Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Ovidiu Achim

Francis Fukuyama: Războiul lui Putin împotriva ordinii liberale (I)

Valorile democratice erau deja amenințate, peste tot în lume, și înainte de invazia rușilor în Ucraina. Acum trebuie să trezim iar spiritul de la 1989.

Introducere

Francis Fukuyama a captivat atenția publicul prin controversata sa carte de debut Sfârșitul istoriei și ultimul om (1992), care se impune, până astăzi, ca un loc comun în analizele politice referitoare la perioada ultimilor 30 de ani. Odată cu colapsul Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia, Fukuyama, urmând tradiția hegeliană și crezând că istoria urmează un parcurs linear, descris de epoci de dezvoltare, anunța inaugurarea unei epoci post-ideologice și triumful democrației liberale. Potrivit acestuia, istoria se termina în sensul că odată cu aplanarea conflictelor dintre Est și Vest, consensul cu privire la democrația liberală marca sfârșitul evoluției ideologice a omenirii. Pentru acesta, odată cu adoptarea pe scară largă a valorilor liberale, acalmia în relațiile internaționale urma să se instaureze de la sine.

Teoria sa a fost, de-a lungul timpului, contestată în mai multe rânduri, încercându-se, de fiecare dată, să se arate că noile evenimente marcante din istoria omenirii pot conduce încă la schimbări semnificative ale societăților vestice. Odată că noile războaie purtate în orient, cu amenințările teroriste, criza economică a deceniului trecut și, mai recent, provocările ecologice, energetice și sanitare, Sfârșitul istoriei, poate părea, mai degrabă, doar un oximoron, ușor naiv, tributar concepției vestice asupra progresului.

La rândul său, istoricul a revenit de mai multe ori asupra ideilor înaintate în prima sa carte, distanțându-se de neo-conservatorism și încercând să sublinieze faptul că „sfârșitul istoriei” nu poate însemnă că toate societățile au atins același grad de dezvoltare, ci, mai degrabă, că nu mai au pretenția de a impune noi forme superioare de societăți. Cel mai recent, Fukuyama a reanalizat „Sfărșitul istoriei”, într-un articol publicat șa începutul lunii martie în Financial Times. (n.tr.)

Războiul

Îngrozitoarea invazie rusă în Ucraina, din 24 februarie, este văzută ca un punct de cotitură, decisiv în istoria lumii. Mulți au afirmat că aceasta marchează irevocabil finalul erei de după Războiul Rece, reîntoarcerea „Europei întregi și libere”, ceea ce credeam că s-a întâmplat după 1991, sau chiar sfârșitul „Sfârșitului istoriei”.

Ivan Krastev, un observator perspicace al evenimentelor de la est de Elba, a afirmat recent în The New York Times că „acum trăim cu toții în lumea lui Vladimir Putin”, o lume în care forța pură calcă în picioare statul de drept și drepturile democratice.

Nu încape îndoială că asaltul rus are implicații care depășesc cu mult granițele Ucrainei. Putin a arătat clar că dorește să regrupeze cât mai mult din fosta Uniune Sovietică, incorporând Ucraina în Rusia și creând o sferă de influență care să se extindă asupra tuturor statelor est-europene, care au aderat la NATO din anii ’90 și până astăzi.

Deși este prea devreme să ne dăm seamă cum va evolua acest război, deja este clar că Putin nu va putea să își îndeplinească pe deplin obiectivele. Se aștepta la o victorie rapidă și ușoară, că ucrainenii îl vor trata ca pe un eliberator. A reușit, în schimb, să agite un cuib de viespi furioase, iar ucrainenii, din toate păturile sociale, au dat dovadă de o tenacitate și de o unitate națională fără precedent. Chiar dacă Putin va cuceri Kievul și îl va înlătura pe Volodimir Zelenski, pe termen lung, nu va putea supune o națiune furioasă, de mai mult de 40 de milioane de oameni, dispunând de forță militară. Și va trebui să se confrunte cu o lume democratică și cu o alianță NATO mai unită și mai mobilizată ca niciodată până acum, care a impus deja sancțiuni aspre asupra economiei rusești.

Totodată, actuala criză ne-a demonstrat că nu putem lua de-a gata existența ordinii liberale mondiale. Trebuie să luptăm constant pentru aceasta. Cum am lăsat garda jos, ea va dispărea.

Problemele cu care se confruntă astăzi societățile liberale nu au început și nu se vor termina cu Putin, chiar dacă acesta va fi oprit în Ucraina. Liberalismul este atacat de ceva vreme încoace, atât de dreapta, cât și de stânga. Freedom House a arătat în statistica sa pentru anul 2022 cu privire la „starea libertății în lume” că libertatea pe glob a scăzut, adunat la un loc, pentru al șaisprezecelea an la rând. Este în declin nu doar din cauza avântului puterilor autoritare precum Rusia și China, ci și din cauza înclinației spre populism, iliberalism și naționalism a unor democrații trainice, precum Statele Unite sau India.

statistica democratie

Sursă foto: Freedom House

 

Ce este liberalismul?

Liberalismul este o doctrină, formulată pentru prima dată în secolul al 17-lea, care caută să controleze violența, reducând din ambițiile politice. Admite că oamenii nu vor cădea de acord cu privire la lucrurile cele mai importante, – cum ar fi religia pe care trebuie să o urmeze – dar că aceștia trebuie să tolereze concetățenii care au păreri diferite de ale lor.

Acest lucru este posibil prin respectarea egalității în drepturi și a demnității individului și printr-un stat de drept și o guvernare constituțională care să controleze și să mențină echilibrul puterilor din statele moderne. Printre aceste drepturi se numără cel de a deține proprietate privată și cel de a tranzacționa liber mărfuri, ceea ce a făcut ca liberalismul clasic să fie puternic asociat cu niveluri înalte de creștere economică și prosperitate în lumea modernă. Mai mult, liberalismul clasic era în mod caracteristic asociat cu științele naturii și cu concepția că știința ne poate ajuta să înțelegem și să manipulăm lumea înconjurătoare spre folosul nostru.

Mai multe dintre aceste fundamente se află acum sub atac. Conservatorii populiști resping cu vehemență cultura deschisă și diversă care înflorește în societățile liberale și le e dor de vremurile când toată lumea avea aceeași etnie și practica aceeași religie. India liberală a lui Gandhi și Nehru este transformată de Narendra Modi, premierul indian, tot mai mult, într-un stat Hindu intolerant. Între timp, în Statele Unite, naționalismul alb este sărbătorit la scenă deschisă de anumite părți ale Partidului Republican. Populiștii sunt iritați de restricțiile impuse de legi și constituții: Donald Trump a refuzat să accepte rezultatul alegerilor din 2020 și gloata violentă a încercat să îl răstoarne, în mod direct, luând cu asalt Capitoliul. Republicanii, în loc să condamne această încercare de a prelua puterea, s-au aliniat, în mare măsură, în spatele marii minciuni a lui Trump.

Valorile liberale, precum toleranța și libertatea de exprimare, au fost puse la încercare și de către stânga. Mai mulți progresiști consideră că politica liberală, cu dezbaterile sale și încercările de a ajunge la consens, este prea lentă și a eșuat lamentabil să aducă în discuție inegalitățile economice și rasiale, apărute în urma globalizării. În numele justiției sociale, mulți progresiști se arată dispuși să limiteze libertatea de exprimare și practicile sale.

Dreapta anti-liberală și stânga anti-liberală își unesc forțele, neîncrezându-se în știință și specialiști. În ceea ce privește stânga, există o linie de gândire care se întinde de la structuralismul secolului XX, trecând prin postmodernism, și ajungând la teoria critică contemporană care pune la îndoială autoritatea științei. Gânditorul francez Michel Foucault susținea că elitele obscure se folosesc de limbajul științific pentru a-și masca dominarea asupra grupurilor marginalizate, precum persoanele gay, a celor bolnavi mental sau a celor aflați în arest. Aceeași neîncredere în obiectivitatea științei bântuie acum și extrema dreaptă, unde identitatea conservatoare se reflectă, tot mai mult, în scepticismul privitor la vaccinuri, autoritățile de sănătate publică și, mai general, în specialiști.

Între timp, tehnologia a ajutat la subminarea autorității științei. Internetul a fost, la început, lăudat pentru posibilitatea de a ocoli controlul ierarhic al guvernelor, al editorilor sau al canalelor media tradiționale. Însă, această lume nouă s-a dovedit a avea un mare dezavantaj – mai mulți actori răuvoitori din Rusia și până la conspiraționiștii QAnon s-au folosit de această nouă libertate pentru a dezinforma și a instiga la ură. Aceste tendințe au fost, la rândul lor, sprijinite de propriile interese ale marilor platforme de socializare, care au înflorit, nu cu ajutorul informațiilor credibile, ci a popularității.

Cum s-a transformat liberalismul în ceva iliberal

Cum s-a ajuns în acest punct? În jumătatea de secol care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, exista consens, din ce în ce mai răspândit, cu privire la liberalism și la ordinea mondială liberală. Creșterea economică era tot mai puternică și sărăcia în declin, pe măsură ce țările contribuiau la o economie globală deschisă. Asta includea și China, a cărei avânt modern a fost posibil datorită asentimentului său de a juca după regulile liberale atât în plan intern, cât și extern.

Însă liberalismul clasic a fost, de-a lungul anilor, reinterpretat și a evoluat după tendințe care, până la urmă, s-au dovedit a fi subversive. În politica de dreapta, liberalismul economic din primii ani ai perioadei postbelice s-a metamorfozat, pe parcursul anilor ’80 și ’90, în ceea ce este adesea numit „neoliberalism”. Liberalii înțeleg importanța piețelor libere, dar, sub influența unor economiști precum Milton Friedman și a „Școlii de la Chicago”, piața a devenit idolatrizată, iar statul tot mai demonizat, ca un inamic al creșterii economice și al libertății individuale. Democrații avansate au început, vrăjite de ideile neoliberale, să limiteze statul social și reglementarea pieței și, în acord cu „Consensul de la Washington”, au sfătuit țările aflate în dezvoltare să facă același lucru. Tăierile cheltuielilor sociale și a bugetului sectorului public au dus la înlăturarea „tamponului” care proteja indivizii de hazardul pieței libere, ducând la mari creșteri ale inegalităților pe parcursul ultimelor două generații.

În vreme ce această restrângere financiară a fost, într-o anumită măsură, justificată, a fost împinsă până la extreme și a condus, de pildă, la dereglementarea piețelor financiare din Statele Unite, din anii ’80 și ’90, care a condus la destabilizarea acestora și a cauzat crize financiare precum Criza Creditelor Ipotecare din 2008. Idolatrizarea eficientizării a condus la externalizarea operațiunilor și la distrugerea comunităților muncitorești din țările bogate, ceea ce stă la baza avântului populismului din decada trecută.

(traducere din engleză: Ovidiu Achim)

Va urma…

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și