Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Femeile: unde au ajuns?

Săptămâna trecută, World Economic Forum (WEF) a publicat cunoscutul său raport anual, intitulat „Global Gender Gap Report” privind condiția femeilor la nivel mondial.

Acest raport mamut care are mai bine de 400 de pagini de date, analize și statistici face o radiografie cantitativă a situației femeii și cum se încadrează parametrii de bunăstare a femeii – de la acces la educație, implicare în politică, diferențe salariale între sexe sau nivelul de management din mediile profesionale etc până la – în contextele diferitelor țări din lume.

Indexul raportului include 156 de țări – aproape toate țările din lume. Centralizarea și contextualizarea unor analize care încadrează o mare parte din populația lumii poate fi extrem de folositoare, când vorbim despre comparații între state, dar și o mai bună prioritizare a politicilor publice. Din datele care reies din acest raport ne putem da seama ce țări sunt în top sau la coadă, ce a mers și ce nu a mers, iar apoi să analizăm agenda publică a țărilor pentru a găsi soluții, greșeli sau probleme.

Demersul acestui raport este unul lăudabil, atât pentru efortul de muncă din spate, dar mai degrabă pentru potențialul pe care acest raport îl poate avea din punct de vedere legislativ.

De aceea, merită să ne uităm mai îndeaproape la constatările și concluziile care au fost trase de pe urma acestui raport.

Așadar, care au fost aspectele care merită menționate din raport?

Ascensiunea politică – o problema pentru femei

Printre cele mai răsunătoare concluzii ale raportului se numără constatarea conform căreia, la actualul mers al lucrurilor ar dura 135.6 ani pentru a reduce diferențele dintre femei și bărbați la nivel global.

empower

Sursă foto: Freepik

 

Din cei patru factori care au fost luați în calcul pentru a analiza condiția femeii – participare economică și oportunități, realizare educațională, sănătate și supraviețuire, capacitare politică – ultima s-a dovedit a fi cea mai problematică pentru femei.

În momentul de față, mediul politic continuă să fie un univers restricționat în mare parte bărbaților – există doar 26 șefi de stat sau prim-miniștri care sunt femei la nivel mondial. În 81 de țări nu a existat niciodată o femeie în fruntea statului, iar femeile reprezintă doar 26.1% din mai bine de 35.500 de locuri parlamentare și doar 22.6% din cele mai bine de 3400 de poziții ministeriale disponibile la nivel global. Conform raportului, ar dura 145.5 ani ca paritatea de gen să poată fi atinsă în mediul politic.

Deși de la publicarea ultimului raport Belgia și Togo și-au ales pentru prima dată o femeie președinte, iar în momentul actual există mai multe femei în parlament se poate face o conexiune între declinul reprezentativ al femeilor din politică și un trend negativ al țării.

Oportunitățile economice – a doua problema pentru femei

Al doilea factor ca și nivel de gravitate pentru paritatea de gen o reprezintă contextul economic și inegalitatea de șanse între femei și bărbați. Acest aspect conține două trenduri contrastante: pe de o parte, proporția de femei în poziții profesionale continuă să crească, în același timp în care discrepanța salarială între sexe continuă să se micșoreze. Pe de altă parte există în continuare un procent relativ mic de femei în poziții de management – doar 27% din pozițiile de leadership/management la nivel global sunt ocupate de femei.

Deși este încă devreme să speculăm asupra impactului generat de pandemie cu privire la situația femeilor la nivel global este estimat că decalajul dintre femei și bărbați poate să fi scăzut între 1% și 4%.

Educație & Sănătate

Vestea bună este că accesul la educație nu mai depinde de gen în mare parte din lume: 95% din discrepanța de gen privind educația a fost eliminat, iar 37 de țări (printre care și România) au ajuns la un nivel de paritate de gen privind acest aspect al educației.

Cu privire la sănătate, 96% din acest deficit de gen a fost eliminat.

empower

Sursă foto: Manuely Avila

 

Deși datele sugerează că accesul femeilor la aceste servicii elementare pentru bunăstarea societății este la același nivel cu cel al bărbaților, nu trebuie să scăpăm din vedere chestiuni care sunt în continuare neterminate în aceste domenii. Spre exemplu, polemica privind avortul și chestiunea autorității femeilor asupra propriului corp, dar și probleme ce țin de accesul la educație: conform unui raport GPE există în continuare 129 de milioane de fete cărora nu le este permis accesul la educație din diverse motive.

Așadar, deși trendul este unul pozitiv, ascensiunea femeii pe toate palierele societății este în creștere și începem să discutăm tot mai mult despre un viitor în care paritatea de gen va deveni realitate, mai avem mult de lucru până când vom vedea lumina acelei zile.

Pentru mai multe analize True Story Project despre femei, puteți accesa: “Condiția femeii de azi”.

 

Sursă foto: Shutterstock

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și