Securitate și relații internaționale

Sursă foto: Ingram Pinn/Financial Times

Inimile nu bat mai repede pentru „ordinea internațională bazată pe reguli”.

  • Scriitorii de discursuri din întreaga lume se vor așeza să scrie cuvintele „ordine internațională bazată pe reguli” în discursurile ministeriale ale Adunării Generale a ONU, care începe marți. Această frază comună a discursului internațional a fost menționată de nu mai puțin de 35 de vorbitori în primele 20 de ședințe plenare ale adunării generale de anul trecut, cu ușoare variații, dar folosind întotdeauna formula „bazată pe reguli”. (Financial Times)

Complotul Kremlinului împotriva democrației: cum și-a actualizat Rusia strategia pentru 2020.

  • Pe măsură ce Statele Unite se pregătesc pentru alegerile prezidențiale din 2020, există motive să credem că, de data aceasta, țara ar putea fi scutită de campania de interferență masivă pe care Rusia a desfășurat-o în 2016. Pe atunci, Moscova avea o oportunitate clară. Costul conducerii Agenției de Cercetare pe Internet (IRA), ferma de troli din Sankt Petersburg înființată de Kremlin pentru a răspândi dezinformarea în timpul alegerilor din SUA, a fost de aproximativ 1,25 milioane de dolari pe lună. (Foreign Affairs)

Rusia şi Belarus încep luni exerciţiile militare la care Serbia a renunţat să participe în urma presiunilor occidentale.

  • Rusia a anunţat duminică desfăşurarea conform programului stabilit a manevrelor militare din Belarus denumite ”Frăţia Slavă”, deşi Serbia a renunţat să ia parte la acestea în urma presiunilor occidentale. ”Sunt exerciţii antiteroriste şi nu sunt îndreptate împotriva niciunei ţări”, afirmă Ministerul Apărării rus. (Agerpres)

Turcia solicită SUA să revină la o poziţie neutră în privinţa Ciprului.

  • Turcia a solicitat luni SUA să revină la o poziţie neutră în privinţa Ciprului, după ce Washingtonul şi Nicosia au semnat un memorandum de înţelegere în vederea stabilirii unui centru de educaţie şi pregătire militară. “Invităm SUA să revină la politica de neutralitate pe care o urmează în mod tradiţional în privinţa insulei Cipru şi să contribuie la eforturile ce vizează soluţionarea problemei cipriote”, a susţinut ministerul turc de externe. (Agerpres)

Zeci de mii de persoane au protestat în capitala bielorusă, sfidând amenințările și arestările.

  • Zeci de mii de bieloruși au blocat străzile din Minsk și din alte orașe, în timp ce reprezentanții opoziției și-au continuat campania de aproape cinci săptămâni pentru a determina pe președintele Alyaksandr Lukashenka să convoace noi alegeri. Ministerul de Interne a raportat peste 400 de arestări în protestele din 13 septembrie. (Radio Free Europe)

Economie

Economia în timp de pandemie

La nivel global recuperarea economică încetinește, fiind lovită de un nou val de infectări și obstacolele redresării unor industrii afectate de restricții.În Filipine, Banca Centrală se pregătește de noi împrumuturi către guvern.În același timp, Marea Britanie se așteaptă la dublarea ratei șomajului în următoarele luni.

Recuperarea economiei globale dă semne de încetinire.

  • În grupul primelor 20 economii din lume, contracția de 3,4% înregistrată în primele trei luni ale anului a fost deja cea mai mare de când au început înregistrările în 1998, dar scăderea din al doilea trimestru a fost fără precedent în deceniile de la sfârșitul lumii celui de-al doilea război mondial.(WSJ)

Banca centrală din Filipine pregătite să ofere împrumuturi adiționale guvernului.

  • Comentariile vin la câteva zile după ce președintele Rodrigo Duterte a semnat vineri o măsură care prevede 165,5 miliarde de pesos (3,4 miliarde de dolari) pentru ajutoate în timp de pandemie. Legea permite Bangko Sentral Pilipinas – care împrumută deja bani guvernului – să acorde credit suplimentar în valoare de până la 10% din venitul mediu al guvernului din ultimii trei ani.(Bloomberg)

UK – Rata șomajului așteptată să se dubleze în următoarele luni.

  • Aproximativ 450.000 de locuri de muncă pot fi tăiate în toamnă, potrivit analizei efectuate de Institutul pentru Studii privind Ocuparea Forței de Muncă. Aceasta s-a bazat pe notificări către Serviciul de insolvență al guvernului, pe care angajatorii sunt obligați să le depună în mod legal dacă intenționează să reducă cel puțin 20 de funcții.(Bloomberg)

Business & Tehnologie

Oracle reușește să încheie un parteneriat tehnic cu ByteDance, compania chineză care deține aplicația TikTok.În același timp, Nvidia achiziționează Arm Holdings pentru 40 de miliarde de dolari.

Oracle câștigă lupta achiziționării TikTok.

  • ByteDance a ajuns la un acord preliminar de „parteneriat tehnic” cu Oracle pentru operațiunile din TikTok în SUA, care nu include o vânzare completă a aplicației.În cadrul tranzacției, Oracle intenționează să soluționeze problemele de securitate națională pe care administrația Trump le-a ridicat cu privire la proprietatea companiei chineze asupra TikTok.(Financial Times)

Nvidia achiționează Arm Holdings pentru 40 de miliarde de dolari.

  • SoftBank a fost de acord să vândă Arm Holdings companiei americane de cipuri Nvidia pentru 40 miliarde de dolari.În cadrul tranzacției, SoftBank va deveni cel mai mare acționar al Nvidia, care va plăti grupului japonez 21,5 miliarde dolari în acțiuni și 12 miliarde dolari în numerar.(Financial Times)

Societate

Sursă foto: Radio Free Europe

Cursa pentru vaccin – eforturile continuă

Săptămâna trecută a venit cu o veste proastă pe acest plan, amânând testele celor de la AstraZeneca datorită unor complicații la un pacient, dar se pare că totul s-a terminat cu bine. Actuala situație din India, care probabil va depăși Statele Unite în curând la numărul de cazuri, arată cât de mare este nevoia pentru un vaccin ce combate virusul. Cu atât mai mult, India nu este singura țară ce se află pe lista victimelor majore ale coronavirusului, iar pe zi ce trece, aceste țări decad sever, atât din punct de vedere sanitar, cât și din punct de vedere economic. Astfel, vaccinul este mai așteptat ca niciodată.

Firma AstraZeneca reia testele pentru vaccinul anti-Covid.

  • AstraZeneca a suspendat testele în urmă cu trei zile după apariția unei “boli inexplicabile”, care ar fi putut fi un efect secundar grav, la unul dintre participanți. Un comitet independent a fost creat pentru a evalua riscurile legate de vaccin. Comitetul “a terminat ancheta și a indicat MHRA că nu prezintă pericole și că testele reîncep în Regatul Unit”, a declarat AstraZeneca. Într-o conferință susținută joi, directorul general al grupului Pascal Soriot afirmă că o astfel de pauză în teste nu este anormală dar că a căpătat o rezonanță mai mare ținând cont de interesul legat de acest vaccin, considerat unul dintre cele mai promițătoare din lume. (Radio Europa Liberă)

India se gândește să autorizeze de urgență un vaccin împotriva COVID-19 aflat încă în studii clinice.

  • În ultima lună, India, având peste 4,75 de milioane de cazuri, a raportat zilnic peste 1.000 de decese din cauza COVID-19, iar numărul total de morţi provocate de această boală este de 78.586, potrivit celor mai recente date. La nivel global, numai Statele Unite au un număr mai mare de infecţii cu noul coronavius, dar de la jumătatea lunii august India înregistrează un număr mai mare de cazuri zilnice. Numărul mare de cazuri de COVID-19 a îngreunat eforturile guvernului de a relansa economia, care în perioada aprilie-iunie s-a contractat cu 23,9%.(G4 Media)

Alte știri

Yoshihide Suga câștigă decisiv alegerile din cadrul Partidului Democrat Liberal (LDP).

  • Acesta este cel mai apropiat aliat al fostului prim ministru, Shinzo Abe, care a cedat funcția datorită stării sale de sănătate. Domnul Suga urmează să devină prim ministru după votul de miercuri din cadrul parlamentului japonez, câștigând deja alegerile interne cu 377 de voturi din totalul de 534 din cadrul partidului de la guvernare. Victoria sa îi asigură că va servi un an în funcție, rămas din cei trei totali ai fostului prim ministru, Shinzo Abe. Așadar, Yoshihide Suga va mai candida încă o dată în luna septembrie a anului viitor.(Financial Times)

Alegeri regionale în Rusia: Aliaţii opozantului Navalnîi revendică victorii simbolice.

  • La Novosibirsk, al treilea oraş ca mărime din Rusia, echipa lui Navalnîi a revendicat victoria lui Serghei Boiko, candidat aflat în fruntea unei coaliţii în cursa pentru alegerea membrilor consiliului municipal care a înfruntat reprezentanţi ai partidului de guvernământ, candidatură sprijinită de organizaţia principalului opozant rus, Aleksei Navalnîi. La Tomsk, un alt oraş siberian, opoziţia a revendicat câştigarea a două locuri în consiliul municipal. Cetăţenii ruşi au fost chemaţi duminică la urne în 41 din cele 85 de regiuni ale ţării pentru a alege guvernatori, membri ai consiliilor regionale şi municipale, precum şi patru deputaţi pentru parlamentul naţional.(Agerpres)

Căldura separă o secțiune a calotei glaciare din Groenlanda.

  • O mare bucată de gheață, având o suprafață de 110 km pătrați, s-a desprins de calota glaciară din nord estul Groenlandei. Această pierdere arată cât de rapid acționează schimbările climatice în Groenlanda, care s-a încălzit în medie cu 3 grade Celsius din 1980 încoace. Cu atât mai mult, în 2019 și 2020, verile polare au fost asociate cu temperaturi record. S-a calculat că în 2019 s-au topit în jur de 530 de miliarde de tone de gheață, crescând nivelul apei cu 1.5 milimetrii.(BBC)

Sursă foto: Fox Business

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here