Articol scris de Ivan Krastev și publicat în Financial Times
Tradus integral de True Story Project

A face așa cum fac alții îți poate salva viața. În 2015, oameni înarmați din grupul militant al-Shabaab au luat cu asalt un colegiu din Kenya. Aceștia i-au luat ostatici pe studenți, cruțându-i numai pe cei care puteau dovedi că sunt musulmani prin recitarea un pasaj cheie din Coran. Cei care nu puteau să reproducă citatul erau împușcați.

O studentă creștină a urmărit ce se întâmplă cu colegii ei și a memorat rapid citatul. După cum argumentează Michelle Baddeley în ”Copycats and Contrarians”, fata „și-a salvat propria viață prin învățarea socială, adunând informații despre alegerile altora și consecințele acestora”.

Această logică de tip imitație explică paradoxul central al răspunsului european la focarul de coronavirus. Criza a obligat societățile să se retragă în naționalism, mai degrabă decât să coopereze între ele. Cu toate acestea, în același timp, guvernele manifestă un entuziasm nelimitat pentru a copia practic același pachet de politici de stopare a transmiterii bolii – în ciuda faptului că tradițiile sociale și starea sistemelor de sănătate publică sunt foarte diferite în fiecare stat membru al UE.

De ce sunt guvernele care nu doresc să coopereze în etapele inițiale ale crizei atât de dornice să adopte aceleași abordări politice acum? Răspunsul ar putea fi în distincția accentuată între politică într-un moment de incertitudine și politică de risc, distincție realizată de economistul american Frank Knight în lucrarea sa din 1921 ”Risk, Uncertainty and Profit”. Knight a susținut că, deși viitorul este, în principiu, necunoscut, riscul este încă măsurabil. Poate fi estimat folosind date, cu condiția să se fi întâmplat situații similare înainte. Pe de altă parte, incertitudinea determină rezultate pe care nu le putem prezice sau pe care nu le-am văzut niciodată.

Pandemia Covid-19 a fost un astfel de moment de nesiguranță nemăsurabilă. În primele etape ale crizei, când testarea în masă nu a fost posibilă, guvernele nu au putut cântări costurile și beneficiile unor politici precum distanțarea socială sau oprirea economiei. În acest scenariu, cea mai responsabilă acțiune este să presupui că se va întâmpla cel mai negru scenariu și să iei poziția cea mai aversă față de risc. Gestionarea riscului este activitatea obișnuită a guvernelor democratice. A face față incertitudinii este un joc foarte diferit.

În condițiile unei astfel de incertitudini, guvernele trebuie să demonstreze că sunt gata să ia măsuri extraordinare, chiar dacă nu sunt sigure că aceste măsuri vor funcționa. În același timp, acestea doresc să evite să ia o alegere care, în retrospectivă, ar putea fi pusă la îndoială de cetățenii care sunt conștienți de ceea ce se face în alte țări.

A proceda precum ceilalți devine extrem de important pentru a asigura publicul că situația este sub control – și pentru a-i convinge pe oameni de necesitatea de a rămâne acasă, de a purta măști, de a închide afacerile și de a respecta cu răbdare orice alte măsuri de urgență.

Imaginează-ți o clipă că jumătate din țările din Europa au decis să intre în carantină, în timp ce celelalte țări au ales să evite măsuri stricte. Presiunea politică asupra guvernelor de ambele părți pentru a schimba cursul ar fi fost aproape insuportabilă. Imaginează-ți în cazul acesta că unele dintre guvernele democratice ar fi declarat stare de urgență în timp ce celelalte nu ar fi făcut acest lucru, în timp ce toate ar fi declarat cifre comparabile pentru numărul de persoane infectate și care mor din cauza virusului.

Răspunsurile diverse în acest caz pot duce la o prăbușire a încrederii. Așadar, este ușor de observat de ce guvernele din Europa au avut un puternic stimulent să copieze politicile adoptate de țările lovite primele de pandemie, chiar dacă poate nu au fost convinse că sunt cele mai bune abordări posibile.

Suedia este acum singurul guvern UE care a decis să respingă politica de „distanțare socială” și încetinire economică. Ca atare, este cea mai bună demonstrație a riscurilor pentru cei care adoptă o strategie opusă majorității. „Oamenii încep să întrebe:„ Sunt alții proști și paranoici? Sau Suedia face greșeli?”, a declarat pentru The Guardian Orla Vigso, profesor de comunicare în criză la universitatea din Goteborg. Dacă spitalele suedeze devin supraîncărcate și numărul morților începe să crească, guvernul de la Stockholm va plăti un preț politic mai mare decât colegii săi din UE, ca disident de la punctul de vedere general acceptat.

Cu toate că logica imitației a funcționat rezonabil în perioada în care guvernele naționale nu au avut informații suficiente despre criza coronavirusului și efectele acestuia asupra economiei, situația se poate schimba curând. Continuarea urmăririi turmei, în timp ce factorii de decizie încep să strângă mai multe informații despre răspândirea Covid-19 în propriile țări (cu alte cuvinte, într-o situație în care incertitudinea incomensurabilă este înlocuită de risc obișnuit) va fi o greșeală. Când vine vorba de a decide când și cum ar trebui ca națiunile să înceapă să slăbească restricțiile stricte și cum vor compensa întreprinderile și lucrătorii – Franța, Spania și Italia încep să ia în considerare aceste opțiuni acum, întrucât rata de infecție în țările acestea pare că a atins apogeul – o varietate de decizii la momentul oportun și abordări diferite vor fi un semn de sisteme politice sănătoase.

Sursă foto: Fair Observer

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here