NewsDigest: Armenia și Azerbaidjan organizează exerciții militare de scară largă
Dacă e marți, vorbim despre Anti-Fake și subiecte precum dezinformare și fake news:
Anti-Fake
Sursă foto: Anti Fake
Rezultatele interogărilor făcute pe motoarele de căutare nu sunt neutre.
Un articol recent discută despre modul în care motoarele de căutare – văzute drept mijloace strict neutre de informare – pot favoriza contactul cu un conținut înșelător, trunchiat sau hiper-personalizat. Motoarele de căutare „învață” preferințele utilizatorilor, pe baza obiceiurilor de consum media ale acestora (manifestat, în special, prin click-uri); pe baza identificării acestor preferințe, motoarele de căutare oferă conținutul cu cele mai mari șanse de a capta, în continuare, atenția utilizatorului. De exemplu, când realizăm o interogare pe un motor de căutare și accesăm un anumit link, lăsăm impresia că informația respectivă este relevantă pentru noi. Acel tip de conținut, în legătură cu care ne-am manifestat interesul, capătă mai multă vizibilitate, urcă pe primele locuri ale motorului de căutare, iar șansele ca alți utilizatori să îl acceseze cresc. În scopul analizării acestui fenomen, a fost dezvoltat un experiment bazat pe un joc educativ, Google or Not?. Rezultatele arată că oamenii nu au întotdeauna capacitatea de a distinge între informații reale și înșelătoare, iau de bune rezultatele interogărilor pe care le-au făcut pe motoarele de căutare, fără a conștientiza că aceste rezultate nu sunt 100% neutre, ci sunt influențate, așa cum am văzut, de istoricul căutărilor, de comportamentul digital anterior.
Citește mai mult:
misinforeview.hks.harvard.edu – How search engines disseminate information about COVID-19 and why they should do better
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Armenian Ministry of Defence
Armenia și Azerbaidjan organizează exerciții militare de scară largă.
- Forțele armate armene au început astăzi exerciții militare importante, cu o zi după ce Azerbaidjanul a lansat un exercițiu de patru zile implicând mii de soldați. Ministrul adjunct al apărării din Armenia Armen Sargsian a declarat că exercițiul este menit să testeze capacitățile defensive a armatei armene. Acesta este primul exercițiu militar major de la înfrângerea în conflictul din Nagorno-Karabakh. (RFERL)
Un reprezentant special al SUA va participa la summit-ul interafgan din Moscova.
- Reprezentantul special al SUA pentru reconcilierea în Afganistan va participa la un summit în Moscova reunind reprezentanți talibani și guvernul afgan. Acest summit este unul dintr-o serie menită să accelereze procesul de pace din Afganistan. (Al Jazeera)
Londra își va mări arsenalul nuclear.
- Premierul britanic Boris Johnson va comunica astăzi Parlamentului britanic că Marea Britanie își va majora cu 40% numărul de focoase nucleare pe care are voie să îl stocheze. Acest lucru reprezintă o premieră după războiul rece. (Agerpres)
Coreea de Nord avertizează Statele Unite înaintea întâlnirii de la Seoul.
- Kim Yo Jong, sora dictatorului Kim Jong Un, a avertizat Washingtonul «să nu răspândească miros de praf de pușcă», dacă dorea «să doarmă în pace pentru următorii 4 ani». Acest avertisment intervine înaintea vizitei Secretarului de Stat și Secretatului al Apărării la Seoul, care va avea loc mâine. (APnews)
Economie
Sursă foto: The Economist
Business & Tehnologie
Exclusiv: Investitorii evaluează gigantul chinez ANT GROUP la peste 200 de miliarde de dolari.
- Gigantul de tehnologie financiară din Hangzhou a fost considerat o firmă de tehnologie în 2018, când a strâns 14 miliarde de dolari la o evaluare de aproximativ 150 de miliarde de dolari, în cea mai mare rundă de finanțare din lume. (Reuters)
Nokia va reduce până la 10.000 de locuri de muncă în următorii doi ani.
- Nokia a anunțat marți că intenționează să reducă până la 10.000 de locuri de muncă în termen de doi ani pentru a reduce costurile și pentru a investi mai mult în cercetare, în timp ce grupul finlandez de telecomunicații încearcă să-și intensifice eforturile față de suedezul Ericsson și chinezul Huawei pe piață. (Reuters)
Neobroker-ul Bitpanda strânge 170 de milioane de dolari la o evaluare de 1,2 miliarde de dolari pentru a-și dezvolta platforma de tranzacționare.
- Bitpanda, un „neobroker” care dorește să facă mai ușor pentru oamenii obișnuiți să investească nu doar în bitcoin și alte active digitale, ci și în aur și în orice acțiuni, a strâns 170 de milioane de dolari, o serie de finanțări tip B care catapultează evaluarea companiei la 1,2 miliarde de dolari. (Techcrunch)
Știri economice
INS:Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 6,8% în ianuarie; serviciile prestate populaţiei au scăzut cu 35,7%.
- Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, pe serie brută, cu 6,8%, în ianuarie faţă de perioada similară din anul anterior, în timp ce volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut, ca serie brută, cu 35,7%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. (Agerpres)
ONRC: 1.063 de firme şi-au suspendat activitatea în prima lună din acest an.
- Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în prima lună din acest an a scăzut cu aproape 11%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, ajungând la 1.063, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. (Agerpres)
Societate
Sursă foto: NBC News
Campania de vaccinare în România
România continuă vaccinarea cu AstraZeneca.
- Întruniți într-o ședință extraordinară, experții români au luat decizia după ce au analizat rapoartele privind evenimentele înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a apariției cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin. Experții români își bazează decizia și pe faptul că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) recomandă continuarea vaccinării. (Radio Europa Liberă)
Marea migrație pentru vaccin.
- Sute de tineri din București au intrat, duminică seara, într-o cursă contra cronometru pentru un loc la vaccin la Clubul pensionarilor din Fetești, un oraș din județul Ialomița cunoscut pentru stația de taxare de pe Autostrada Soarelui. Alerta a fost dată de platforma Vaccin.live care afișează în timp real locurile libere la vaccinare și tipul de vaccin din fiecare centru. (G4 Media)
Alte știri
Partidul cancelarei Merkel, CDU, se află la răscruce.
- După înfrângerile suferite, duminică, în Baden-Württemberg şi Renania-Palatinat, conservatorilor germani nu le rămâne decât ofensiva. Altfel îi paşte dezastrul la alegerile generale din toamnă. Uniunea Creştin Democrată (CDU) nu a înregistrat niciodată un rezultat atât de slab în cele două landuri federale. În actualul sondaj “Deutschlandtrend”, CDU nu mai întruneşte, împreună cu sora ei bavareză CSU, decât 33 la sută din intenţiile de vot. (Deutsche Welle)
Cine este beneficiarul jocului pe care-l face George Simion?
- Singurul beneficiar al deplasării lui George Simion în Republica Moldova este Rusia. Abordarea liderului AUR nu aduce nici un serviciu cauzei unioniste. Este analiza consultantului politic Cristian Hrițuc care comentează scandalul pe care l-a făcut la punctul de trecere a frontierei liderul AUR. Acesta nu a fost lasat să intre în țara vecină, unde are interdicţie până în 2023. (RFI)
Navalnîi: „Nu credeam că există lagăre de concentrare la 100 de km de Moscova”.
- Avocații lui Navalnîi anunțaseră, săptămâna trecută, că acesta a fost mutat din închisoarea în care se afla, fără ca ei sau apropiații săi, să știe exact unde. Era de așteptat totuși ca disidentul rus să ajungă în colonia penitenciară din orașul Pokrov. Această închisoare este cunoscută drept una dintre cele mai dure din partea europeană a Federației Ruse. (Radio Europa Liberă)
Sursă foto: New York Times