close_icon
#Analize / True Story Project

Impactul economic al COVID-19: de la piața globală la situația României

Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID 19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical. Fără a diminua importanța acestuia, TSP vă aduce în dezbatere celelalte aspecte ale crizei Coronavirus, printr-o serie de analize ale acestora, precum și a politicilor ce se impun pentru conținerea crizei și adaptarea la efectele sale. 

Continuăm seria de articole despre criza Coronavirus cu o analiză scrisă de 
Clara Volintiru.

O încetinire economică la nivel global este anunțată de ceva timp deja prin elemente structurale ale pieței, dar factorul agravant și catalizator s-a dovedit a fi apariția acestei probleme de sănătate publică de o amploare neprevăzută.

Dimensionarea impactului economic al pandemiei globale COVID-19 nu va media efectele negative la nivelul multora dintre companiile afectate, deoarece măsurile de siguranță a populației primează indiferent de potențialele repercusiuni economice. La ce ne ajută o analiză lucidă a impactului economic larg în această etapă este să putem formula din timp, atât în sectorul public, cât și privat, planuri de acțiune ulterioară pentru contrabalansarea încetinirii economice înregistrate în perioada de criză.

Criza economică în piața globală—ce ne interesează?

Criza economică lansată de contextul pandemiei COVID-19 este duală: de producție și de consum:

Criza de producție – perturbări în lanțurile de producție la nivel global, urmate de o reconfigurare a concurenței în principalele sectoare afectate (ex: petrol, tehnologie, automobile, bunuri de consum).

Criză de cerere/consum – scăderea capacității de absorbție a uneia dintre cele mai mari piețe ale lumii (China) cuplată cu o încetinire economică la nivel mondial cu efect de sărăcire atât la nivelul companiilor, cât și la nivelul populației.

Prima categorie de state afectate la nivel mondial, sunt cele ale căror piețe au un nivel de integrare/inter-dependență crescut față de economia globală: țările exportatoare mari. Pentru state precum Germania și China, exporturile reprezintă aproape jumătate din PIB. Mai departe, impactul negativ se va propaga asupra principalilor parteneri comerciali ai marilor piețe, în manieră proporțională cu dependența comercială și reziliența economică a fiecărui stat.

Din punct de vedere sectorial, unul dintre sectoarele economice cele mai afectate pe termen mediu este sectorul energetic. În mod tradițional, piața energetică a urmărit ritmul de dezvoltare economică: cu cât ritmul de creștere al unei țări este mai mare, cu atât cererea de energie este mai mare. În contextul în care asistăm la o micșorare a cererii la nivel global și o încetinire a producției, contracția din piața energetică era firească. Confruntarea geoeconomică complică foarte mult efectele asupra sectorului energetic global. Notabile fiind cazul unor state producătoare precum Rusia și Arabia Saudită—a căror economie este fundamental bazată pe exporturi în sectorul energetic, sau SUA—a cărei pondere în exporturi este mai scăzută, dar scăderea prețului petrolului amenință miza strategică de asigurare a autonomiei energetice prin exploatarea gazele de șist.

Alte probleme notabile de luat în calcul sunt cele legate de lanțurile de producție și capacitatea de distribuție.

De mult timp se discută despre vulnerabilitățile inter-dependențelor la nivel global în ceea ce privește lanțurile de producție extinse și a regimului lohn. Un studiu recent arăta cum o mare companie multinațională poate avea până la peste un milion de furnizori la nivel global (direcți sau indirecți). Este evident că în lanțuri de producție de o asemenea amploare, controlul asupra factorilor de risc este foarte scăzut. Până nu demult principala îngrijorare era reprezentată de considerente etice (ex: mișcări de tip Fair Trade și boicot pentru prevenirea exploatării forței de muncă). Astăzi se dovedește că expunerea nu este numai una etică, ci și economică. Perturbări serioase în producție datorită suspendării activității furnizorilor din China au raportat companii multinaționale precum Fiat-Chrysler, Hyundai, Microsoft, Apple și altele. Se estimează că peste 90% din cele mai mari companii multinaționale aveau furnizori în zona Wuhan în care a explodat criza COVID-19. În acest context, devine clar că va fi oportună diversificarea furnizorilor, chiar dacă acest lucru va scădea marja profiturilor în viitor.

În ceea ce privește problemele de distribuție, asistăm la întârzieri foarte mari și favorizarea companiilor cu lichidități (ex: capacitate de plată anticipată). De la o medie de 4 săptămâni, termenele de livrare pot ajunge momentan și la 10-14 săptămâni. Aceste întârzieri afectează sectorul logistic, livrările în porturile europene scăzând semnificativ. 

Problemele din lanțul de producție duc la probleme în distribuție și termene de livrare, care la rândul lor duc la limitarea ofertei pe piața globală. Aceste considerente economice fac ca valoarea la bursă a companiilor să scadă, limitându-le și mai mult plaja de acțiune. În esență, se poate anticipa o reconfigurare a concentrării agenților economici in sectoarele cele mai afectate (ex: tehnologie, automobile, manufactură). Favorizate vor fi marile companii, cu lichidități, în timp ce companiile de dimensiuni medii și cu lichidități scăzute pot intra în faliment înainte de finalizarea crizei de securitate publică.

În final, tot la nivel global se duce un joc ideologic pe fondul pandemiei COVID-19: etatism vs. multilateralism? Dar această tensiune este în fapt înșelătoare, realitatea pe care o trăim fiind o reconfirmare a amândurora. În mod cert este o problemă globală care necesită coordonare la nivel global, prin intermediul organizațiilor internaționale și a solidarității între state. Până acum, deși pe latură economică se vor fragmenta piețele mai mult ca până acum, pe latură decizională, organismele de cooperare internațională se profilează a deveni mai puternice, cu o nouă legitimitate dobândită pe fondul crizei. În egală măsură, statul național se dovedește de asemenea un actor de neînlocuit în asigurarea serviciilor publice la scară largă, în regim de urgență, în sincron cu măsuri complementare de monitorizare și sancționare a comportamentului necorespunzător. Cel puțin la nivelul UE, vom asista la o încetinire a tendinței de transfer către furnizori privați a serviciilor publice, din considerente de securitate națională.

Impactul asupra României—cum ne afectează?

Elementele cheie de luat în considerare în raport cu situația din România sunt: (1) balanța comercială, (2) integrarea în lanțurile de producție regionale și globale, (3) disponibilitatea capitalului, (4) impactul măsurilor de prevenire a contagiunii asupra forței de muncă și nu în ultimul rând, (5) presiunea bugetară.

Balanța comercială a României este în deficit, ceea ce înseamnă că țara noastră importă mai mult decât exportă. Astfel încât este ușor de anticipat impactul mai mare prin perturbarea fluxurilor de import. Este important să înțelegem că dincolo de produse de consum final, multe dintre importurile României sunt bunuri intermediare necesare producției de pe teritoriul țării. Așadar, nu este o simplă problemă de restricție a diversității produselor de pe piață, ci și de încetinire a capacității de producție. Pe de-o parte România nu are expunere comercială foarte mare față de China (5.3% din importuri și doar 1% din exporturi). Pe de altă parte, România are o expunere comercială foarte mare față de Germania—principalul său partener comercial (20% din exporturi și 23% din importuri), care la rândul său are o expunere mare față de China. În plus, al doilea partener comercial al României este Italia, care va intra cu siguranță într-un ciclu de recesiune în perioada următoare. Deși România este protejată de un șoc major pe parte comercială, are riscuri indirecte pentru agenților economici endogeni angrenați în relații comerciale cu Germania, Italia, China și cel mai probabil Franța în perioada următoare.

Pentru că lanțurile de producție cu regiunile din Asia de Sud-Est suferă perturbări majore, pentru România poate fi o oportunitate de a crește valoarea adăugată a activității economice prestate prin integrare mai profundă în lanțurile de producție regionale. Pentru a exploata această oportunitate, trebuie în primă fază să fie gestionată rapid și eficient contaminarea pe teritoriul său (și perturbările economice implicite) și în al doilea rând să dezvolte o politică proactivă de atragere a partenerilor străini din regiune ce necesită noi furnizori în perioada următoare (în special în sectorul automobilelor și manufacturier).

Lichiditățile sunt esențiale în perioada următoare pentru toate companiile, dar în special IMM-uri. În ce măsură acestea reușesc să își asigure capitalul necesar continuării activității economice depinde de măsuri inovative de politici publice (ex: compensări fiscale) și de deschiderea sectorului financiar de a acoperi nevoile companiilor mici și medii românești.

În mare măsură presiunea asupra companiilor din România nu va veni dinspre piața globală (având un grad redus de integrare), ci din contextul local de întrerupere a unor activități cuplate cu productivitate scăzută a forței de muncă, date fiind eforturile de prevenție și gestiune a contagiunii COVID-19. Nu se pot însă evita aceste măsuri, consecințele fiind mult mai grave dacă se escaladează contagiunea la nivel național.

Presiunea bugetară este și ea duală și prezintă riscuri macroeconomice semnificative în cazul României, datorită nivelului deja crescut de deficit bugetar din 2019, de 4.6%. Pe de-o parte, încetinirea economică va micșora veniturile fiscale: dacă companiile fac profituri mai mici sau oamenii au venituri scăzute datorate măsurilor de carantină și taxele colectate vor fi mai mici. În contrapartidă, cheltuielile bugetare vor fi semnificativ mai mari în perioada următoare datorită măsurilor necesare pentru gestionarea crizei de sănătate publică directe (costurile medicale ale dotărilor și consumabilelor necesare tratării pacienților cu COVID-19 și afecțiuni asociate etc.) și indirecte (costurile aferente măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19 prin procese educaționale la distanță, asigurarea concediilor medicale și a serviciilor sociale aferente măsurilor de carantină etc.).

În final, dat fiind că este un an electoral, capacitatea națională de gestiune logistică a crizei de sănătate și a presiunilor economice este influențată în mare măsură de disponibilitatea sacrificării victoriilor politice pentru interesul colectiv. Cel mai probabil efectele negative ale pandemiei COVID-19 vor putea fi mediate pe termen mediu prin măsuri de susținere a mediului de afaceri de natură fiscală și legislativă, dar o încetinire economică nu poate fi evitată pe termen scurt nici în România, nici în restul lumii.

Sursă foto: Reuters

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și