#Buletin de știri
NewsDigest: Economia Chinei preconizată să devină lider global în 2028
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: VOA News
SUA
Blinken asigură congresul de opoziția lui Biden față de Nord Stream 2.
- Secretarul de Stat Anthony Blinken a asigurat membrii congresului că administrația Biden era împotriva proiectului Nord Stream 2, declarând că «considerăm implementarea unor noi sancțiuni». (RFERL)
Echipa Biden se va întâlni pentru prima dată cu șefii diplomației chineze.
- Secretarul de Stat american Anthony Blinken se va întâlni cu omologul său chinez Wang Yi. Această întâlnire va avea loc o săptămână după ce el a declarat că «China este cea mai mare provocare geopolitică a secolului XXI». (Agerpres)
Alte știri
Coreea de Sud va plăti mai mult pentru găzduirea trupelor americane.
- După negocieri prelungite, Seoul și Washington au conclus un acord conform căruia Coreea de Sud va plăti cu 13.9% mai mult întreținerea trupelor americane staționate în țară. Acest acord conclude o perioadă de tensiuni între cele două țări, după ce Donald Trump a cerut Seoulului să contribuie de 5 ori mai mult la întreținerea trupelor. (APnews)
Un vapor rusesc s-a scufundat în Marea Neagră.
- Un cargou rusesc cu 13 marinari la bord s-a scufundat, joi, în Marea Neagră, la o distanţă de 70 de mile marine de portul Constanţa, în prezent intervenindu-se pentru salvarea membrilor echipajului. Acţiunea de salvare a marinarilor aflaţi la bordul cargoului este în derulare şi se pare că unul dintre aceştia, aflat în stare gravă, ar fi murit. (G4 Media)
Moscova blochează rețelele de socializare de teama democratizării, dar le folosește in războiul hibrid anti-occidental.
- Roskomnadzor a înștiințat Twitter în legătură cu încetinirea activității sale în Federația Rusă și despre posibilitatea blocării complete în cazul ignorării cerințelor de eliminare a conținutului interzis. Măsura vine la o zi după ce autoritatea de reglementare rusă a anunțat procese împotriva altor rețele pentru că acestea nu au eliminat postările despre protestele pro-Navalnîi. (Security News)
Economie
Sursă foto: Getty Images
Știri economice
Economia Chinei preconizată să devină lider global în 2028, cu 2 ani mai devreme decât anticipat.
- China a ieșit din criza coronavirusului din 2020, devenind singura economie majoră din lume care a crescut anul trecut. Ponderea sa din producția globală a crescut cu cel mai rapid ritm din ultimele decenii, ceea ce înseamnă că ar putea depăși SUA, cea mai mare economie din lume, mai devreme decât se aștepta. (Bloomberg)
Guvernul a adoptat miercuri Hotărârea de înfiinţare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
- Ministerul va avea patru mari direcţii în care va acţiona: debirocratizare, reforma companiilor de stat, scheme de ajutor de stat şi promovarea economiei şi a turismului. Ministerul Economiei are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. (Agerpres)
Deficitul bugetar al SUA a crescut la 1 trilion de dolari din octombrie până în februarie, o creștere de 68% față de perioada anterioară.
- Costurile mai mari pentru ajutoarele de șomaj, asistența nutrițională și asistența medicală au determinat creșterea cheltuielilor guvernamentale, crescând deficitul pentrul ultimele 12 luni care s-au încheiat în februarie la 3,5 trilioane de dolari, sau 16,5% ca parte a producției economice. (WSJ)
Business & Tehnologie
Apple va investi 1,2 miliarde de dolari într-un centrul de inovație din Germania.
- Apple a anunțat că intenționează să își mărească cheltuielile corporative în Germania. În special, compania dorește să înființeze o nouă facilitate în München, Germania. Denumită Centrul European de Proiectare pentru Silicon. Echipa se va concentra pe tehnologiile wireless 5G și potențiale aplicări. (Techcrunch)
China – Baidu va vinde în jur de 4% din acțiuni la bursa din HK.
- Gigantul chinez al motorului de căutare Baidu își va lansa cotarea secundară din Hong Kong vineri și va vinde aproximativ 4% din acțiunile sale, care la prețul actual vor strânge cel puțin 3 miliarde de dolari. (Reuters)
Societate
Sursă foto: The Romania Journal
Evoluții Covid-19
Varianta britanică a SARS-CoV-2, cu cel puțin 30% mai letală.
- Varianta britanică a virusului SARS-CoV-2 crește riscul de deces în caz de infecție cu cel puțin 30% față de variantele anterioare, arată un nou studiu realizat în Marea Britanie. În România, 345 de persoane au fost testate pozitiv cu varianta britanică, numită B.1.1.7, care este pe cale de a deveni dominantă la nivel național. (RFI)
Vaccin anti-Covid vândut pe Darknet la prețuri de până la 1.200 de dolari pentru o doză.
- Publicația The Guardian scrie că cercetătorii Kaspersky au examinat 15 piețe diferite pe Darknet și au găsit reclame pentru trei vaccinuri împotriva Covid, Pfizer/BioNTech, AstraZeneca și Moderna. De asemenea, au fost găsiți vânzători care făceau publicitate pentru vaccinuri anti-Covid neomologate. (Digi 24)
Alte știri
Planul american de relansare, în valoare de 1.900 miliarde de dolari, a fost adoptat.
- Planul de relansare economică al preşedintelui SUA Joe Biden a fost adoptat miercuri în Congresul american, înregistrând, doar datorită sprijinului democraţilor, un succes major la 50 de zile de la sosirea preşedintelui american la Casa Albă. Planul de 1.900 miliarde de dolari a fost aprobat cu 220 de voturi, împotriva a 211, între care un democrat. (G4 Media)
Parlamentul European, îngrijorat cu privire la atacurile asupra mass-mediei.
- Dezbaterea a fost organizată ca urmare a preocupărilor exprimate după ce Klubradio din Ungaria a fost închis, a propunerii de introducere a unei noi taxe asupra veniturilor obținute de mass-media din publicitate în Polonia, precum și a noilor rapoarte privind ingerințele politice în mass-media slovenă. Mass-media liberă și independentă este vitală pentru societățile democratice, susțin eurodeputații. (Calea Europeană)
Sursă foto: VOA News
#Ultimele buletine de știri
#Te-ar mai putea interesa și
#Buletin de știri
NewsDigest: Sancțiuni comune ale Occidentului împotriva Chinei
#Analize
China & SUA: o relație cu scântei
#Buletin de știri