#Buletin de știri
NewsDigest: Ce a însemnat 2021 pentru democrația din România și ce urmează în 2022
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: NATO
Conflictul NATO-Rusia
Ce urmează după săptămâna de dialog dintre NATO și Rusia?
- După o săptămână de diplomaţie intensă, ruşii şi occidentalii rămân pe poziţii „total divergente”, ceea ce este „supărător”, după cum a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. În ceea ce-i privește pe americani, ei promit un răspuns și o evaluare a disputei cu Moscova la începutul acestei săptămâni, după ce se vor consulta cu aliații, dar avertizează că sunt pregătiți pentru orice scenarii, inclusiv pentru o „ripostă fermă”. (Digi 24)
Președintele Estoniei face apel la consolidarea prezenței NATO pe teritoriul țării sale
- Președintele Estoniei, Alar Karis, a solicitat o creștere a numărului de efective NATO în țara sa, pe fondul intensificării acțiunilor agresive ale Rusiei pe flancul estic al Europei. Într-o declarație pentru Politico Europe în urma discuțiilor cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, Karis și-a exprimat profunda îngrijorare față de comasarea, de către Moscova, a trupelor ruse la granița cu Ucraina, apreciind că NATO ar trebui să acționeze cu celeritate pentru a-și spori apărarea. (Calea Europeană)
Alte știri
(In)Amiciția României și Ucrainei în fața frontului rusesc
- Ucraina și România au relații bune, dar nu există simpatii reciproce puternice. Istoria nu a putut fi depășită cu adevărat nici la București, nici la Kiev. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a făcut mari eforturi pentru a le arăta amiciție și susținere ucrainienilor, dar numele lui nu e deloc bine văzut la Kiev. În fond, domnul Aurescu a fost cel care a câștigat în 2009 procesul de la Haga privind platoul teritorial din jurul Insulei Șerpilor, în urma căruia Bucureștiul a primit 80% din zona aflată în dispută în jurul acestei insule. (Deutsche Welle)
Coreea de Nord continuă să lanseze proiectile neidentificate, afirmă armata sud-coreeană
- Coreea de Nord a lansat un „proiectil neidentificat”, a anunţat luni armata sud-coreeană, în ceea ce ar putea fi al patrulea test de armament din această lună pentru ţara comunistă dotată cu arma nucleară. Vineri, Coreea de Nord a tras dintr-un tren două rachete tactice ghidate. Phenianul a efectuat două teste pe 5 şi 11 ianuarie, pe care le-a anunţat ca fiind rachete hipersonice. Ca răspuns la această serie de teste, Statele Unite au anunţat noi sancţiuni săptămâna trecută, pe care Phenianul le-a calificat drept o „provocare”. (G4 Media)
Economie
Sursă foto: Shutterstock
Știri economice
Importurile de gaze au crescut cu 67,4% în primele 11 luni din 2021, iar producţia a scăzut cu 0,4%
- România a importat, în primele 11 luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,503 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 67,4% (1,008 milioane tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de aproape 6,6 milioane tep, fiind cu 0,4% (28.900 tep) sub cea din perioada ianuarie-noiembrie 2020. (Agerpres)
China a redus neaşteptat rata dobânzii, pe fondul încetinirii economiei
- China a redus în mod neașteptat o dobândă cheie pentru prima dată în aproape doi ani, deoarece cifrele oficiale au arătat creșterea economică ca fiind în scădere. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 4% în ultimele trei luni ale anului 2021 față de un an înainte, a anunțat Biroul Național de Statistică. Aceasta a fost mai bună decât au prezis majoritatea economiștilor, dar a fost mult mai lent decât trimestrul precedent. (BBC)
Franţa îşi sacrifică campionul energetic pentru a contracara creşterea preţurilor
- Guvernul de la Paris a ordonat joi companiei de utilităţi Electricite de France SA, la care statul francez este acţionar majoritar, să vândă rivalilor o cantitate mai mare de electricitate la un preţ fix, în ideea de a micşora facturile pentru consumatorii finali. EDF, cel mai mare producător european de energie nucleară, a avertizat că această mişcare va costa compania până la 8,4 miliarde de euro şi în consecinţă a abandonat estimările de profit pentru 2022. (Bloomberg)
Business & Tehnologie
Averea celor mai bogați 10 oameni din lume s-a dublat în pandemie, spune Oxfam
- Pandemia i-a făcut pe cei mai bogați din lume mult mai bogați, dar a dus la ca mai mulți oameni să trăiască în sărăcie, potrivit organizației caritabile Oxfam. Veniturile mai mici pentru cei mai săraci din lume au contribuit la moartea a 21.000 de oameni în fiecare zi, susține raportul său. Dar cei mai bogați 10 bărbați din lume și-au dublat averea colectivă din martie 2020, a spus Oxfam. (BBC)
GSK respinge oferta Unilever de 68,4 miliarde de dolari pentru divizia sa bunuri de consum
- GlaxoSmithKline (GSK) a respins oferta de 50 de miliarde de lire sterline (68,4 miliarde de dolari) de la Unilever pentru divizia sa bunuri de consum, spunând că “subevaluează în mod fundamental” afacerea şi perspectivele sale de viitor, şi a informat că nu renunţă la planul de scindare a diviziei.(Reuters)
Societate
Sursă foto: Digi 24
Ce a însemnat 2021 pentru democrația din România și ce urmează în 2022
- Pandemia de Covid, alături de crizele sanitare și politice de la nivel global, au scos la iveală, în raportul publicat pe 2021 de Human Rights Watch, amplificarea entuziasmului față de discursul conservator-naționalist și a practicilor nedemocratice. Criza rezultată s-a acutizat cu atât mai mult în rândul democrațiilor iliberale din centrul și estul Europei. În timp ce țări precum Ungaria și Polonia au pagini întregi dedicate în rapoartele internaționale de specialitate, România absentează în multe din acestea. (Radio Europa Liberă)
Rata natalității din China, la cel mai scăzut nivel istoric în 2021
- Rata de natalitate din China s-a prăbuşit anul trecut la cel mai scăzut nivel istoric, cel puţin din 1978 încoace, potrivit datelor oficiale publicate luni, pe fondul incertitudinilor privind viitorul şi costul educaţiei. Gigantul asiatic se confruntă cu o criză demografică, cauzată de îmbătrânirea rapidă a populaţiei active, încetinirea economică şi cea mai scăzută creştere demografică în decenii. (G4 Media)
Sorin Cîmpeanu: Aproape 3.000 de școli au rată de vaccinare a personalului de 100%
- Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică, la Prima Tv, că vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie un gest voluntar, dar că personal a susţinut imunizarea. Ministrul a adăugat că sunt 2.838 de şcoli în România unde procentul de vaccinare este de sută la sută. Întrebat, duminică dacă susţine vaccinarea obligatorie a profesorilor, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat că acesta trebuie să fie un gest voluntar al fiecărui dascăl. (RFI)
Novak Djokovic, expulzat
- Partidul Laburist din Australia, aflat în opoziţie, a cerut, duminică, demisia premierului Scott Morrison, afirmând că a devenit „ridicol” pe plan mondial prin decizia de expulzare a lui Novak Djokovic și tot scandalul creat în jurul tenismenului nevaccinat. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a reacţionat vehement la decizia expulzării lui Novak Djokovic. (Digi 24)
Sursă foto: Lefteast
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Analize
România - în plin război cibernetic
#Buletin de știri
NewsDigest: Fără restricții anti-COVID în România, de astăzi
#Analize