Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Elon Musk luptă pentru dominare globală

La începutul lunii, Elon Musk, șeful Tesla, SpaceX și cel mai bogat om din lume, a devenit cel mai mare acționar al rețelei de socializare, Twitter, după ce acesta a cumpărat aproximativ 9,2% din acțiunile Twitter, evaluate la 2,89 miliarde de dolari la momentul închiderii pieței.

În urma acestei mișcări, Musk, un personaj controversat care este recunoscut pentru prezența sa incendiară pe Twitter, era de așteptat să încerce o preluare ostilă a companiei, lucru care s-a și întâmplat la puțin timp după.

Săptămâna trecută, Musk a anunțat că dorește să cumpere rețeaua de socializare într-o preluare ostilă a companiei („hostile takeover”), pentru o valoare de 43 de miliarde de dolari, cu o acțiune evaluată la 54,20 de dolari.

Dat fiind că 420 este știut ca fiind și numărul asociat cu marijuana, planul lui Musk a fost perceput de către consiliul de administrație al Twitter ca fiind o încercare de a face mișto de companie, cât și o critică directă la cenzurarea libertății de exprimare făcută pe platformă.

Musk, un utilizator avid de Twitter, care are peste 82 de milioane de urmăritori, și-a exprimat de multe ori propria viziune vizavi de cum ar putea arăta platforma.

Înainte să-și anunțe intenția de a prelua în mod integral compania, după achiziția acțiunilor, lui Musk i-a fost oferit un loc la masa consiliului de administrație al Twitter, pe care l-a și acceptat timp de câteva zile. În acest timp, Musk a postat o serie de întrebări pe Twitter, interogându-și urmăritorii cu privire la cum ar dori să arate platforma și ce setări ar putea schimba.

Mogulul e un critic vocal al platformei pentru modul în care cenzurează dreptul la libera exprimare, această chestiune fiind centrală viziunii sale de a regândi misiunea, dar și potențialul companiei.

Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la politicile Twitter vizavi de moderarea conținutului de pe platformă și a propus un buton de editare pentru postări, deschizând o întreagă discuție cu privire la eficacitatea unei asemenea schimbări și dacă acest lucru ar ajuta utilizatorii. De asemenea, Musk a mai menționat că cele mai urmărite conturi de pe Twitter postează rar spre deloc, punându-și întrebarea dacă nu cumva Twitter este într-adevăr pe moarte.

Însă, de la momentul surpriză în care Musk și-a anunțat partea de acțiuni pe care le-a cumpărat în companie până la momentul în care acesta și-a declarat adevărata intenție, atmosfera din interiorul Twitter s-a schimbat profund.

elon musk

Sursă foto: Associated Press

 

Între timp, un acționar Twitter l-a dat în judecată pe Musk pentru că și-a anunțat achiziția acțiunilor la mai bine de 10 zile după fapt. Legea îi obligă pe cei care cumpără mai bine de 5% din acțiuni într-o companie să anunțe organizația competentă cu până la 10 zile de la fapt. Neanunțând, Musk a continuat să cumpere acțiuni la o valoare mai joasă, economisind peste 156 de milioane de dolari în mod ilegal, conform estimărilor unor specialiști.

După ce adevărata intenție a lui Elon Musk de a cumpăra gigantul social media a fost anunțat săptămâna trecută, consiliul de administrație al Twitter s-a mobilizat pentru a încerca să oprească o asemenea preluare ostilă a platformei.

O metodă des folosită în astfel de cazuri este apărarea cu o „pilulă otrăvită” („poison pill defense”). În acest context, conducerea Twitter a pus în mișcare un plan prin care dacă un acționar acumulează mai mult de 15% din acțiunile unei companii fără aprobarea consiliului de administrație, toți ceilalți acționari vor putea cumpăra acțiuni la un preț mai redus.

Experți, precum Adam Pritchard, profesor de drept comercial La Universitatea Michigan, sunt de părere că o asemenea mișcare ar presupune o adevărată descurajare împotriva unei preluări ostile. Pritchard a mai spus, într-un interviu acordat publicației Quartz, că Musk va fi nevoit nu numai să cheltuie mult mai mulți bani decât cei 43 de miliarde de dolari, pe care i-a propus spre ofertă, dar și valoarea acțiunilor sale curente (care sunt evaluate la 2,64 de milioane de dolari, estimările diferă) vor fi devalorizate.

„Este sinucidere economică. Această metodă există încă din anii 80’, dar nimeni nu a declanșat vreodată o pilulă otrăvită”, a mai declarat profesorul american.

Deși compania nu a refuzat în mod oficial oferta lui Musk, se așteaptă ca aceasta s-o facă în următoarele zile. Printre opțiunile pe care consiliul de administrație al Twitter le are în momentul de față se numără refuzul ofertei, încercarea de a găsi un al cumpărător sau negocieri pentru a crește prețul și valoarea companiei.

Pentru ca Musk să poată depăși o pilulă otrăvită, acesta este nevoit să emită o solicitare, pe baza căreia să câștige 51% din voturile acționarilor (în principal investitori instituționali). Printr-o astfel de mișcare reușită, Musk poate înlocui actualul consiliu de administrație, din care face parte și Jack Dorsey, fostul CEO Twitter.

tesla

Sursă foto: Getty Images

 

Dorsey, care s-a retras din funcția de CEO în noiembrie pentru a se concentra pe creșterea unei alte companii de-ale sale, a fost de partea lui Musk în această luptă, criticând și el consiliul de administrație al Twitter. Dorsey, care e preconizat să plece din consiliul Twitter odată ce mandatul îi expiră în acest an, a criticat diversele manipulări și comploturi care au avut loc mereu în istoria conducerii companiei.

Acesta a spus că această atmosferă de conflict a fost mereu una din marile disfuncționalități ale firmei, citând apoi un „proverb cunoscut” în Silicon Valley, al investitorului Fred Destin: „consilii de administrație bune nu creează companii de succes, dar un consiliu de administrație prost poate ucide o companie bună”.

Ca urmare a acestor evenimente, Elon Musk se grăbește să facă rost de cei 43 de miliarde de dolari, oferta cu care el a propus să cumpere Twitter. Morgan Stanley, banca de investiții care lucrează cu Musk la potențiala tranzacție, a început să sune băncile și alți potențiali investitori pentru a sprijini finanțarea ofertei, conform New York Times. Musk are în plan să ia și un împrumut garantat de colateralele acțiunilor sale din Tesla, mai spune aceeași analiză.

Pentru alte analize True Story Project despre Elon Musk, puteți accesa „Elon Musk și Starlink, internetul prin satelit”.

 

Sursă foto: Reuters

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și