#Buletin de știri
NewsDigest: False mituri lansate de propaganda rusă în privința Ucrainei
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Columbia News
Criză în Estul Europei
False mituri lansate de propaganda rusă în privința Ucrainei
- EUvsDinsinfo, organismul Comisiei Europene împotriva dezinformării a realizat o listă a principalelor mituri false privind Ucraina, lansate de Kremlin. Le veți recunoaște, pentru că ele circulă și în România, rostogolite pe rețelele de socializare. O idee ar fi aceea că „tensiunile actuale sunt rezultatul comportamentului agresiv al Ucrainei și al aliaților săi din Occident. Iar Rusia nu face altceva decât să se apere”. (RFI)
Duplicitatea Germaniei. Jocurile duble ale Berlinului subminează unitatea Vestului în criza ucraineană
- Șeful Marinei germane, Kay-Achim Schönbach, a demisionat zilele trecute după ce declarațiile sale conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin merită respect, iar Peninsula Crimeea nu va mai aparţine niciodată Ucrainei au provocat un val de furie în Kiev și în mai multe capitale occidentale. Acestea nu au fost însă singurele afirmații sau acțiuni venite din partea unor oficiali de la Berlin care au stârnit controverse. (G4 Media)
Alte știri
OCDE deschide negocierile de aderare cu România
- Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a decis, marți, deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura. Alături de România, marți au mai fost invitate la negocieri Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru. (Radio Europa Liberă)
Găgăuzia vrea să negocieze direct cu Gazprom pentru a ajuta regiunea autonomă din Republica Moldova în criza gazelor
- Deputaţii Adunării Populare a regiunii autonome găgăuze din Republica Moldova au votat pentru formarea unei delegaţii care să se deplaseze la Moscova şi să poarte negocieri directe cu Gazprom. Această iniţiativă a fost susţinută de majoritatea membrilor legislativului local. Parlamentul Republicii Moldova a instituit joia trecută stare de urgenţă în sectorul energetic. Măsura va fi în vigoare timp de 60 de zile, din cauza riscului ca Gazprom să suspende livrarea de gaze. (Digi 24)
Economie
Sursă foto: Getty Images
Știri economice
De ce noul președinte al Italiei ar putea oricând distruge economia
- Parlamentarii din Italia aleg un nou președinte săptămâna aceasta, un vot secret care este de obicei greu de prevăzut și de data aceasta nu este diferit. Șeful statului italian are puteri limitate, dar președintele numește un prim-ministru și poate influența strategia economică a guvernului, iar cu alegeri generale care vor avea loc la începutul anului viitor, sunt multe în joc. (BBC)
MADR: Plăţile directe şi măsurile de sprijin cuplat, pe ordinea de zi a consultărilor privind Planul Naţional Strategic
- Plăţile directe şi măsurile de sprijin cuplat au fost pe ordinea de zi a consultărilor privind Planul Naţional Strategic 2023-2027 (PNS) avute marţi de către ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, cu entităţile publice şi private, unde au participat aproximativ 100 de persoane, informează un comunicat al ministerului de resort. (Agerpres)
Fondul Monetar Internaţional înrăutăţeşte estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2022
- Economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 4,4% în 2022, faţă de o expansiune de 4,9% previzionată în octombrie, din cauza perspectivelor mai slabe din SUA şi China, şi a inflaţiei persistente, conform raportului World Economic Outlook privind proiecţiile economice globale, publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional. (Bloomberg)
Business & Tehnologie
Lipsa globală de cipuri: SUA spune că stocurile firmelor au scăzut
- Producătorii și-au văzut stocurile de semiconductori scăzând pe fondul penuriei globale de cipuri, a avertizat Departamentul de Comerț al SUA. Un sondaj efectuat pe peste 150 de firme a constatat că proviziile au scăzut de la o valoare medie de 40 de zile în 2019 la doar cinci zile la sfârșitul anului 2021. Vânzările de dispozitive au crescut în timpul pandemiei, lăsându-i pe producătorii de semiconductori să țină pasul cu cererea. (BBC)
Stellantis va exporta în Europa Occidentală vehicule comerciale uşoare produse în Rusia
- Stellantis, care produce și vinde în Rusia brandurile Peugeot, Citroen, Opel, Jeep și Fiat, va exporta de luna viitoare vehicule comerciale ușoare produse local spre piețele din Europa Occidentală, anunțat al patrulea producător auto mondial. (Reuters)
Societate
Sursă foto: Romania Insider
România, după 15 ani de la intrarea în UE: a primit cu aproape 45 miliarde euro mai mult decât a contribuit
- Sumele primite de la bugetul UE au ajuns, la finalul lunii decembrie a anului trecut, la 68,75 miliarde de euro, în timp ce contribuția cumulată pentru această perioadă este de 24 miliarde de euro. Recent, Comisia Europeană a virat alte 1,9 miliarde de euro în contul statului român, reprezentând prefinanțarea din împrumutul acordat României, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). (G4 Media)
Prețurile la energie și gaze vor fi plafonate de la 1 februarie
- Guvernul a aprobat marți plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze. Astfel, consumatorii casnici nu vor plăti mai mult de 0,80 lei/kwh la energie electrică și 0,31 lei/kw la gaze naturale. Premierul spune că a decis ridicarea nivelului de compensație. Totodată, Ciucă a reamintit că, în ceea ce privește măsurile de care beneficiază marii consumatori de energie, în decembrie anul trecut au fost alocate 130 de milioane de euro pentru susținerea acestora. (RFI)
SUA caută soluții pentru alimentarea Europei cu gaze, în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina
- Statele Unite se află în discuții cu principalele țări și companii producătoare de energie din întreaga lume pentru a proteja aprovizionarea Europei cu gaze naturale, în cazul în care Rusia ar decide să închidă robinetul în timpul unui conflict deschis împotriva Ucrainei. Un oficial al administrației americane a declarat că Washingtonul lucrează cu Bruxelles-ul și cu alte țări partenere pentru a crea planuri de urgență în cazul în care Rusia decide să întrerupă gazul în Europa. (Radio Europa Liberă)
Italia: Fără preşedinte după turul al doilea al alegerilor
- Al doilea tur de scrutin pentru alegerea noului preşedinte al Italiei nu a reuşit să desemneze un câştigător marţi, prelungind incertitudinea cu privire la viitorul premierului Mario Draghi şi al guvernului său. Mai mult de jumătate dintre cei aproximativ 1.000 de deputaţi, senatori şi reprezentanţi regionali în cauză au votat în alb pentru a doua zi, reflectând absenţa unui consens asupra unui candidat între principalele partide. Al treilea scrutin va avea loc miercuri dimineaţă, dar nu sunt aşteptate progrese înainte de joi. (Agerpres)
Sursă foto: The Conversation
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Analize
Cine latră în poarta Rusiei?
#Analize
Războiul din Ucraina continuă
#Buletin de știri