#Buletin de știri
NewsDigest: Ruptura NATO-Rusia este următorul nivel al escaladării marca Putin
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Politico
Uniunea Europeană și vecinii săi
Turcia se îndepărtează de intrarea în Uniunea Europeană
- Comisia Europeană a afirmat marţi că intenţia Turciei de a se alătura blocului comunitar ”a ajuns într-un blocaj” din cauza deficienţelor democratice serioase, avertismentul fiind parte a celui mai critic raport anual al instituţiei de când Ankara a început discuţiile pentru aderare în urmă cu 16 ani. Comisia Europeană a declarat că guvernul preşedintelui Tayyip Erdogan a supravegheat o eroziune continuă a democraţiei şi a statului de drept şi a ignorat recomandările UE de anul trecut. (G4 Media)
UE îndeamnă Republica Moldova să continue implementarea reformelor
- Uniunea Europeană a publicat un raport privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. Acesta concluzionează că, deși în a doua jumătate a anului 2020 Moldova a înregistrat un regres în ceea ce privește standardele statului de drept și reformele, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au oferit un mandat clar și puternic forțelor pro-reformă pentru a implementa o agendă ambițioasă privind combaterea corupției și sărăciei și un sistem judiciar îmbunătățit. (Calea Europeană)
Alte știri
Opinie: Ruptura NATO-Rusia este următorul nivel al escaladării marca Putin
- Pentru preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, această ruptură este un pas logic. Nu doar fiindcă îi este, la fel ca întotdeauna, frică să nu pară “slab”. Printr-un referendum, Putin s-a asigurat anul trecut că poate rămâne la Kremlin până în 2036, ceea ce practic îl face preşedinte pe viaţă. De atunci, el a trecut la un nou stadiu al noului război rece, pe care-l poartă împotriva vestului, al cărui simbol suprem este NATO. El vede în subminarea unităţii comunităţii transatlantice, nu doar garanţia securităţii regimului pe care l-a edificat în Rusia, ci chiar moştenirea sa lăsată generaţiilor viitoare. (Deutsche Welle)
Ministrul american al Apărării la București. Securitatea la Marea Neagră și amenințările Rusiei
- Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, se află la București, unde se va întâlni, miercuri, cu președintele Klaus Iohannis și cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă. Înainte de a participa la reuniunea ministerială a apărării NATO de la Bruxelles, din 21-22 octombrie, Austin a avut programate vizite în Georgia, Ucraina și România, state de pe coasta Mării Negre, cu miză geostrategică din perspectiva relațiilor tensionate cu Rusia. (Radio Europa Liberă)
Economie
Sursă foto: Reuters
Știri economice
FMI avertizează: căderea economică a Afganistanului va afecta vecinii
- Problemele economice ale Afganistanului ar putea alimenta o criză a refugiaților care afectează țările vecine, Turcia și Europa, a declarat Fondul Monetar Internațional. Economia se va contracta cu până la 30% în acest an – ceea ce ar putea împinge milioane în sărăcie și să provoace o criză umanitară, a avertizat fondul. FMI a declarat că vecinii Afganistanului vor fi loviți în continuare, deoarece se bazează pe fondurile sale pentru comerț. (BBC)
UNSAR: Dauna medie RCA a crescut cu 6% în primul semestru; dauna pentru vătămări corporale şi deces a urcat cu 48%
- Dauna medie RCA în prima jumătate a acestui an a fost de 9.128 lei, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce dauna medie pentru vătămări corporale şi deces a urcat cu 48%, la 67.566 lei. Precizarea a fost făcută ca reacţie la comunicatul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), care solicită instituţiilor statului să ancheteze piaţa de asigurări obligatorii RCA din România care, potrivit organizaţiei, a devenit o mare problemă socială care afectează peste 8 milioane de români. (Agerpres)
BNR va lansa în circuitul numismatic o emisiune cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al Românie
- Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, o emisiune cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României şi o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru. Conform unui comunicat de presă al BNR, moneda din aur cu tema 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României are valoare nominală de 500 de lei, diametru de 35 mm şi greutatea de 31,103 g. (Agerpres)
Business & Tehnologie
Foxconn ar putea produce vehicule electrice în Europa, India şi America Latină
- Grupul taiwanez Foxconn, compania care asamblează telefoanele iPhone, analizează posibilitatea de a produce vehicule electrice în Europa, India şi America Latină, inclusiv printr-o cooperare “indirectă” cu constructorii auto germani, a declarat miercuri preşedintele companiei Liu Young-way. Foxconn, care oficial poartă denumirea Hon Hai Precision Industry Co Ltd, şi-a propus să fie un jucător important pe piaţa globală a vehiculelor electrice şi în acest sens a încheiat acorduri cu startup-ul american Fisker Inc şi grupul PTT PCL din Thailanda. (Reuters)
Facebook ar putea să-și schimbe numele
- Reţeaua socială Facebook Inc intenţionează să se reinventeze prin adoptarea unui nou nume în cursul săptămânii următoare, susţine publicaţia The Verge, citând o sursă din apropierea acestui dosar, transmite Reuters. Potrivit sursei, directorul general de la Facebook, Mark Zuckerberg, intenţionează să abordeze subiectul schimbării numelui la conferinţa anuală a companiei, programată pentru data de 28 octombrie, dar este posibil ca noul nume să fie anunţat mai curând. (Reuters)
Netflix a ajuns la 213 milioane de useri pe plan mondial
- Netflix a anunțat un trimestru foarte bun în care a adăugat 4,5 milioane de utilizatori, totalul abonaților plătitori ajungând la 213 milioane. Squid Game, serialul lansat pe 17 septembrie a fost marea senzație, fiind vizionat de 142 milioane de conturi. Netflix are o capitalizare de piață de 282 miliarde dolari, aproape dublu față de începutul pandemiei. (HotNews)
Societate
Sursă foto: Financial Times
Vaccin & Certificat
EMA a aprobat o nouă formulă Pfizer gata pentru a fi utilizată
- Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat o formulă de Comirnaty, vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, pregătită de utilizare. Formula nu necesită diluare înainte de administrare, va fi disponibilă în cutii de 10 flacoane (60 doze) și poate fi păstrată la frigider la o temperatură de 2-8 grade C, timp de până la 10 săptămâni. (G4 Media)
Certificatul verde COVID-19, obligatoriu în restaurantele și cinematografele din Bulgaria
- Bulgaria introduce certificatul verde COVID-19 obligatoriu în restaurante, cinematografe, săli de sport și centre comerciale, a declarat marți ministrul Sănătății, în contextul în care țara se confruntă cu o creștere a numărului de infecții cu coronavirus. Țara de la sud de Dunăre a raportat ieri cel mai mare număr zilnic de infectări de la sfârșitul lunii martie. Bulgaria este cea mai puțin vaccinată țară din UE și a înregistrat cea mai mare rată de mortalitate din blocul comunitar în ultimele două săptămâni. (RFI)
Alte știri
Președintele Braziliei, pe cale să fie acuzat de omucidere în masă pentru modul în care a gestionat pandemia de COVID-19
- CNN Brasil a intrat în posesia unor documente întocmite de Congresul brazilian care îi acuză pe președintele Bolsonaro și alți oficiali că au permis răspândirea coronavirusului în rândul populației cu scopul de a obține „imunitatea de turmă”. Peste 600.000 de oameni au murit de COVID-19 în Brazilia – al doilea cel mai mare număr de decese din lume. Extrase din document arată că raportul anchetei atribuie administrației Bolsonaro mai mult de jumătate dintre aceste decese și solicită formularea unor acuzații de crimă în masă împotriva președintelui. (Digi 24)
Donald Trump critică erorile fostului secretar de stat american Colin Powell, decedat luni
- Una dintre ‘oile negre’ pentru fostul preşedinte republican, Powell a murit luni la vârsta de 84 de ani din cauza complicaţiilor legate de COVID-19, primind omagii de pe întreaga scenă politică americană, un ton consensual considerat prea hagiografic de către Donald Trump. ”Este minunat să văd cum mediile de dezinformare îl tratează pe Colin Powell, care a făcut erori mari legate de Irak şi mai ales de aşa-numitele arme de distrugere în masă”, a scris Trump într-un comunicat. (Agerpres)
Sursă foto: Deutsche Welle
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Analize
Cine latră în poarta Rusiei?
#Analize
Cazierul cibernetic al Rusiei
#Analize