NewsDigest: Maia Sandu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova
Despre alegerile prezidențiale din Republica Moldova și rezultatul obținut de Maia Sandu, cât și alte știri importante, citiți mai jos:
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Trend News Media
Nagorno-Karabakh: spre o rezoluție militară a conflictului?
Forțele azere amenință «coridorul din Latchin».
- După ce forțele au găurit în mai multe puncte linia de front cu forțele armene din Nagorno-Karabakh, ele ar fi aproape de coridorul din Latchin, care este cordonul ombilical dintre enclava armeană și Armenia. Premierul armean Nikol Pașinian a declarat într-un discurs alarmist că forțele azere se apropiau de orașul Chouchi, fortereață istorică. «Obiectivul principal al inamicului este de a invada Chouchi. Ori cine controlează Chouchi, controlează și Artsakh», a avertizat Pașinian. (Le Monde)
Aliyev: ”Trupele noastre se vor duce până la capăt”.
- Președintele azer Aliyev a anunțat duminică că forțele armate azere se vor lupta până la capăt dacă o soluție diplomatică nu era găsită. Prin soluție diplomatică, Azerbaidjanul subînțelege retragerea tuturor forțelor armene din Nagorno-Karabakh. El a declarat de asemenea în cadrul unei întâlniri cu ministrul turc de externe că Armenia nu avea «un motiv valabil» pentru a solicita ajutorul Rusiei. (Reuters)
Alte știri
Franța, din nou victima unor atentate islamiste.
- Un atac terorist a avut loc joi dimineață la Nice, unde trei persoane aflate în bazilica Notre-Dame din Nice au fost omorâte de un terorist islamist. Mai multe atacuri au avut loc în aceeași zi pe teritoriul francez, multe fiind oprite la timp de forțele de ordine. Sâmbătă, un preot ortodox a fost împușcat lângă biserica lui din Lyon. Franța traversează o criză declanșată de decapitarea unui profesor de istorie după expunerea unor caricaturi a profetului Mahomet. În același timp, francezii sunt aflați în carantină de vineri, anxietatea legată de coronavirus se adaugând fricii provocate de ultima serie de atacuri teroriste. (Digi24)
Economie
Sursă foto: Getty Images
Economia în timp de pandemie
Previziunile economice din zona euro s-au înrăutățit pe măsură ce s-au impus noi blocaje.
- Economia zonei euro este așteptată acum să scadă cu 2,3% în al patrulea trimestru al acestui an, o performanță mai slabă decât prevăzuseră înainte de anunțarea restricțiilor.(Financial Times)
Prețul petrolului a scăzut cu 4% pe baza îngrijorărilor cauzate de cererea europeană afectată de noi restricții.
- Țările din întreaga Europă au reimpus restricții pentru a încerca să încetinească ratele de infecție cu COVID-19. Companiile mondiale de petrol se așteaptă la micșorarea semnificativă a cererii.(Reuters)
Recuperarea fabricilor chineze continuă pe măsură ce sectorul serviciilor atinge maximul din ultimii 7 ani.
- Indicele oficial al producătorilor din China, un indicator cheie al activității fabricilor, a scăzut ușor la 51,4 în octombrie de la 51,5 în luna precedentă, potrivit datelor publicate sâmbătă în China de către Biroul Național de Statistică.(Wall Street Journal)
Business & Tehnologie
Compania japoneză Nidec planifică o fabrică de mașini electrice de 2 miliarde de dolari în Europa.
- Nidec Corp va cheltui 200 de miliarde de yeni (1,9 miliarde de dolari) pe o nouă fabrică din Serbia pentru a construi motoare pentru vehicule electrice, deoarece încearcă să câștige mai multe afaceri de la producătorii de automobile care se îndepărtează de motoarele cu combustie internă.(Reuters)
Startup-urile urmăresc posibilitatea livrăriii vaccinului Covid-19 cu drone.
- Mai multe business-uri au încheiat recent parteneriate de livrare cu companii de medicamente și retaill – inclusiv Merck & Co, Walmart Inc. – pentru a participa la eforturile de distribuire a vaccinurilor Covid-19. (Wall Street Journal)
Societate
Sursă foto: Timpul.md
Alegeri în Republica Moldova
Rezultate oficiale preliminare: Maia Sandu – 35,96 %, Igor Dodon – 32,74%.
- Maia Sandu, a câştigat, duminică, primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, potrivit datelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,67% din secţiile de votare din ţară. Pe următoarele locuri s-au clasat Renato Usatîi (Partidul Politic “Partidul Nostru”) cu 16,94%, Violeta Ivanov (Partidul Politic “Şor”) cu 6,52% și Năstase (Partidul Politic “Platforma Demnitate şi Adevăr”) cu 3,26%. (Agerpres)
La Căușeni, alegătorii din Transnistria au întrebat unde își pot ridica banii.
- Potrivit raportului Promo Lex, observatorii au înregistrat nouă cazuri de oferire și de tentative de oferire a recompenselor materiale sau bănești oferite alegătorilor pentru a-i determina să-și dea votul în favoarea unui anumit candidat. Totodată observatorii au remarcat în preajma podului Râbnița-Rezina, că toți alegătorii veniți din regiunea transnistreană au echipament de protecție (masca și mănuși) de același tip, iar mulți dintre aceștia au și pungi similare. (Jurnal.md)
Alegeri în Statele Unite
Ce spun sondajele de opinie înainte de alegerile din SUA?
- Sondajele de opinie publicate în ultimele zile în Statele Unite continuă să indice că, pe ultima sută de metri înainte de Election Day, democratul Joe Biden are un avans de câteva procente la nivel național în fața rivalului său republican, președintele Donald Trump, în cursa pentru Casa Albă. Agregatorul de sondaj RealClearPolitics indica duminică o diferența între cei doi candidați principali la Casa Albă de 7.2 puncte procentuale, cu 51.1% în favoarea lui Biden și 43.9% pentru Trump. (G4 Media)
Biden și Trump se luptă pentru „swing states”.
- Termenul se referă la acele state ce pot fi câștigate de oricare dintre cei doi candidați, acestea fiind esențiale pentru câștigul alegerilor. În efortul său de a câștiga voturi în aceste state, Donald Trump a ținut mitinguri electorale în ultimele zile în Iowa, Michigan, North Carolina, Georgia, Florida și Pennsylvania. În același timp, Joe Biden s-a axat pe Pennsylvania, unde Trump a câștigat în 2016, dar acum avantajul în sondaje pare să fie de partea democraților. (BBC)
Alte știri
Manifestație de amploare la Minsk, poliția a tras focuri de avertisment.
- Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică în centrul oraşului Minsk, conform cotidianului Nasha Niva, citat de Reuters. Autorităţile au tras focuri de armă în aer şi au utilizat grenade de perturbare, în efortul de dispersare a demonstranţilor. Serviciul de date mobile a fost oprit temporar în oraşul Minsk, iar câteva staţii de metrou sunt închise. Regimul de la Minsk a avertizat că ar putea utiliza arme de foc pentru dispersarea demonstranţilor. (Radio Europa Liberă)
Anglia va intra în carantină, de la 5 noiembrie.
- Autorităţile au confirmat sâmbătă că Marea Britanie a depăşit pragul de 1 milion de contaminări cu SARS-CoV-2. Prim-ministrul Boris Johnson a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Anglia va intra în carantină din 5 noiembrie până pe 2 decembrie şi le-a cerut englezilor să stea acasă pentru ca sistemul naţional de sănătate (NHS) să fie protejat. (Economica.net)
Despre Republica Moldova și Maia Sandu mai puteți citi și în alte analize, precum Alegeri prezidențiale în Republica Moldova – între Răsărit și Apus și Alegeri în Republica Moldova – Maia Sandu vs. Igor Dodon.
Sursă foto: Digi24