#Buletin de știri
NewsDigest: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: The Economist
Eșecul forțelor aeriene rusești
- Forța aeriană ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai mari avantaje ale Rusiei în fața Ucrainei. Cu aproape 4.000 de avioane de luptă și cu o experiență vastă în bombardarea țintelor din Siria, Georgia și Cecenia, se aștepta ca forța aeriană a Rusiei să joace un rol vital în invazie, permițând armatei ruse să se afunde adânc în Ucraina, să cucerească Kievul și să distrugă armata ucraineană. Dar, după mai bine de două luni de război, forțele aeriene ale lui Vladimir Putin încă se luptă pentru controlul cerului. (HotNews)
The New York Post, despre o posibilă invazie a Rusiei în Moldova și Transnistria
- Având în vedere fragilitatea Moldovei – națiunea de 4 milioane de locuitori nu face parte din NATO, nu are forțe armate eficiente și are aproximativ 1.500 de „pacificatori” ruși staționați ilegal pe teritoriul său – este perfect imaginabil că Putin va încerca să realizeze o acrobație precum cea văzută în Crimeea în 2014, scrie publicația americană. The New York Post. (G4 Media)
China acuză SUA că vrea să modifice statutul Taiwanului
- Washingtonul a dat marţi asigurări că nu şi-a schimbat politica faţă de Taiwan, după ce actualizarea unei fişe tehnice a stârnit furia Chinei, pentru că documentul nu mai afirmă foarte clar că Statele Unite nu sprijină independenţa insulei. Fişa informativă despre Taiwan de pe site-ul Departamentului de Stat a fost actualizată săptămâna trecută. Ea confirmă faptul că Statele Unite urmează politica de lungă durată a „Chinei unice”. (Digi 24)
Comisia de apărare din Parlamentul Finlandei: Aderarea la NATO, cea mai bună soluție
- Aderarea Finlandei la NATO ar crește semnificativ gradul de descurajare în cazul în care ar deveni o țintă a agresiunii Rusiei, a concluzionat Comisia de Apărare într-o declarație. „Aderarea la NATO este cea mai bună soluție pentru securitatea Finlandei. Ea consolidează capacitatea de apărare națională a Finlandei cu sprijinul resurselor militare semnificative ale uniunii”, a declarat președintele Comisiei și principalul lider al opoziției, Petteri Orpo, din partea partidului Coaliția Națională. (Calea Europeană)
Economie
Sursă foto: Reuters
Știri economice
România: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie
- Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (Agerpres)
Spania va aproba vineri plafonarea preţului gazelor naturale
- Guvernul Spaniei va aproba vineri, într-o şedinţă extraordinară a Cabinetului, plafonarea temporară a preţului de referinţă al gazelor naturale şi cărbunelui, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt Isabel Rodriguez. În urmă cu două săptămâni, Spania şi Portugalia au ajuns la un acord cu Comisia Europeană pentru a putea scădea preţul energiei electrice în peninsula iberică, în virtutea unei derogări care le permite celor două state să disocieze preţul electricităţii de cel al gazelor naturale. (Reuters)
Comisia Europeană propune emiterea de datorii comune pentru a sprijini Ucraina
- Comisia Europeană ia în considerare emiterea de datorii comune de către blocul comunitar, pentru a acoperi deficitul de lichiditate al Ucrainei, de 15 miliarde de euro, în următoarele trei luni. Propunerea CE va fi publicată pe 18 mai. Noul mecanism, dacă va fi convenit, se va baza pe schema SURE a UE pentru finanţarea ajutoarelor de şomaj în timpul pandemiei, susţin sursele. (Reuters)
Business & Tehnologie
Fifa: EA Sports se va desprinde de organismul fotbalistic
- Editorul de jocuri video Electronic Arts spune că va înceta să mai producă titluri de fotbal marca Fifa. Este una dintre cele mai profitabile mărci din istoria jocurilor video, dar costul licenței a fost unul dintre motivele pentru care s-a luat decizia de a renunța la parteneriat. EA va continua să producă jocuri video de fotbal, dar din 2023 vor intra sub un nou banner, EA Sports FC. (BBC)
Ikea cumpără încă lemn din Rusia, în pofida angajamentelor
- Ikea continuă să-şi procure lemn din Rusia, chiar dacă a făcut o promisiune publică potrivit căreia va opri comerţul cu Moscova în urma războiului din Ucraina, a anunţat publicaţia suedeză Aftonbladet, citând schimburi de email-uri interne între directorii de achiziţii ai celui mai mare retailer de mobilier din lume. (Agerpres)
Societate
Sursă foto: Parlamentul European
De ce este guvernul rezervat în privința revizuirii Tratatului UE
- Ministerul Afacerilor Externe spune că documentul de poziție exprimă foarte clar angajamentul și disponibilitatea respectivelor state membre de a se angaja constructiv în procesele de reformă evidențiate ca necesare și care reflectă în mod direct preocupările și așteptările imediate și concrete ale cetățenilor europeni. Dar aceste reforme ar trebui aplicate în interiorul actualului Tratat de la Lisabona, este de părere Bucureștiul. (RFI)
Propunerile lui Macron: De la Europa cu două viteze, la Europa cu trei cercuri
- Reforma Uniunii Europene, care ar putea include modificarea tratatelor, a fost repusă pe tapet de președintele Emmanuel Macron. Este susținută de președinta Comisiei, dar a fost deja respinsă de 13 țări, printre care și România. Propunerile franceze redeschid o temă sensibilă: Europa concentrică. Demersul vine în contextul în care Parlamentul European a decis să sprijine, cu largă majoritate, propunerile Conferinței pentru viitorul Europei, un amplu proces de consultare a cetățenilor UE. (Radio Europa Liberă)
Noi tensiuni provocate de revizionismul Ungariei în regiune
- Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a spus într-un interviu la radio că părți din coasta Mării Adriatice au fost rupte din Ungaria și că „cei care au o mare și porturi sunt capabili să aducă petrol pe petroliere”, afirmații care au fost criticate aspru de oficialii Croației. „Condamnăm orice aspirație teritorială asupra altor țări suverane”, a declarat marți Ministerul de Externe al Croației. De asemenea, Guvernul Croației l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Zagreb din pricina afirmațiilor lui Orbán. (G4 Media)
Preşedintele Zelenski a lăudat “puterea supraomenească” a trupelor ucrainene
- “Sunt recunoscător tuturor protectorilor noştri care ripostează şi dau dovadă de o putere cu adevărat supraomenească pentru a alunga armata invadatorilor”, a afirmat preşedintele Zelenski în discursul său video zilnic în care a menţionat că ucrainenii se luptă împotriva a ceea ce a fost “cândva a doua cea mai puternică armată din lume”.Preşedintele ucrainean rămâne precaut în faţa unei senzaţii euforice sau a unor “emoţii excesive”. (Agerpres)
Sursă foto: Economedia
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Analize
Inflația a trecut de 10%, mai crește?
#Buletin de știri
NewsDigest: Inflația a trecut pragul de 10%, pentru prima dată în ultimii 18 ani
#Analize