Articol scris de Timothy Garton Ash și publicat în The Guardian.
Tradus integral de True Story Project.

Criza coronavirusului pare să încurajeze credința în schimbare radicală. Un procent uimitor de 71% dintre europeni sunt acum în favoarea introducerii unui venit de bază universal, potrivit unui sondaj de opinie conceput de către o echipă de cercetare de la Universitatea Oxford. Mai puțin încurajatoare, cel puțin pentru oricine crede în democrația liberală, este o altă constatare uimitoare din sondaj: nu mai puțin de 53% dintre tinerii europeni plasează mai multă încredere în statele autoritariene decât în ​​democrații pentru a face față crizei climatice. Sondajul a fost realizat de Eupinions în martie, în perioada în care cea mai mare parte a Europei impunea restricții pentru combaterea virusului, dar întrebările fuseseră formulate anterior. Ar fi fascinant să-i întrebăm pe europeni acum ce sistem politic consideră că s-a dovedit mai bun în combaterea unei pandemii, întrucât Statele Unite, liderul democrației mondiale, și China, liderul dictaturii mondiale, își aruncă vina în mod reciproc.

Aceste două rezultate contrastante, dar la fel de neașteptate, ne arată cât de mare va fi miza pe măsură ce vom ieși din urgența medicală imediată și ne vom confrunta cu pandemia economică ulterioară și cu declinul politic. Ce fel de moment istoric se va dovedi a fi pentru Europa și pentru lume? Ne-am putea îndrepta către cele mai bune vremuri. Sau ne-am putea îndrepta către cele mai rele vremuri.

Propunerea pentru un venit de bază universal a fost respinsă până de curând ca fiind îndepărtată și utopică. Dar în timpul restricțiilor anti-pandemie, multe țări dezvoltate au introdus un sistem asemănător. Ministrul Economiei din Spania a spus că „venitul vital minim” pe care l-a implementat ar putea deveni un instrument permanent în sistemul țării. Aproape că nu trece o zi acum când nu citesc un alt articol care sugerează că venitul de bază universal, sau o variantă asemănătoare cu acesta, este o idee al cărei timp în sfârșit a venit.

Acesta ar fi un ingredient al unui posibil viitor în care am reuși să transformăm una dintre cele mai mari crize ale lumii postbelice într-una dintre cele mai mari oportunități ale sale. Putem aborda inegalitatea în creștere, atât economică cât și culturală, care a erodat chiar și bazele democrațiilor liberale consacrate precum Marea Britanie și SUA. După ce am învățat să muncim în moduri inovative, mai mult de acasă și cu călătorii mai puțin inutile, transformăm acest sistem într-un nou model de muncă.

După ce ne întoarcem de pe balcoanele și acoperișurile noastre din toată Europa, de unde am aplaudat medicii, asistentele, asistența socială și alți lucrători esențiali, să nu-i uităm pe aceștia odată ce trece pericolul medical. Nu numai că astfel s-ar obține un rezultat mai bun și din punct de vedere social și economic – îmi vine în minte sloganul postbelic „case potrivite pentru eroi”, dar există și ceea ce populistii polonezi numesc în mod viclean „redistribuire a respectului”. Și făcând această necesară redistribuire, reușim să îi privăm astfel și pe naționaliștii populiști de atractivitatea lor electorală.

În același timp, recunoaștem că o planetă urmărită de amenințări cu adevărat globale, precum acest virus și schimbările climatice, necesită mai multă cooperare internațională, nu mai puțină. Iar UE, care la începutul acestei săptămâni a convocat o întâlnire internațională pentru a strânge fonduri cu scopul de a combate Covid-19, devine un element principal al acțiunilor colective la nivel mondial.

Acesta este visul. Dar există și coșmarul. Putem privi viitorul apropiat ca pe un moment postbelic, dar dacă acesta se dovedește a fi mai mult ca anii de după primul război mondial decât reconstrucția liberală și social-democratică de după 1945? Impulsurile naționaliste pe care le vedem în Donald Trump și Xi Jinping devin din ce în ce mai pronunțate. Cu politicile de tip izolaționist, recesiunea post-coronavirus va deveni o mare depresie. Inegalitatea va crește, în loc să fie diminuată, atât în ​​cadrul societăților noastre, cât și între diferite țări.

În Europa, țările înstărite din nord, cum ar fi Germania și Olanda, pur și simplu nu arată gradul necesar de solidaritate cu economiile afectate ale membrilor sud-europeni din zona euro. În schimb, aceștia folosesc suspendarea limitării ajutorului de stat, măsură a Uniunii Europene justificată de criză, pentru a pompa fonduri publice în propriile industrii cheie, iar astfel diferența dintre statele din nordul și sudul zonei euro devine tot mai largă. Peste câțiva ani, un populist precum Matteo Salvini, sau cineva chiar mai rău (da, este posibil), câștigă putere într-o Italie în care datoria publică este acum aproximativ 160% din PIB, și învinovățește lipsa de solidaritate nord-europeană pentru toate problemele țării.

Între timp, în jumătatea estică a continentului, Ungaria rămâne o dictatură, puterile temporare conferite de starea de urgență ale lui Viktor Orbán devenind în mod misterios permanente. Polonia se pare că urmează calea maghiară. Uniunea Europeană, care nu mai este o comunitate de democrații, și care pare scindată de-a lungul axelor sale nord-sud și est-vest, slăbește treptat și se dezintegrează. Lăsate să își ia propriile măsuri, statele sale membre nu reușesc să ofere perspective adecvate de angajare, securitate socială și un viitor ecologic durabil pentru cetățenii lor mai tineri. Și astfel, așa cum deja a fost prevăzuț în mod șocant în sondaj, acești cetățeni apelează la soluții autoritare. Europa privește tot mai puțin către SUA, și tot mai mult către China.

Probabil că în 2030 nu vom avea nici iadul, nici raiul, ci doar o versiune a purgatoriului uman obișnuit. Dar decizia de care variantă să ne apropiem se află în totalitate în mâinile noastre: ale americanilor și ale chinezilor, ale rușilor, indienilor și brazilienilor, bineînțeles, dar în Europa, depinde în principal de noi europenii – inclusiv britanicii post-Brexit, desigur, care sunt încă europeni, fie că le place sau nu.

De aceea, pe site-ul care prezintă rezultatele sondajului nostru, am creat, de asemenea, posibilitatea de auto-interviu pentru oricine care are 10 minute la dispoziție pentru a ne spune cele mai bune și mai proaste momente europene, și speranțele sale pentru Europa în 2030. Până acum, căderea Zidului Berlinului a fost considerată cel mai cunoscut moment formativ și Brexit a fost văzut ca fiind cel mai slab moment. Dar poate că acest moment coronavirus va depăși ambele evenimente. Vino și tu și spune-ne părerea ta pe europeanmoments.com.

Timothy Garton Ash scrie în mod regulat pentru The Guardian.

Sursă foto: Lightspring / Shutterstock.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here