Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Ovidiu Achim

Noi tensiuni între NATO și Rusia

Începând cu 1 noiembrie, Rusia va suspenda activitatea misiunii sale permanente de pe lângă NATO. Controversata mișcare a Ministerului de Externe din Rusia vine ca răspuns la acuzațiile de spionaj aduse unor membri ai acestei delegații.

În data de 13 octombrie, NATO ridica acreditarea a opt membri ai delegației ruse, sub pretextul că aceștia desfășurau misiuni de spionaj. De asemenea, se pare că NATO redusese oricum numărul membrilor echipei pe care Moscova o putea trimite să lucreze la Bruxelles.

Serghei Lavrov, ministrul de externe rus declara, 5 zile mai târziu, că în urma acestei decizii a NATO, consideră că Rusiei nu i se mai oferă condițiile elementare pentru cooperarea diplomatică cu acest organism internațional și, drept urmare, alege să își retragă întreaga misiune, inclusiv activitatea trimisului special. Acesta a mai adăugat că NATO nu este interesată să aibă un dialog cu Rusia, din poziții de egalitate, și că nici nu dorește să coopereze.

Mai mult, acesta este de părere că în ultimul timp, NATO își îndreaptă atenția mai mult spre zona asiatică, considerând Rusia un dușman. În acest moment, cele două părți pot colabora în chestiunile urgente prin intermediul ambasadei Rusiei la Bruxelles.

Reacțiile din spațiul vest-european nu au întârziat să apară fiind, în general, moderate, dar trădând îngrijorare cu privire la viitorul relațiilor dintre cele două entități, care erau deja destul de tensionate.

De pildă, ministrul german de externe, Heiko Maas, era de părere că acest eveniment va face relațiile și cooperarea cu Rusia mai complicate și mai dificile, punând chiar sub semnul întrebării viitorul diplomatic al celor două părți. Maas a mai adăugat, în încheierea declarației sale, că NATO trebuie să „accepte tot mai mult că Rusia nu mai pare dispusă să coopereze”, admițând că o situație regretabilă de acest fel va deteriora și mai mult relațiile diplomatice și militare.

sergey lavrov rusia

Sursă foto: Știrile PROTV

 

Totuși, Jamie Shea, fost secretar-general al NATO declara pentru Euronews că mutarea nu este una „dramatică”, dat fiind că relațiile dintre NATO și Rusia au fost tensionate de când aceasta a anexat Crimeea, îi 2014. NATO suspendase atunci cooperarea diplomatică și lucrările efective cu Moscova, dar păstrase deschise relațiile pentru cooperare militară și congrese de înalt nivel. În ceea ce privește consiliul NATO-Rusia (NRC), demers inaugurat în 2002, pentru a asigura o comunicare mai bună și relații  mai strânse între cele două părți nu s-a mai întâlnit din 2019.

Cu alte cuvinte, toate planurile și activitățile celor două părți, precum organizarea unor exerciții militare, discuții privitoare la înarmarea nucleară sau terorism, erau deja înghețate de aproximativ 7 ani, timp în care consiliul mai sus amintit a rămas doar o formă de cooperare golită de conținut, de vreme ce Rusia nu a mai împlinit niciodată condițiile impuse de NATO, printre care cea mai importantă fiind evacuarea trupelor ruse din Crimeea, pentru a se putea relua, sub orice formă, dialogul dintre cele două părți.

Așadar, recentele tensiuni dintre cele două părți par a fi doar o continuare târzie a neînțelegerilor apărute odată cu anexarea ilegală a Crimeei, în 2014.

Shea asigură însă că acest este departe de a fi finalul relațiilor diplomatice dintre Rusia și NATO, arătând că o colaborare militare și directă cu ministrul rus de externe, Lavrov va continua să existe. Fostul secretar-general NATO atinge și problema cooperării din Marea Neagră a celor două entități, spunând că în ciuda tensiunilor recente, un dialog între cele două părți cu privire la activități militare periculoase, navale sau aeriene, desfășurate în regiune este imperios.

Potrivit acestuia, în acest sens, NATO va trebui acum să găsească noi căi de a contacta oficialii de la Moscova, cel mai probabil apelând la aliați, precum SUA, și la relațiile pe care aceștia le au cu statul rus.

james shea

Sursă foto: Deutsche Welle

 

De asemenea, criza diplomatică între cele două părți ar putea să fie temporară, dat fiind că nici NATO și nici Rusia nu au acționat încă cu privire la încheierea tratatelor și convențiilor diplomatice care leagă cooperarea celor două entități de mai bine de trei decenii.

Shea mai arată că Lavrov s-a arătat foarte precaut în declarațiile sale, alegând să retragă misiunea rusă de pe lângă NATO sub titlul de „suspendare” a activității acesteia, iar o redeschidere a misiunii ar fi posibilă „în doar câteva ore, cât le ia rușilor să trimită diplomații cu avionul înapoi la Bruxelles.”

Diplomatul mai susține că mai devreme sau mai târziu cele două părți vor trebui să reia dialogul și prezintă că astfel de situații au mai avut loc în trecut, atât în 1999, în contextul crizei petrolului, cât și în 2008, odată cu intervenția Rusiei în 2008, dar că de fiecare dată crizele au fost depășite prin negocieri, reluate după o perioadă de tăcere.

Deși oficialii NATO susțin că nu au primit încă o declarație oficial din partea Moscovei, NATO a publicat cu câteva zile în urmă pe siteul său o luare de poziție cu privire la anumite informații lansate de oficialii ruși în presă cu privire la amenințarea NATO. Textul dorește să clarifice diferite „mituri” vehiculate în ceea ce privește implicarea militară NATO în zona Baltică, în Afghanistan, Libia sau Kosovo.

Astfel, NATO dorește să își reafirme rolul și viziunea internațională și să infirme orice teorii cu privire la misiunea sa, care se pare că au început să circule în presa rusească odată cu retragerea misiunii rusești de pe lângă NATO, încercând să diminueze importanța acesteia.

Dacă v-a plăcut această analiza marca True Story Project, puteți citit și altele pe teme de politică externă, precum: Partidele de opoziție din Rusia sau Alegerile din Rusia și expansionismul lui Putin.

 

Sursă foto: Atlantic News

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și