – alături și împotriva Rusiei, Arabiei Saudite și Iranului.

Toate acestea pe fondul haosului generat de inițierea conflictului militar în Irak de către administrația Bush, dar mai ales de scăderea prezenței americane în zonă și incapacitatea SUA de a crea societăți sustenabile democratic acolo unde intervine militar, cum sublinia Kaplan. Europa se situează însă într-o poziție favorabilă cu un buget cumulat pentru toate statele de cca 268 mld USD, 1.4 mil personal activ, 4 portavioane, dar care nu are o conducere unitară, iar interoperabilitatea pe linie de arme, logistică nu există încă definită în afara cadrului NATO, deși sunt planuri creionate în acest sens.

Trecerea în revistă poate continua cu țări puternice militar precum India, Iran, Arabia Saudită, Pakistan, Israel, Egipt, Indonezia, însă analiza devine mai complicată când introducem în calcul capacitățile balistice intercontinentale, capacitatea de mobilizare a rezerviștilor, respectiv mobilitate a trupelor, nivelul de pregătire și experiență în teatrele de război.

Care este paradigma actualului război?

Actualul război este nu atât interstatal, cât intrastatal, cu scopul de a menține clasa conducătoare la putere pe o perioada nedeterminată, sau cel puțin pe durata de viață a liderilor respectiv a clasei conducătoare curente. Exemplele cele mai evidente sunt în spațiul euroasiatic (Rusia/Turcia/China/Iran/Arabia Saudită), unde fiecare din aceste entități conducătoare deturnează atenția societății către problematici externe, ce insinuează un posibil pericol în palierul securității individuale și societale (ceceni, teroriști, kurzi, indieni uzghuri, apostați, emigranți etc), întăresc imaginea de leadership puternic apelând la arhetipuri naționale (țar, sultan, împărat etc, toate cu o esență paternă omnipotentă) și efectul emoțional al acestora la nivelul mentalului colectiv, ceea ce explică și permeabilitatea unor măsuri autoritariste în rândul acelor societăți.

Aceste strategii asigură un echilibru social și politic statal, precum și suportul social al națiunii, prevenind astfel anarhia- identificată de Machiavelli ca una din cele trei efecte ale interacțiunii dintre voință de guvernare a clasei conducătoare și voință socială de a nu fi guvernat sau asuprit. Acest principiu însă este aplicat invers de unele state autocrate în relația cu statele democratice pentru a le scinda societățile, a pune în umbră valorile și imaginea acestora atât în fața propriilor cetățeni, cât și ai statelor țintă, prin acțiuni cyberware, economice, sociale și în subsidiar militare, precum cele evidențiate mai sus pentru a asigura menținerea puterii prin influență în plan extern, respectiv intern.

Societățile autocrate au un avantaj strategic în fața societăților democrate prin faptul că dispun de o flexibilitate de angajament al mijloacelor utile pentru o situație beligerantă, de rapiditatea decizională în exercitarea voinței beligerante, precum și a vectorului său de putere. Pe de altă parte, lipsa de viziune strategică, a unității comunitare atât ideologice cât și de acțiune (în cazul UE), precum și mecanismele birocratice democratice măresc acest decalaj strategic.

Europa încotro?

Epoca abordărilor naționale a apus pentru spațiul european în fața acestor provocări, poate de aceea este evidentă accelerarea curentului naționalist cu ajutorul finanțărilor menționate anterior, în fond principiul “divide et impera” rămâne peren și fezabil pentru națiuni mai puțin inovative tehnologic, dar cu moșteniri imperiale istorice și experiență autocratică susținută.

uniunea europeana

Sursă foto: Deutsche Welle

 

Soluțiile de contracarare a acestui complex de evenimente beligerante impun la nivel european o unitate mai coezivă în plan politic și social, colaborarea pe linie de informații, accelerarea măsurilor de dezvoltare și coeziune militară, a definirii și susținerii domeniilor industriale și ale infrastructurii strategice vulnerabile și consolidarea lor împotriva unor fragilizări viitoare din punct de vedere economic și operațional, identificarea și implementarea unor mecanisme juridice de contracarare a fenomenului finanțărilor ilicite și de coruptibilizare a politicii, reglementarea spațiului digital pentru responsabilizarea corporațiilor, respectiv protejarea societății de abuzurile infodemice externe, susținerea proiectelor de educație actualizate la realitățile prezente.

 

Pe această temă mai puteți urmări o conversație cu Ioan Mircea Pașcu, Mihnea Motoc și Daniel Andronache, autorul acestui articol, moderată de Alina Inayeh, în cadrul seriei de evenimente speciale True Story Project. 

Sursă foto: Medium

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și