Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Mădălina Voinea

Ghidul începătorului – Verificarea informației pe Social Media (II)

Partea a II-a

Acest material a fost preluat de pe Bellingcat.com și tradus de Mădălina Voinea.

Pentru a citi prima parte, accesați acest link.

Proteste ale poliției și cuvintele de căutare

În acest scurt videoclip postat pe un canal Telegram cu 60.000 de membri în data de 7 aprilie 2021, ofițerii de poliție francezi sunt văzuți aruncându-și cătușele. Textul din videoclip susține că fac acest lucru pentru a protesta împotriva restricțiilor Covid-19.

Astfel de afirmații au un impact real,  în special pentru adepții conspirațiilor care contestă originile și existența Covid-19, precum și pentru activiștii anti-lockdown. Dar cum putem începe să verificăm clipul, afirmațiile din el și contextul din jurul acestuia?

Un videoclip de pe Telegram susține că poliția protestează împotriva măsurilor și restricțiilor Covid-19.

 

Ca și în exemplul anterior Ever Given, sunt vizibile logo-ul TikTok și un numele de utilizator.

Acest cont conține mai multe postări care pun la îndoială măsurile de protecție împotriva Covid-19, cum ar fi purtarea măștilor. De asemenea, nu dezvăluie sursa videoclipului, ridicând suspiciuni cu privire la faptul că acesta descrie de fapt ceea ce afirmă persoana care l-a încărcat.

Cu toate acestea, folosind unii dintre termenii vizibili, în acest caz „poliția franceză își aruncă cătușele”, putem începe să căutăm sursa originală și alte videoclipuri care descriu același eveniment pe motoarele de căutare și pe site-urile de socializare.

Din fericire, acest termen de căutare foarte simplu ne oferă o serie de rezultate pe YouTube.

O captură de ecran a rezultatelor căutării YouTube pentru videoclipuri intitulate „Poliția franceză își aruncă cătușele”.

 

Deși videoclipul exact postat pe Telegram nu este listat, există mai multe altele care arată ofițeri de poliție francezi aruncându-și cătușele.

Făcând clic pe aceste videoclipuri și vizionand, devine rapid clar că protestele nu au nicio legătură cu pandemia Covid-19. Mai degrabă, ele fac referire la interzicerea tehnicii sufocării după uciderea lui George Floyd și a ofițerilor de poliție francezi care respingeau afirmațiile conform cărora ar  tolera brutalitatea și rasismul.

În plus, putem vedea că multe dintre videoclipurile de pe YouTube au fost încărcate pe 14 iunie 2020 (cu aproximativ nouă luni înainte de postarea Telegram).

O săgeată arată data la care a fost încărcat un videoclip YouTube care afișează protestele poliției franceze.

 

 

O căutare pe Google, folosind aceleași cuvinte cheie pe care le-am folosit în căutarea noastră pe Youtube, găsește un articol BBC, publicat cu două zile înainte ca videoclipurile să fie încărcate pe YouTube.

Nu există mediatizare și nicio altă dovadă a protestelor poliției franceze legate de aruncarea cătușelor împotriva măsurilor Covid-19 la datele din jurul postării Telegram (aprilie 2021).

Dimpotrivă, există chiar și o verificare a faptelor din partea Reuters, la scurt timp după protestele din septembrie 2020, care detaliază cum aruncarea cătușelor nu a avut nimic de-a face cu măsurile Covid-19.

 

Deși este posibil ca această verificare a faptelor să fi fost efectuată cu câteva luni înainte, se pare că un utilizator Telegram a decis să reposteze videoclopul, în speranța că dezmințirile anterioare vor trece neobservate.

Dar câteva tehnici simple ne-ai ajutat să ne informăm despre întreaga poveste. Rezultatele căutării pe Google pentru expresia „Poliția franceză își aruncă cătușele”. Această verificare a fost o chestiune de folosire a unor fraze simple și a unei gândiri critice elementare. Am investigat sursa videoclipului și am folosit rețelele de socializare, precum și sursele media tradiționale, pentru a ne asigura că afirmațiile pe care le-a făcut sunt corecte.

Având în vedere că poveștile despre pandemie se răspândesc pe platformele de social media foarte rapid, trebuie să știm că multe dintre ele pot fi infirmate la fel de rapid și simplu. Uneori, o verificare poate fi chiar la fel de simplă ca a dat search pe Google după o imagine.

Haosul de la Aldi și cum putem căuta imagini pe Google

 

Luați, de exemplu, o postare înșelătoare pe care Bellingcat a analizat-o pentru prima dată la începutul pandemiei, în care un videoclip viral de pe TikTok pretindea să arate cozi uriașe de cumpărători panicați la un magazin Aldi din orașul Haarlem din Țările de Jos.

Luând o captură de ecran din acest videoclip și încărcându-l în Bing Images (alte instrumente de căutare inversă pe care merită să le încercați sunt Yandex, Google Images și TinEye), putem descoperi rapid că acesta nu a fost filmat deloc în Țările de Jos.

 

Această tehnică simplă ne permite, de asemenea, să confirmăm că evenimentul descris a avut loc cu mult înainte de debutul Covid-19. Uite cum!

După încărcarea imaginii în Bing, putem vedea rezultate pe care platforma le-a identificat ca având o asemănare cu imaginea din video din partea dreaptă.

 

De un interes deosebit este rezultatul intitulat: „ALDI Sonderverkauf in Kiel”. Acest lucru se traduce din germană prin „Vânzarea rapidă Aldi în Kiel”, care este un oraș din nordul Germaniei. Făcând click pe acest videoclip, putem vedea că a fost încărcat pentru prima dată pe YouTube în 2011, cu mult înainte ca pandemia să existe.

Acest pas simplu ne-a permis să dovedim că videoclipul TikTok nu este ceea ce pretinde a fi.

Un alt detaliu cheie dezvăluie adevărul. Semnul „F.B.I” din dreapta sus a imaginii se referă și la un lanț german de saloane de cosmetică, așa cum arătă o căutare rapidă pe Google.

Din păcate, nu putem controla modul în care social media reacționează la conținutul pe care îl postăm sau la modul în care acesta este reutilizat de adepții conspirațiilor sau de cei care ar putea avea motive alternative precum distribuirea de propagandă plătită. Prin urmare, este important să rămânem vigilenți atunci când vizionăm conținut pe rețelele sociale.

 

Sursă foto: ABC News

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și