Astăzi vă prezentăm un articol interesant scris de Charles Lane pentru The Washington Post despre riscul apariției unei crize demografice în Europa de Est ce este legată de creșterea populismului.

Acum treizeci de ani, zidul Berlinului a căzut, semnalând că sfârșitul era aproape pentru comunismul din Europa de Est. Întrebarea de acum este dacă sfârșitul ar putea fi aproape pentru Europa de Est, din punct de vedere demografic.

Aceasta este o exagerare, dar nu una complet nefondată. Dintre cele 20 de țări cu cea mai rapidă scădere din lume, 15 sunt foste membre ai Pactului de la Varșovia, ex-republici sovietice sau componente ale fostei Iugoslavii (plus Albania vecină).

Dacă Germania de Est ar fi încă o entitate separată din punct de vedere politic, aceasta ar fi și ea pe listă, listă ce este condusă de Bulgaria. Populația națiunii slave este pe cale să scadă cu 23%, de la 7,2 milioane la 5,2 milioane până în 2050, conform proiecțiilor Națiunilor Unite.

După cum probabil ați observat, Europa de Est, inclusiv Germania de Est, este o punct fierbinte a populismului. Viktor Orban, auto-declarat „democrat iliberal”, domnește în Ungaria (populația actuală de 9,8 milioane, cu o rată de creștere anuală de -0,25 la sută), în timp ce în statul german de est Turingia, a cărui populație a scăzut cu aproximativ 20% de la sfârșitul guvernării comuniste, partidele de extemă stângă și extremă dreaptă au câștigat un procent de 54 la sută din voturi la alegerile din 27 octombrie.

Relația dintre politica extremistă și declinul populației nu este o coincidență și are implicații puternice atât pentru viitorul politic al Europei, cât și pentru cel al Statelor Unite.

Criza demografică a Europei de Est rezultă direct din ieșirea de sub influența sovietică în 1989. Libertatea de mișcare, însoțită de apartenența la Uniunea Europeană, a permis ca milioane de oameni cu putere de muncă să părăsească fostul bloc sovietic pentru a lucra în Vestul mai prosper.

Emigrarea, plus natalitatea scăzută și în scădere, o caracteristică a societății moderne pe care Europa de Est o împărtășește cu Europa de Vest și cu Statele Unite, a dus la eliminarea unor sate întregi, rămânând în urmă doar cei în vârstă.

Pentru a citi știrea în întregime, accesați următorul link: https://wapo.st/2NGE25l

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here