Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Thomas Briot

NATO: perspective pentru viitor

După înființarea alianței NATO în 1949, primul său secretar general, Lord Hastings Ismay, a rezumat scopul ei într-un mod cât se poate de concis și la obiect: „să-i ținem pe ruși afară, pe americani aproape și pe nemți liniștiți”. Misiunea inițială a NATO era adaptată epocii ei, Europa occidentală postbelică fiind amenințată de trei lucruri: o potențială invazie sovietică, izolaționismul american, și militarismul german – toate fiind posibile având în vedere evenimentele care au avut loc cu câteva decenii înainte.

70 de ani mai târziu, niciuna dintre aceste amenințări nu mai există. Mai mult, alianța rivală a NATO, Pactul de la Varșovia, a dispărut în 1989, iar Uniunea Sovietică s-a destrămat doi ani mai târziu. De atunci, NATO s-a străduit să își găsească un motiv de a exista. Deși articolul 5 care dispune apărarea reciprocă a fost invocat după 11 septembrie 2001, «războiul împotriva terorii» a fost un război aproape exclusiv american, ceilalți membrii NATO fiind implicați într-un mod simbolic.

NATO și-a pierdut scopul inițial

Astăzi, principalul motiv pentru care NATO este ținută în viață este amenințarea din partea Rusiei. Amenințarea din partea Rusiei nu poate fi comparată cu cea din partea URSS, care a fost omniprezentă în timpul războiului rece. Budgetul militar al Rusiei oscilează în jur de 65 miliarde de dolari, o nimica toată față de bugetul american (732 de miliarde de dolari în 2019).

De asemenea, bugetele de apărare ale membrilor NATO nu reflectă un sentiment real de pericol din partea Rusiei sau a oricui altcineva. Dintre cei douăzeci și nouă de membri, doar Statele Unite sunt cu adevărat serioase în ceea ce privește obligațiile care îi revin la articolul 3 de a se apăra, cheltuind aproximativ 3,5 la sută din PIB-ul său pentru apărare. În 2020, numai 10 țări membre ale NATO cheltuiau pentru apărarea lor cei 2% din PIB recomandați.

Joe Biden

Sursă foto: NATO

A

ceastă problemă a fost menționată deseori de Donald Trump, denunțând fenomenul de «free-riding» al unor membri, în mod special Germania.

Prin opoziție, mai multe țări non-membre a NATO și aliate Statelor Unite cheltuie între 5 și 10% din PIB. Acestea includ Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, precum și Israel, care fac față unei amenințări reale și permanente, precum cea a Iranului, printre altele.

Mai mult decât oricând, se pare că majoritatea țărilor din NATO s-au obișnuit să fie dependente de Statele Unite pentru apărarea lor. Recent, Muntenegrul s-a alăturat alianței, și urmează să fie urmat de Macedonia de Nord,  o țară care dedică doar 120 de milioane de dolari pe an propriei sale apărări, adică mai puțin decât Departamentul de Poliție din Cincinnati.

Bineînțeles, cheltuielile militare nu sunt unicul instrument pentru a măsura implicația țărilor membre, dar statisticile arată clar că amenințarea din partea Rusiei, adică motivul principal de exista a NATO, în general nu este luat prea în serios.

NATO în era post-Trump

«America is back», a declarat președintele american Joe Biden. «Alianța transatlantică s-a întors».

În ciuda voinței noului președinte american de a restaura status quo-ul antetrumpian, mandatul lui Trump a pus în evidență următorul lucru: Europa nu mai poate fi dependentă de Statele Unite ad vitam aeternam.

Președintele francez Emmanuel Macron, comentând asupra cuvintelor lui Biden, a declarat: «L-am ascultat pe președintele Biden […] dar Europa are o agendă unică. ». În timpul mandatului tumultuos al lui Donald Trump, Emmanuel Macron s-a poziționat drept liderul Europei în materie de politică externă și apărare, îndemnând țările europene să-și ia destinul în propriile mâini. «Scopul meu este de a reinventa și de a restaura o adevărată suveranitate europeană».

Conceptul de suveranitate europeană îi este foarte drag lui Macron, care totuși se străduie să fie susținut mai mult decât simbolic de țările din UE.

Macron

Sursă foto: AFP

 

Macron este în favoarea unei restructurări a NATO, care ar acorda un rol important Europei. «Europa are propriile ei probleme de securitate. Este timpul să implicăm mai mult europenii în problemele europene». În fața criticilor lui, Macron a susținut că «Acest demers este total compatibil cu existența NATO. Dimpotrivă, cred că o astfel de reformă ar crește puterea alianței».

Macron a criticat aspru situația actuală a alianței, declarând că alianța este de prea mult timp sub controlul Statelor Unite, și că trupele americane începeau să se învârtă fără motiv în Europa. «Nu este sustenabil ca trupele americane să fie implicate în securitatea Europei la un nivel atât de înalt fără interese clare sau directe. Mai devreme sau mai târziu va trebui să ne ocupăm mai mult de propriile noastre teritorii».

«Suntem într-un moment de clarificare pentru NATO».

Modelul descentralizat de funcționare al NATO bazat pe o autonomie strategică europeană propus de Macron ar putea fi un mod pentru alianță de a ieși din logica de război rece în care este blocată.

O altă reformă posibilă ar fi revizuirea fundamentală a rolului alianței, adaptând structura pentru a contracara noile forme de război, în mod special războiul hibrid.

Hibridizarea NATO: o necesitate?

Acum că „războiul” se referă atât la piraterie, subversiune, spionaj și știri false, cât și la tancuri, Occidentul are nevoie de o bază comună pentru o „apărare hibridă”: servicii de poliție, de contraspionaj și altele.

Aceste preocupări nu sunt deloc tipice pentru o alianță precum NATO; la urma urmei, aceasta este o alianță militară și nu ar trebui să fie responsabilă de parașutarea unor contabili pentru a verifica dacă băncile britanice spală banii murdari unor oligarhi ruși, sau să vâneze spioni în Balcani. Totuși, lipsa de cheltuieli pentru apărarea hibridă ar trebui să fie considerată la fel de gravă ca lipsa de cheltuieli militare. Având în vedere că NATO recunoaște acum atacurile cibernetice drept posibile motive pentru invocarea articolului 5, clauza de apărare reciprocă a alianței, apărările cibernetice naționale sunt o ușă deschisă spre intensificarea atacurilor cibernetice. Mai larg, eșecurile privind apărarea hibridă subminează consolidarea încrederii comune în inima NATO.

La urma urmei, apartenența la NATO este o garanție puternică, dar parțială. Să luăm de exemplu Muntenegrul (care cheltuie aproximativ 1,3 la sută din PIB pentru apărare). Cea mai recentă țară care s-a alăturat clubului NATO, mica națiune balcanică a fost primită în Alianță în 2017, ca parte a efortului de a promova integrarea regiunii balcanice în NATO. Muntenegrul este acum probabil ferit de acțiuni militare rusești convenționale, dar nu și de atacuri hibride. La scurt timp după aderarea la NATO, țara a fost victima unui atac cibernetic grav – probabil drept felicitare pentru aderare. Atacurile au avut loc la câteva luni după ce 20 de muntenegreni și sârbi au fost arestați și, împreună cu doi ruși, acuzați de plănuirea unei lovituri de stat.

Dacă lovitura de stat ar fi reușit, l-ar fi lăsat pe cel mai nou membru al NATO într-o dezordine totală, fiind astfel și mai vulnerabil la alte acțiuni hibride. Ar fi fost un avertisment pentru restul Balcanilor: încurcați-vă cu Moscova, puneți-vă credința în Occident și cine știe cu ce fel de pericole subestimate vă veți confrunta. Și dacă Muntenegrul ar fi fost destabilizat cu succes, haosul ar fi încurajat un aventurism rus mai agresiv în Balcani, și nu numai.

Occidentul, și mai ales Europa fiind angajați într-un război politic cu Rusia, ar trebui să acorde la fel de multă atenție asigurării unor standarde minime comune de „apărare hibridă” ca și cheltuielilor militare.

Despre război hibrid și alte teme similare mai puteți citi pe TSP:

 

Sursă foto: Kafkadesk

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și