Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Kosovo: un nou început?

Duminică, în timp ce majoritatea „feedului” nostru de Facebook era inundat de poze de Valentine’s Day, au avut loc alegeri parlamentare într-un mic stat european despre care vorbim mult prea puțin, dar care are o însemnătate istorică și geopolitică enormă: Republica Kosovo.

De când și-a declarat independența pe 17 februarie 2008 (acum fix 13 ani) Kosovo – care este un stat parțial recunoscut la nivel internațional – a avut parte de 6 alegeri parlamentare în 14 ani. Partidul de opoziție anti-establishment, Vetevendosje (care înseamnă „autodeterminare”) a obținut o victorie răsunătoare de 48% față de principalele partide, Partidul Democrat din Kosovo (PDK), care a obținut 18%, și Liga Democrată din Kosovo (LDK), care a obținut 14%.

Albin Kurti – revoluționarul de stânga sau salvatorul mult așteptat?

În fruntea partidului (și cel care a candidat pentru poziția de prim-ministru) se află Albin Kurti, un personaj cel puțin controversat. La 45 de ani acesta este un fost activist politic care milita pentru independența kosovară, care în 2018 a fost condamnat pentru că a aruncat o canistră de gaz lacrimogen în Parlament.

Din cauza acestei condamnări, dar și a legii electorale din Kosovo, Kurti nu ar fi trebuit să aibă voie să candideze la alegerile din 14 februarie. Aceste nelămuriri se datorează și faptului că actuala Constituție kosovară are doar 12 ani și nu beneficiază de decenii de istorie și evenimente care pot reprezenta niște precedente legale. De aceea, este neclar de ce lui Kurti i-a fost interzis să candideze la alegerile din 2021 în urma condamnării din 2018, dar nu și la alegerile din 2019.

Albin Kurti

Albin Kurti pe 14 februarie la un eveniment politic cu steagul Albaniei în spate. (Reuters)

 

Este a doua oară când Kurti deține această poziție – în 2019, Vetevendosje a format o guvernare de coaliție cu LKD, iar Kurti a activat ca prim-ministru timp de 50 de zile până când acesta a fost demis în urma unui vot propus chiar de LKD pentru felul în care acesta a gestionat pandemia.

Pentru o țară de doar 1.8 milioane de oameni, Kosovo are o proporție fulminantă de tineri – mai bine de 40% din kosovari au sub 25 de ani, iar media de vârstă este de 30 de ani. Țara are o populație semnificativă în diaspora și o proporție de tineri bine educați în țară, dar care nu dețin prea multe opțiuni de angajare în Kosovo.

Cu scopul de a câștiga aceste alegeri, Kurti și-a unit forțele cu actualul Președinte al țării, Vjosa Osmani din partea DLK – o tânără de doar 38 de ani. La rândul său, Osmani reprezintă o forță politică într-o țară unde politica este dominată de bărbați. La doar 17 ani, Osmani și familia acesteia de origine albaneză au fost forțați să-și părăsească casa din nordul Kosovoului în urma intervențiilor trupelor sârbe din cadrul Războiului din Kosovo de la sfârșitul anilor 90. Un jurist la bază, Osmani, care vorbește patru limbi străine, este emblematică pentru cum poate arăta tânăra generație de politicieni din Kosovo.

alegeri

Vjosa Osmani și Albin Kurti vorbind cu presa după alegerile de duminică. (BIRN)

 

Deși cele două personalități politice provin din două contexte total diferite – în timp ce partidul lui Kurti este de stânga, Osmani este de centru-dreapta, acesta a fost un calcul politic pragmatic pentru a garanta o ieșire la urne tot mai mare din partea electoratului tânăr.

Bineînțeles, una dintre marile polemici, care în continuare rămâne una dintre principalele surse de tensiune politică, este relația statului kosovar cu Serbia. În urma războiului, Serbia a pierdut teritoriul Kosovoului, iar aceasta în continuare nu recunoaște independența micului stat. Kurti a declarat că va lua o abordare mai dură cu privire la Belgrad, iar comunicarea dintre cele două state va fi în beneficiul amândurora. În timp ce Serbia speră la o viitoare aderare în UE, aceasta păstrează relații apropriate cu Rusia și Beijing.

Tineretul: puterea & prioritatea

Pe plan intern, marile subiecte ale campaniei electorale s-au axat pe corupție și economie. Discursul lui Kurti, fost activist și simpatizant politic de stânga, a fost că tradiționalele partide politice ale Kosovoului propagă o clasa politică coruptă și plină de nepotism. Acest discurs populist a rezonat cu electoratul tânăr, care dorește schimbare într-unul dintre cele mai sărace state ale Europei.

Kurti a continuat puternic, susținând că, dacă dimensiunea corupției din țară va continua, Kosovo va deveni un stat eșuat. „Nu vor exista compromisuri”, a mai adăugat acesta. Pe zona economică, Kurti folosește același discurs. Acesta a declarat că lipsa investițiilor din Kosovo se datorează corupției endemice, care îndepărtează potențiale motoare economice din a vedea în Kosovo o destinație atractivă de investiție.

Pristina

Un banner politic al lui Albin Kurti în centrul capitalei, Pristina. (BIRN)

 

Cu aproape 50% din vot câștigat la alegerile de duminică seara, Kosovo are șansa să între într-o nouă eră. Posibilitatea unui nou start – cum a enunțat coaliția învingătoare în urma rezultatelor. Însă, și prea multe promisiuni deșarte pot duce la dezamăgiri pe măsură. În urma alegerilor, actuala coaliție Kurti-Osmani se află pe cai mari: o victorie răsunătoare, entuziasm pentru agenda de guvernare și un electorat energic și pro-activ. Aceștia au o șansă reală de a curăța niște probleme sistemice care țin țara în loc. Însă, dacă eșuează, nivelul de deziluzie va fi cel puțin extrem.

 

Sursă foto: FOMOSO.org

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și