Un articol realizat de Alina Achim-Inayeh pentru True Story Project

Provincia Idlib din Nordul Siriei este epicentrul geopolitic al acestor zile. De ani de zile este teatrul de luptă dintre, simplificând, forțele siriene fidele guvernului Assad, sprijinite de Rusia și Iran, și fortele rebele, ce se opun acestuia, sprijinite de Turcia. Dincolo de importanța strategică în plan militar, fiind ultimul bastion al forțelor anti-Assad, provincia Idlib este locuită de 3 milioane de civili, dintre care 1 milion de copii, refugiați aici din celelalte regiuni ale Siriei în care forțele guvernamentale au făcut ordine decimând populația civilă și distrugând zone întregi. În 2018, Turcia și Rusia au semnat un armistițiu în nordul Siriei, armistițiu care însă nu a fost niciodată respectat, în pofida luărilor de poziție ale Turciei și apelurilor acesteia către comunitatea trans-Atlantică de a se implica pentru rezolvarea situației militare, dar mai ales a celei civile. Retragerea pripită a trupelor americane din nordul Siriei, ordonată de președintele Trump la începutul lui octombrie 2019 a dezechilibrat fundamental raportul de forțe din regiune, escaladarea militară a situației devenind un pericol iminent. 

Pe acest fond a avut loc atacul forțelor aeriene siriene pro-guvernamentale de pe 27 februarie asupra provinciei Idlib, soldat cu moartea a 33 de soldați turci. Atac urmat, pe 1 martie, de doborârea de către forțele turcești din regiune a două avioane de luptă siriene. Dincolo de efectele imediate, atât militare, cât și civile, escaladarea situației din nordul Siriei are trei implicații de amploare:

1. NATO trebuie să fie precaută, dar și solidară

Turcia este membru NATO, astfel încât este îndreptățită, așa cum a și făcut, să solicite implicarea Alianței în rezolvarea situației, implicare pe care Alianța continuă să o evite din două motive: antecedentele implicării Alianței în regiune, respectiv Libia, descurajează statele membre în a aproba o nouă incursiune în regiune și, mai important, în conflictul sirian este implicată Rusia, ori o confruntare NATO-Rusia este, pe bună dreptate, de evitat. In urma incidentelor de pe 27 februarie, Turcia a invocat Art. 4 al Alianței, care prevede consultări în cadrul Alianței atunci când  “sunt amenințate integritatea teritorială, independența politică sau securitatea unuia dintre aliați”, obținând o declarație de sprijin, fără însă să fie menționată implicarea militară. Deși membru fidel al Alianței, Turcia a avut poziții controversate în cadrul acesteia, prin relația sa tensionată cu SUA, din când în când, mult prea apropiată de Rusia, și prin regimul autocrat pe care președintele Erdogan l-a impus în țară. NATO va trebui să găsească o modalitate prin care să își mențină solidaritatea cu un aliat dificil, dar fidel, pentru a își păstra postura de alianță unitară și, prin aceasta, puternică, evitând totuși un conflict direct cu Rusia.    

2. Situației refugiaților din Siria îi trebuie o rezolvare sustenabilă și care să nu depindă de un singur actor

Turcia găzduiește 3,7 milioane refugiați, al căror acces în UE (respectiv Grecia și Bulgaria) le este interzis prin controlul granițelor de către Turcia, în urma unui acord în acest sens între Turcia și UE. În urma escaladării situației din nordul Siriei, președintele Erdogan a amenințat cu deschiderea acestor granițe și, implicit, un nou val de refugiați în UE. Mai mult, pentru scurt timp aceste granițe au fost deschise, numărul celor care au încercat să intre în Grecia, respinși fiind de către forțele grecești, variind între 8.000 și 40.000, în functie de sursa de informare. Dincolo de numere se află oameni, familii care fug de masacru, înfometare și frig, și pentru care, ca și pentru cei aflați în Idlib, nu s-a găsit încă o rezolvare demnă și care, nu pentru prima oară, sunt masă de manevră și carte de schimb. Noua comisie UE, cu accent pe rolul geopolitic al Uniunii, va trebui să se implice mai serios în rezolvarea problemelor din vecinătățile sale și să adopte politici pe termen lung, mai consistente și vizionare decât gazele lacrimogene la granița greacă.

3. Relația Rusia-Turcia, întotdeauna capricioasă, se poate din nou înrăutăți, dar nu vă așteptați la divorț

Relația dintre Turcia și Rusia a fost mereu o relație tranzacțională, amicală cât timp existau interese comune, și adversarială atunci când acestea erau divergente. Pe fondul escaladării situației din Siria această relație se poate răci, deși se fac eforturi diplomatice susținute pentru evitarea acestui scenariu. Un conflict direct va fi în continuare evitat, deși din ce în ce mai dificil, în primul rând din cauza implicațiilor trans-atlantice pe care acesta l-ar declanșa. După detensionarea crizei, chimia dintre cei doi președinți va contribui cu siguranță la menținerea relației într-o zonă cel puțin neutră. Evident, atât timp cât cei doi își vor păstra funcțiile, mai ușor de prezis într-un caz decât în celălalt. 

Pentru a prelua acest material pe alte canale media trebuie să menționați ca sursă de conținut original True Story Project (www.truestoryproject.ro).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here