#Buletin de știri
NewsDigest: Noi proteste în Belarus, cel puțin 170 de persoane reținute la Minsk
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Reuters
SUA
Atac cibernetic masiv împotriva Trezoreriei și altor departamente.
- Hackeri ruși suspectați au pătruns în rețelele guvernamentale din SUA, inclusiv în departamentele de Trezorerie și Comerț, ca parte a unei campanii globale de ciber-spionaj de o lună. Se bănuiește că această campanie a țintit și alte agenții ale guvernului american, precum și alte guverne. Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Ullyot, a declarat într-o conferință de presă din 13 decembrie că guvernul „ia toate măsurile necesare pentru a identifica și remedia eventualele probleme legate de această situație”. (Radio Free Europe)
Trump va recurge la veto împotriva bugetului apărării.
- Președintele american Donald Trump a confirmat duminica intenția lui deja anunțată de a-și folosi veto-ul împotriva bugetului apărării votat de Camera Reprezentanților. “Cel mai mare câştigător în urma noii noastre legi a bugetului apărării este China! Îmi voi folosi dreptul de veto”. Donald Trump se opune acestui buget din mai multe motive, principalul fiind anularea de facto a retragerii trupelor americane din Germania. Bugetul a fost votat cu o «supermajoritate» care permite trecerea peste veto-ul prezidențial. (Agerpres)
Alte știri
Rusia semnalează încălcări a armistițiului din Nagorno-Karabakh.
- Armată rusă a semnalat sâmbătă o încălcare a armistițiului în districtul Hadrut. Ea a desfășurat forțe de menținere a păcii în zona respectivă, și a îndemnat ambele părți să respecte acordul de pace. Azerbaijanul a comunicat că forțele sale au răspuns la «provocări din partea Armeniei», în timp ce Armenia a denunțat atacuri ale Azerbaidjanului. (Agerpres)
Atac islamist de anvergură în Nigeria.
- 400 de elevi au fost răpiți după ce un grup de teroriști, cel mai probabil aparținând grupării Boko Haram. „Poliţia, armata nigeriană şi forţele aeriene nigeriene lucrează îndeaproape cu autorităţile şcolare pentru a stabili numărul real al elevilor dispăruţi şi/sau răpiţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei de stat Katsina. Atacurile grupărilor teroriste islamiste sunt frecvente în părţile de nord-est ale Nigeriei, predominant musulmane. (HotNews)
Economie
Sursă foto: Getty Images
Evenimente economice internaționale
China amendează Alibaba suma simbolică de $76,500 pentru lipsa aprobării pentru achiziționarea Intime Retail Group în 2017. În Europa, ONG-urile semnalează creșterea sărăciei în clasa de mijloc afectată sever de pandemie. În România, studiul VTEX semnalează o crește a comerțului online în pandemie cu aproape 400%.
China amendează Alibaba pentru încălcarea legilor împotriva monopolului.
- Autoritățile de supraveghere din China au amendat Alibaba Group Holding Ltd. și o unitate Tencent Holdings Ltd. pentru o achiziție din 2017, mai exact mărirea participației la lanțul de magazine Intime Retail Group Co. la 73,79%. Amenda este una simbolică de $76,500, dar reprezintă o direcție clară de reglementare a activității marilor giganți tehnologici de către stat.(Bloomberg)
Sărăcia cauzată de Covid asupra clasei de mijloc europene.
- Oxfam consideră că pandemia ar putea crește numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie în Spania cu aproximativ 1,1 milioane.Noua sărăcie cauzată de pandemie lovește țările din întreaga Europă. Aproape din senin, unii oameni au rămas fără muncă și expuși unor noi scenarii, inclusiv foametea. Uniunea Europeană ajută persoanele vulnerabile în această pandemie alocând 13,5 miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune pentru a suplimenta fondurile existente. (Euronews)
România – Vânzările online de alimente au crescut cu 400% din martie.
- O evoluţie similară a avut-o categoria sport & fitness, ce a atins în luna iunie o creştere de 250% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Trendul de creştere s-a menţinut pe tot parcursul anului, ultimele luni consemnând o majorare de peste 150%.(Agerpres)
Business & Tehnologie
Reddit a declarat că va cumpăra Dubsmash, principala competiție a TikTok în încercarea de a intra pe piața videoclipurilor dominată momentan de aplicația chineză.Pe de ală parte, firma indiană Ola susținută de SoftBank va investi 326 de milioane de dolari în construirea unei fabrici de scutere electrice.
Reddit va cumpăra rivalul TikTok Dubsmash.
- Compania Reddit a declarat duminică că va cumpăra platforma de scurtmetraj Dubsmash, devenind cea mai recentă companie care se extinde într-un spațiu dominat de TikTok.Condițiile financiare ale tranzacției nu au fost dezvăluite, dar o purtătoare de cuvânt a Reddit a spus că achiziția se bazează pe o combinație de numerar și acțiuni.(Reuters)
Ola, susținută de SoftBank, va investi 326 milioane dolari în scutere electrice.
- Firma indiană Ola, susținută de SoftBank Group din Japonia, a declarat luni că intenționează să investească 24 de miliarde de rupii (326 milioane de dolari) pentru a înființa o fabrică în sudul statului Tamil Nadu pentru a produce scutere electrice.(Reuters)
Societate
Sursă foto: Nikkei Asian Review
Evoluții Covid-19
Toată lumea se concentrează pe vaccin, dar există un alt Covid, de anduranță.
- Multiple leziuni ale organelor sunt depistate la un număr tot mai mare de pacienți care au fost infectați cu coronavirus. Ele variază de la probleme de respirație, la oboseală, dureri de cap, palpitații, dureri în piept, probleme locomotorii, depresie sau insomnie, iar vârsta celor afectați diferă, potrivit publicației medicale The Lancet. La Academia de Științe Medicale – Lancet, profesorul Bin Cao a prezentat consecințele infectării pe termen lung și efectele Covid-19 asupra unor pacienți din Wuhan, avertizând că urmările pot persista cel puțin pentru șase luni. (G4 Media)
Începe campania de vaccinare anti-Covid în SUA.
- Oficiali ai administrației Trump vor fi printre primele persoane care vor fi vaccinate împotriva Covid-19, au anunțat surse citate de BBC News. Potrivit acestora, personalul de la Casa Albă ar urma să fie vaccinat cu vaccinul Pfizer/BioNTech în cursul acestei săptămâni, însă președintele în exercițiu Donald Trump, care a fost infectat cu noul coronavirus, a precizat că nu este pe lista scurtă. Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat vineri de Agenția americană pentru Medicamente și oferă o protecție de până la 95%. (HotNews)
Proteste în lume
Mai multe persoane înjunghiate și răniți în stare gravă, după protestele din Washington DC.
- Cel puțin opt oameni au fost spitalizați, iar patru sunt în stare gravă, având plăgi produse prin înjunghiere, anunță Poliția din Washington. De asemenea, alte persoane, inclusiv agenți de poliție, au suferit răni ușoare. În plus, cel puțin 23 de protestatari au fost reținuți în cursul mitingului de susținere a președintelui în funcție – Donald Trump, care nu recunoaște rezultatul scrutinului prezidențial. (RFI)
Noi proteste în Belarus, cel puțin 170 de persoane reținute la Minsk.
- Acțiuni de protest au avut loc și în alte orașe ale țării, împotriva lui Alexandr Lukașenko, acuzat de falsificarea scrutinului prezidențial din luna august, pe care l-ar fi câștigat, oficial, cu peste 80%. Rezultatele scrutinului nu sunt recunoscute de statele vestice, care au impus sancțiuni împotriva unor lideri din Belarus. Din cauza reținerilor în masă, belarușii nu se mai adună să protesteze în centrele orașelor, ci ies în grupuri mici sau în coloane nu foarte mari la plimbare în curțile blocurilor, prin cartier sau în parcuri. (Radio Europa Liberă)
Alte știri
Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea viitorului premier.
- Președintele Klaus Iohannis a invitat astăzi la Palatul Cotroceni reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, la o săptămână după alegerile generale. Principalele partide au variante diferite de premier. (RFI)
Unde ne aflăm la cinci ani după Acordul de la Paris?
- Pe 12 decembrie 2015, șeful diplomației franceze de atunci și președintele celei de-a 21 Conferințe ONU privind Schimbările Climatice (COP21), Laurent Fabius anunța, în aplauzele furtunoase ale audienței, semnarea Tratatului de la Paris. Cu toate acestea, cinci ani mai târziu, Statele Unite nu mai fac parte din Acord, iar multe alte țări au urmat modelul liderului global. (Deutsche Welle)
Sursă foto: Reuters
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Buletin de știri
NewsDigest: Belarus s-ar putea alătura „în curând” invaziei rusești în Ucraina
#Analize
Belarus și noua criză a imigranților
#Buletin de știri