Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Sâmburele de Neadevăr / Ovidiu Achim

George Simion, pantofii și brațele muncii

Știrea falsă:

În ultimele săptămâni, liderul AUR, George Simion, a postat pe pagina personală de Facebook o serie de clipuri video referitoare la soarta nefastă a micilor producători autohtoni, la lipsa mai multor firme românești performante și la exportarea prea ușoară a forței de muncă românești peste hotare.

Deși premisa acestuia ar putea fi într-o oarecare măsură justă, tonul său este de fiecare dată nostalgic, alarmist sau chiar belicos, iar concluzia la care ajunge, invariabil, este că întreaga situație, despre care se sugerează indirect că ar fi un dezastru, este cauzată de neimplicare statului și, mai general, de o lipsă de crasă de interes pentru investițiile și producția autohtonă.

Indirect, ni se sugerează că mai mult patriotism nu ar strica și, poate, că ne-am lăsat prea mult pe mâna străinilor, neglijând forța noastră de muncă și de producție. Deși persoanele intervievate nu sunt neapărat virulente când se discută aceste subiecte, George Simion face singur diferite completări, menite să ilustreze mai bine ideile sale.

De altfel, Simion susține că vor urma și alte astfel de clipuri video, parte a unei campanii mai ample de sprijinire a producătorilor români. Până acum este vorba de trei materiale: primul se referă la o plantație de zmeură a unui român plecat la muncă în Austria, realizată cu banii câștigați acolo, al doilea la situația mai multor firme românești din județul Suceava, care, „câte mai rezistă (…), nu vor trece iarna” din cauza majorării prețurilor la energie electrică și un al treilea despre fabrica Denis Shoes din Suceava. Să ne uităm mai atent la acesta din urmă.

Ce spune George Simion și care sunt datele oficiale:  

Admirând cu mândrie și interes o pereche de pantofi românești, George Simion declară că în România sunt tot mai puține „centre de fabricat” de acest fel. În realitate, la nivelul anului 2018, industria de fashion din România ajunsese la valoarea de 5 miliarde de euro, iar raportul producție – comerț stă, de fapt, invers decât prezintă Simion – comerțul este controlat în proporție de 83% de către străini, dar producția ne aparține în proporție de 62% din cele 5676 de firme înregistrate la registrul comerțului. Admitem însă că pandemia a afectat grav acest sector, dar încă nu există noi date în această privință.

Aflând apoi că proprietarul fabricii deține peste 30 de magazine de desfacere în România, Ucraina și Republica Moldova, George Simion concluzionează că acesta „nu prea are unde să vândă și și-a făcut propriile magazine.” În realitate, Anna Cori, brandul sub care se vând pantofii Denis Shoes Suceava, este unul prezent în mai toate centrele comerciale mari, în mall-uri, și are și propriile magazine pe mai multe promenade din țară.

De altfel afirmația în sine este curioasă: dacă nu aceștia și-ar fi deschis magazinele de desfacere, cine altcineva ar fi trebuit să o facă?

Tot inspectând produsele, politicianul observă că pielea din care sunt realizați pantofii este „din afară, că în România nu se mai găsește.” Acest fapt este infirmat chiar de proprietarul fabricii care clarifică situația, spunând că importă piele mai ales din Franța și Elveția pentru calitatea deosebită a acesteia.

george simion

Sursă foto: Capital

 

Concluzia la care ajunge politicanul român este că „munca este impozitată cel mai scump din toată Europa în România. Cine muncește este taxat.” Așadar, nu doar că statul nu este interesat de bunăstarea românilor, ci chiar descurajează munca și progresul, spre deosebire de restul Uniunii Europene. Privind câteva date, vedem că impozitul pe venit în România este aproape cel mai mic din Europa, de 10%.

Desigur, la această sumă se adaugă asigurările sociale și sănătatea, dar, chiar și așa, cei 41.5% plătiți de români din salariul brut nu reprezintă cele mai mare taxe plătite din venitul individual din Uniunea Europeană, Cehia, Ungaria și Germania fiind câteva dintre statele care taxează și mai mult venitul lunar.

Astfel, nu doar că aceste intervenții ale politicianului se bazează pe date eronate și pe impresii pur personale asupra acestora, dar ajung să creeze o imagine denaturată asupra stării producției pe teritoriul țării noastre, pentru a putea justifica nevoia unor schimbări salvatoare și să promoveze urgența acestora.     

 

Sursă foto: Cover Stories

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și