close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Migrația spre stânga: contextul politic

Această ultimă jumătate de deceniu a avut parte de un amalgam de evoluții politice, dar ce merită menționat în mod special este ascensiunea mișcărilor, afinităților și politicilor de dreapta din ultimii ani.

Cum am mai menționat și în alte analize, 2016 a reprezentat un an de cotitură pentru această mișcare. Probabil că dacă n-ar fi existat contextul politic al ultimilor ani, aceste grupări ar fi fost izolate din spațiul socio-politic și caracterizate drept extremiste, incitatoare de ură, înapoiate și violente.

Victoria electorală a lui Donald Trump din Statele Unite și referendumul Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană – despre Brexit aici –  a scos la iveală niște frustrări adânc înrădăcinate într-o mare parte din populație, care s-a simțit constant ignorată de către establishmentul și status-quo politic, social și economic al lumii.

În același timp, odată cu aceste două victorii semnificative în epicentrul liberal-democrat al lumii, aceste afinități au început să ia amploare și să se facă auzite peste tot în lume – de la Germania, la Italia, Olanda, Ungaria, Polonia sau Brazilia.

Având aceste considerente politice în minte, este important însă să ne îndreptăm atenția și spre ce s-a mai întâmplat privind evoluția părții opuse: mișcările de stânga.

Pentru a contracara acest val de dreapta o reacție naturală a multor partide, personalități și mișcări a fost aceea de a migra spre stânga, blurând granițele dintre moderantism și progresism.

America de stânga: studiu de caz

Exemple sunt felurite.

În Statele Unite, Bernie Sanders – un socialist auto-proclamat de 79 de ani, o titulatură cel puțin nepopulară în mentalul american, luând în considerare istoria țării cu lupta împotriva forțelor comuniste de pretutindeni – a devenit un adevărat rock star politic, are o bază de susținători extrem de tânără și este printre cele mai populare figuri politice din țară.

De asemenea, în urma polarizării extreme cauzate de ascensiunea politică și dogmatică a lui Trump, alegerile din Congres din 2018 au produs o nouă facțiune în cadrul Partidului Democrat.

The Squad – un grup de femei tinere, variate și progresiste, fără palmares politic, care au intrat pentru prima dată în Congresul american. Printre ele se numără și Alexandria Ocasio-Cortez (AOC) – fostă barmaniță devenită superstar politic, cea mai tânăra femeie care a intrat în Congresul American. Aceasta are nu numai o prezență puternică și extrem de influentă pe canalele de social media, dar are și o agendă progresistă pe măsură: ea dorește crearea unui sistem gratuit de sănătate, închiderea agenției de imigrație și ca toate datoriile studențești să fie eliminate.

alexandria ocasio-cortez

Alexandria Ocasio-Cortez vorbind la un miting în noimebire 2019. (Getty Images)

 

Nu în ultimul rând, Președintele Joe Biden și agenda cu care acesta a candidat în 2020 este un rezultat direct al mișcărilor de dreapta ce au luat cu asalt Statele Unite în acești cinci ani.

Atât ceremonia de învestire, cât și aceste câteva săptămâni de Administrație Biden au fost mult supraapreciate și încondeiate pentru a arăta succesul noului președinte – Biden a semnat un număr ridicat de ordine executive pentru a inversa o parte din deciziile erei Trump – printre care acordul de la Paris, reintrarea în OMS, eliminarea planului de a construi un zid la granița cu Mexic și multe chestiuni ce țin de încălzirea globală – un subiect pe care acesta a marșat mult de-a lungul campaniei.

În cadrul Administrației Obama, Joe Biden a devenit un aliat politic al predecesorului lui. Mulți îl consideră pe Obama ca fiind un președinte reformator, progresiștii considerând de succes numai simplul fapt că acesta a devenit primul președinte de culoare.

Însă, această premisă este falsă. Obama a eșuat în multe arii pe care gruparea progresistă a Partidului Democrat le consideră sfinte: el a menținut o poziție fermă privind atacurile cu drone – acesta a avut parte de 10 ori mai multe atacuri cu drone decât Administrația Bush -, nu a luat la rost marile bănci după criza economică din 2008 și nu și-a consolidat o coaliție electorală înainte de a-și împinge agenda de reformă medicală – Obamacare – înainte.

Biden a candidat pe umerii fostului președinte democrat, încercând să se asocieze cu popularitatea post-prezidențială de care acesta beneficiază în continuare – în mare parte ca și contrapondere la ce a venit după acesta: Donald Trump. Însă Biden a fost forțat să se muleze pe noile realități politice ale Americii: mai bine de 70 de milioane de americani au votat pentru Donald Trump în 2020, al doilea cel mai mare total din istoria Americii.

joe biden

Joe Biden la un miting de campanie în iulie 2020. (Getty Images)

 

Tensiunile sociale din interiorul țării, violențele, protestele și adânca polarizare a celor două lumi care se află în cadrul aceleiași Americi au contat mult în reprioritizarea și regândirea unei Administrații democrate în contextul dat.

Oportunismul politic primează asupra intereselor țării

Însă, speranțele de cooperare bipartizană, găsirea unei căi de mijloc, de compromis și comunicare se pare că nu ține de partidul din care provii: lipsa de bipartizanat este criticată la fiecare mandat, dar mecanismele rămân aceleași în politică.

Biden și-a prezentat inițiativa de combatere a pandemiei fără să se consulte cu Republicanii, anunțând un buget de redresare economică de pandemie de 1.9 trilioane de dolari – o sumă inacceptabilă pentru partidul de opoziție. Astfel, în loc să ajungă la un compromis și să lanseze pachetul economic către americanii care au nevoie disperată de subvenții, Democrații plănuiesc să treacă propunerea prin Congres folosind o procedură de reconciliere, fără ajutorul Republicanilor.

Primele săptămâni ale lui Biden la Casa Albă au reprezentat o victorie-maraton pentru politicile de stânga. În cadrul campaniei sale, cât și în discursul său de învestitură, acesta a promis că va fi un președinte pentru toți americanii și că nu va face greșelile predecesorului său de a antagoniza jumătate din populația țării numai pentru că aceștia nu au votat pentru Democrat.

Pentru mulți succesul lui Biden reprezintă exclusiv lipsa lui Trump. Faptul că există din nou o figură politică la cârma țării care reconfirmă valorile și principiile americane, care nu încearcă să instige la ură, violență, polarizare – pentru mulți eliminarea lui Trump reprezintă singura victorie de care aveau nevoie. Însă nici Biden nu poate asigura populația că tensiunile nu vor continua, iar fisura este mai adâncă decât un singur mandat sau o victorie electorală.

O abordare atât de limitativă poate pune în pericol nu numai așteptările pe care cetățenii și le fac privind politicienii care sunt în serviciul public, dar noțiunea de „identity politics” pare să primeze tot mai mult în fața politicilor de substanță.
Sursă foto: Medium

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și