Liban se confruntă cu una dintre cele mai drastice crize din istoria sa recentă: o criză financiară și economică de proporții, o clasă politică toxică, îmbibată în corupție, o pandemie și un milion jumate de refugiați sirieni. Nefiind de ajuns, Beirut a fost lovit săptămâna trecută de o explozie teribilă care a distrus portul dedicat tranzitului și importurilor esențiale și a lăsat pe străzi sute de mii de oameni. Cum va ieși Liban din criză și cum va împăca elita politică doleanțele cetățenilor pentru schimbare?

Mălina Mîndruțescu

Beirut era cunoscut drept Parisul Orientului Mijlociu: un oraș cosmopolit, plin de culoare, și vibrant, acesta devenise epicentrul artei și inovării culturale din regiune, marcând fuziunea Est-Vest între tradiție și modern. Din păcate, aceste caracteristici nu s-ar putea afla mai departe de realitatea de astăzi din Beirut. După ce o explozie a paralizat capitala Libanului săptămâna trecută, această tragedia a cristalizat frustrările unui popor opresat, extrem de inechitabil și de nereprezentat într-o mișcare de proteste care ar putea schimba situația politică din țară.

Sursă foto: AFP/GETTY IMAGES

Pe data de 4 august, peste 2750 de tone de nitrat de amoniu au explodat în portul principal al capitalei, omorând peste 150 de oameni, rănind în jur de 6000 și lăsând fără un acoperiș pe mai bine de 300,000 de locuitori ai orașului. Pentru o țară care este extrem de dependentă de importuri (portul este necesar pentru materie primă, precum mâncare, dar și echipamente medicale și alte bunuri) explozia vine ca un regres formidabil pentru o țară care era oricum într-o situație economică deplorabilă. Portul reprezenta nu numai cea mai mare poartă de acces maritim a Libanului către restul regiunii, dar inabilitatea acestuia de a mai funcționa va pune în pericol simpla aprovizionare și supraviețuire a populației.

De asemenea, Liban se află în mijlocul unei crize economice și financiare de proporții. Valuta țării si-a pierdut mai bine de 80% din valoarea sa, un lucru nemaiauzit în economiile moderne. Devalorizarea monedei și cursurile valutare extrem de volatile au dus la inflație, năruind afaceri și forțând mulți oameni în șomaj și sărăcie. Importurile au devenit extrem de scumpe, forțând banca centrală să recurgă la rezervele sale pentru a subvenționa medicamente, benzină sau grâu. Penele de curent au devenit extrem de comune în capitală, iar cozile la pâine parcă sunt reminiscențe ale unor alte vremuri.

O țară a cărei istorie și cultură a fost strâns legată atât de către Islam, dar ci și de către creștinism, Liban și-a căpătat independența față de Franța în 1943, după ce musulmanii și creștinii din regiune au făcut un pact național. Pentru o țară care a avut mult de suferit de-a lungul istoriei sale, explozia a venit ca un pumn în pieptul unei națiuni care pare să se destrame. Războiul civil din Liban care a durat 15 ani (1975-1990), și s-a ținut pe motive sectare, aproape că a distrus Beirutul.

Acest popor a suferit războaie, invazii, ocupații de către Israel și Siria, atacuri aeriene și mașini explozive. De la prim-miniștrii și președinți asasinați, soarta Libanului de a deveni o țară pașnică era tot mai departe de a se adeveri. Pe perioada războiului civil, Beirut devenea epicentrul atacurilor teroriste și mașinilor explozive dintre Iran, Israel, Siria, Irak sau Arabia Saudită – aproape ca o adresă favorită de corespondență, dar pentru violență politică și terorism. După explozia de marțea trecută, este greu de imaginat cum Beirut va ieși la suprafață din această criză, ori altfel vom fi martorii unui alt stat eșuat.

Demonstrators carry national flags during an anti-government protest in Tripoli, Lebanon October 22, 2019. REUTERS/Omar Ibrahim

Numitorul comun care se află la mijlocul acestui efect în lanț este corupția clasei politice, unde decidenții de putere au dus țara într-un colaps bancar, economic, financiar și social fără precedent. Corupția endemică, neglijența și incompetența politicienilor au creat un cerc vicios din care Liban va ieși cu greu. Mai bine de o treime din populație este șomeră, în timp ce clasa de mijloc se scufundă în sărăcie, iar GDP-lu țării este preconizat să scadă cu 13.8% anul acesta. De asemenea, influența politică a organizației militare Hezbollah, care este recunoscută de multe țări drept o unitate teroristă, a paralizat orice formă de reformă politică în țară. Sprijinită de Iran, Hezbollah a reușit să-l pună pe Michel Aoun drept președinte, iar în 2018 aceștia au orchestrat o coaliție de forțe pentru a câștiga o majoritate în Parlament. Un alt aspect care este de o sensibilitate politică semnificativă este faptul că Liban găzduiește mai bine de un milion și jumătate de refugiați sirieni, care reprezintă un sfert din populația țării.

Pandemia Covid-19 pare să fi scurs orice rămășiță mai rămăsese din economia țării. Deși numerele de cazuri nu sunt atât de îngrijorătoare ca în restul regiunii, toate aceste aspecte puse laolaltă, nu fac decât să agraveze situația unei țări de mult în criză.

Explozia de săptămâna trecută, deși a fost un accident, este rezultatul unei neglijențe în masă demonstrată de către clasa politică – nitratul de amoniu era de mai bine de 6 ani în port, deși nenumărate scrisori ale autorităților din port care semnalau îndepărtarea acestora au ajuns la curțile din Beirut, dar au fost ignorate. De asemenea, o parte din port este sub controlul Hezbollah, la fel ca și aeroportul și alte locații de tranzit esențiale, pentru ca aceasta să-și extragă veniturile și contrabanda. Unele surse spun că organizația și-a adunat un întreg arsenal de arme și rachete din partea Iranului.

Sursă foto: New York Times

Președintele francez, Emmanuel Macron, a fost primul lider care să viziteze locația exploziei. În timp ce multe țări s-au mobilizat pentru a trimite ajutor, personal și provizii pentru a ajuta căutările după dispăruți, dar și sutele de mii de locuitori lăsați fără case, discuția deja se concentra asupra unor potențiale reforme politice. Cu mai puțin de un an în urmă, poporul era în stradă protestând împotriva corupției endemice care adâncise Libanul în abisul trecutului. Acum, consecințele unui sistem inegal, inechitabil, corupt și falimentat, își spune cuvântul.

Ieri seară, prim ministrul Hassan Diab și cabinetul sau au demisionat în urma tensiunilor politice generate de explozie. Demisia va lăsa un gol de putere și direcție care va dura luni de zile, pana când președintele Aoun va propune un nou prim-ministru. Deși semne ale unei schimbări, protestatarii au continuat si aseară mișcările în stradă, anunțând că o simplă demisie nu este de ajuns și că aceștia doresc eliminarea întregii elite politice. Într-un moment de cotitură pentru viitorul Libanului, cetățenii țării încă speră la o ultimă schimbare, înainte de a-și părăsi casa pentru un viitor mai bun. De văzut dacă această schimbare va veni în timp util.

Sursă foto: AP Photo/Hussein Malla

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here