#Buletin de știri
NewsDigest: Amenințarea unei invazii rusești a Ucrainei crește prețurile energiei
Securitate și relații internaționale
Sursă foto: Reuters
Ultimele evoluții în Ucraina
Ucraina ar putea renunţa la candidatura sa la NATO pentru a evita un război cu Rusia
- Ucraina ar putea renunţa la candidatura sa la NATO pentru a evita un război cu Rusia, a afirmat ambasadorul ucrainean în Marea Britanie. O asemenea evoluţie ar fi o concesie majoră faţă de Moscova, în răspuns la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţele Ucrainei. Ucraina nu este membră a Alianţei nord-atlantice, dar la summitul NATO din 2008 i s-a oferit perspectiva aderării, ceea ce ar aduce alianţa condusă de SUA chiar la graniţa Rusiei. (Agerpres)
Olaf Scholz la Kiev şi la Moscova pentru a stopa angrenajul războiului
- În mai multe declaraţii făcute de oficiali germani, în contextul vizitelor pe care cancelarul Olaf Scholz le efectuează luni 14 februarie la Kiev şi marţi 15 februarie la Moscova, se subliniază faptul că în cazul izbucnirii unui conflict european Rusia va fi considerată de Germania drept principalul vinovat. De notat că tot marţi este aşteptat la Moscova un alt lider, care nu a vrut să-şi schimbe planurile în ciuda crizei: este vorba de preşedintele brazilian Jair Bolsonaro. (RFI)
Biden a vorbit cu Zelenski: Vom răspunde „rapid” unei agresiuni
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Joe Biden au subliniat importanța continuării „diplomației și descurajării ca răspuns la consolidarea militară a Rusiei la granițele Ucrainei”. Joe Biden și-a repetat angajamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și s-a angajat să „răspundă rapid” în cazul unei „noi agresiuni rusești împotriva Ucrainei”. Biroul lui Zelenskia relatat că președintele ucrainean l-a invitat pe Biden să vină la Kiev „în zilele următoare”. (Radio Europa Liberă)
Alte știri
Cinci angajați ai ONU au fost răpiți în Yemen după ce efectuaseră o misiune în teren
- Ei au fost răpiţi în guvernoratul Abyan (sud), vineri, în timp ce se întorceau în oraşul-port Aden „după ce efectuaseră o misiune pe teren”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ONU, Eri Kaneko. „Naţiunile Unite sunt în contact strâns cu autorităţile pentru a asigura eliberarea lor”, a adăugat Eri Kaneko. Identitatea răpitorilor nu a fost precizată. (G4 Media)
Economie
Sursă foto: Bloomberg
Știri economice
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,35% în luna ianuarie
- BNR prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat la finele săptămânii trecute. (Agerpres)
Amenințarea unei invazii rusești a Ucrainei crește prețurile energiei
- Prețurile la gazele naturale și la electricitate au crescut cu peste 10% după ce SUA a declarat că Rusia ar putea invada în curând Ucraina sau ar putea încerca să declanșeze conflicte în interiorul granițelor sale. (Bloomberg)
Apariţia pe piaţă a 130 de milioane de vehicule electrice, o provocare enormă pentru reţelele electrice ale Europei (raport)
- Potrivit calculelor realizate în cadrul raportului, creşterea anticipată a numărului de vehicule electrice va face necesară instalarea a cel puţin 65 de milioane de puncte de încărcare, dintre care 9 milioane publice, faţă de cele 374.000 de staţii existente în prezent. Şi cererea de electricitate pentru alimentare este aşteptată să se majoreze cu 30% pe an, ceea ce înseamnă o creştere de 200 TWh până în 2030. (Agerpres)
Business & Tehnologie
Suedia, Jamaica și Nigeria testează fezabilitatea monedelor digitale eliberate de o Bancă Națională
- Un CBDC este în esență numerar electronic. La fel ca monedele tradiționale, oferă deținătorilor o creanță directă asupra băncii centrale și permite întreprinderilor și persoanelor fizice să efectueze plăți și transferuri electronice. (Euronews)
Urcarea necruțătoare a petrolului spre 100 de dolari barilul provoacă ravagii în mediul de business
- Țițeiul a crescut la peste 90 de dolari pe baril, o creștere de 60% față de prețul mediu din 2019, înainte ca pandemia să provoace dezechilibre majore pe piață. Prețul petrolului ar mai putea crește cu 30% sau mai mult, potrivit băncilor de pe Wall Street. (Bloomberg)
Societate
Sursă foto: RFI
„Convoaie ale libertăţii”: sau cum poate fi pierdută bătălia cuvintelor
- Mai multe ţări europene au interzis intrarea în capitalele lor a unor aşa-zile „convoaie ale libertăţii” inspirate din mişcarea canadiană. Reamintim că în Canada capitala Ottawa a fost blocată de camionagii şi militanţi care protestează împotriva restricţiilor impuse în contextul combaterii pandemiei. La Paris, Bruxelles, Viena autorităţile au interzis intrarea acestor „convoaie ale libertăţii” despre care mulţi comentatori cred că nu merită să fie numite astfel. (RFI)
Partidul de extremă dreaptă Vox, scor mare la alegerile regionale anticipate din Castilia și Leon
- Partidul Popular (dreapta) s-a situat pe primul loc fără a obţine majoritatea absolută duminică în Castilia şi Leon, în centrul Spaniei, după alegerile regionale anticipate marcate de un puternic avans al partidului de extremă dreaptă Vox. Potrivit rezultatelor aproape finale, Partidul Popular (PP) a câştigat 31,4% din voturi, înaintea Partidului Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez (30%). Vox s-a clasat pe locul al treilea, cu 17,6% din voturi. (G4 Media)
Frank-Walter Steinmeier, reales preşedinte al Germaniei
- Steinmeier rămâne pentru următorii cinci ani preşedintele Republicii Federale. Cum era de aşteptat, politicianul social-democrat a fost ales cu o mare majoritate de Adunarea Federală. Anul trecut, la sfârșitul lunii mai, Frank-Walter Steinmeier, persoană îndeobște rezervată, a anunțat că dorește să candideze din nou pentru cea mai înaltă funcție în stat. ”Vreau să însoțesc țara noastră în drumul ei spre viitor”, a spus Steinmeier. Steinmeier a riscat și a câștigat. Politicianul social-democrat s-a bucurat de susținerea partidelor din coaliție, dar și de cea a CDU/CSU. (Deutsche Welle)
Kamila Valieva poate patina în continuare la Jocurile Olimpice
- Patinătoarea rusă Kamila Valieva va avea voie să concureze în proba de simplu feminin la patinaj artistic la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) a decis că tinerei de 15 ani nu ar trebui să i se impună nicio suspendare provizorie după ce a picat testul antidrog. CAS a transmis că împiedicarea patinătoarei ruse să concureze i-ar fi cauzat “un rău ireparabil”. (Digi 24)
Sursă foto: EURACTIV
#Ultimele buletine de știri
#Buletin de știri
NewsDigest: Cum s-a creat isteria că benzina și motorina se vor scumpi peste ...
#Buletin de știri
NewsDigest: Biserica Ortodoxă Rusă în impas
#Buletin de știri
NewsDigest: România interzice Russia Today și Sputnik, organe de propagandă a...
#Te-ar mai putea interesa și
#Analize
Cine latră în poarta Rusiei?
#Analize
Războiul din Ucraina continuă
#Buletin de știri