close_icon
#Analize / Thomas Briot

De ce sunt așa multe conflicte în Orientul Mijlociu?

Cu excepția Qatarului, Emiratelor Arabe Unite și Bahrain, toate statele din Orientul Mijlociu au cunoscut cel puțin un război de la obținerea independenței. Multe din aceste țări au suferit și suferă în acest moment de războaie civile violente.

Câteva conflicte în mod special au lăsat o amprentă durabilă asupra geopoliticii acestei regiuni, cum ar fi de exemplu războaiele israeliano-arabe și războiul Iran-Irak. Astăzi, cu excepția Omanului și a Kuweitului, toate țările din regiune sunt implicate, în mod direct sau indirect, într-un conflict intern sau extern. Cauzele fundamentale acestor ciocniri nu sunt întotdeauna cele pe care le credem.

Toate aceste conflicte afectează stabilitatea acestei regiuni-cheie pentru echilibrul lumii (trei sferturi din comerțul maritim mondial trece prin Orientul Mijlociu de-a lungul coastelor sale). De aceea este important să înțelegem de ce exista atâtea războaie în Orientul Mijlociu, prin analiza a 4 factori de conflict. 

Identitatea

Toate statele din Orientul Mijlociu au în comun faptul că au fost cucerite fie de Imperiul Otoman, fie de Franța sau Marea Britanie. Așadar, după ce au devenit independente, căutarea unei identități naționale a fost primul lucru pe agenda acestor state. Totodată, acest lucru nu era deloc evident, dat fiind că aceste țări sunt compuse din etnii diferite, religii diferite, etc.

Căutarea permanentă a identității poate fi înțeleasă prin factori etnici, de clan, religioși, lingvistici și comunitari. Foarte des, minoritățile sunt percepute ca fiind obstacole în calea nevoii de identitate ale popoarelor. Ele au suferit de voința hegemonică a majorității și a liderilor care doresc să șteargă orice minoritate care ar putea submina bazele statelor percepute ca încă fiind fragile.

harta

Sursă foto: Google Images

 

Unele dintre aceste minorități au luptat pentru a-și păstra drepturile în cadrul aceleiași națiuni, precum în Liban, Irak, Iran sau Yemen. Altele au folosit armele pentru a-și obține independența. Acesta este cazul palestinienilor și kurzilor, care încă astăzi constituie cele mai spinoase probleme ale Orientului Mijlociu.

Palestinienii s-au confruntat violent mereu cu autoritățile israeliene, înainte de a negocia cu acestea. Kurzii s-au revoltat împotriva autorităților irakiene, iraniene, turce și siriene pentru a crea statul independent prevăzut de acordurile Sykes-Picot. Fără a obține independența formală, kurzii irakieni au reușit să forțeze crearea unei provincii autonome cvasi-suverane, încurajându-i pe verii lor din Siria, Turcia și Iran să facă același lucru.

Această căutare a identității se reflectă și în contestarea anumitor frontiere stabilite în epoca colonială, cum ar fi în Siria, Liban, Irak, Kuweit și Yemen. Este exprimată și prin conflicte politice între sistemele republicane și monarhice, care transcend foarte des clasica confruntarea sunito-șiită, aceasta nefiind singura variabilă care explică tensiunile politico-religioase.

Jocuri de putere locale

Ciocnirea dintre naționalism și ego-urile unor lideri a provocat multe războaie în Orientul Mijlociu. Mai mulți lideri carismatici și-au precipitat țările într-o confruntare militară pentru a-și afirma puterea, pentru a consolida prestigiul națiunii lor sau pentru a-și salva regimul. Acesta a fost cazul lui Nasser, care nu a ezitat să provoace Israelul și să intervină în Yemen pentru a-și consolida rolul de lider al naționalismului arab. Acesta a fost și cazul lui Hafez al-Assad, care a atacat Israelul și a intervenit în Iordania și Liban.

Acesta a fost în mod special cazul lui Saddam Hussein, care a lansat o ofensivă împotriva Iranului în 1980, aruncând Golful Arabo-Persic într-un război complet care a durat opt ani, apoi a invadat Kuweitul în 1990, oferind Occidentului oportunitatea să își stabilească prezența militară în regiune în mod durabil. Astăzi, strategia Iranului de a dezvolta tehnologii nucleare urmează aceeași logică de consolidare a puterii liderului suprem și a gărzilor revoluționare.

Ideologii și religii

Din 1950 până în 1990, naționalismul arab, iar apoi panarabismul, au apărut ca ideologii dominante în Orientul Mijlociu, pe care doar șahul Iranului și cele mai conservatoare monarhii din Golf și-au asumat riscul de a nu le adopta . Pentru statele arabe angajate într-un proces dificil de unificare, Israelul a reprezentat ținta ideală care permite unirea energiilor și depășirea rivalităților.

A fost cu atât mai ușor cu cât după războiul de șase zile, ideologia sionistă colonizatoare a adus apă la moara naționalismului arab. În toată această perioadă, religia s-a înclinat politicii, deoarece liderii seculari puteau pretinde o legitimitate reală. Revoluția islamică iraniană (1979) și dispariția treptată a marilor lideri arabi au schimbat situația, consolidând considerabil influența religiei în detrimentul politicii.

conflict

Sursă foto: AP Images

 

Astăzi, influența religiei asupra societăților din Orientul Mijlociu este exprimată într-un mod cu atât mai radical cu cât liderii carismatici arabi precum Nasser, și Hafez al-Assad au dispărut: așadar, majoritatea populațiilor nu mai resimt vreun interes pentru chestiuni politice și naționale.

Trei exemple ilustrează această derivă: conflictul israeliano-palestinian, care se mută în domeniul confruntării religioase (evreii ortodocși împotriva musulmanilor mișcării Hamas); ciocnirea irano-saudită, care se exprimă printr-un conflict sectar (suniții împotriva șiiților); jihadul Statului Islamic, care se hrănește din narativa războiului sfânt (califatul împotriva cruciaților creștini și necredincioșilor șiiți).

Influența puterilor externe

În timpul Războiului Rece, Statele Unite și Uniunea Sovietică au acționat direct sau indirect în Orientul Mijlociu, în special în timpul războaielor arabo-israeliene și a interminabilului război civil yemenit (care încă persistă astăzi). Aceste jocuri de putere între puterile mondiale nu au avut mereu un impact negativ asupra regiunii. În 1958, intervențiile americane în Liban și britanice în Iordania au împiedicat aceste două țări să cadă în haos. În 1987, intervenția navală occidentală în Golf a accelerat încheierea războiului Iran-Irak. În 1991, o coaliție internațională a eliberat Kuweitul și a stabilizat Peninsula Arabică.

După prăbușirea URSS-ului și sfârșitul războiului rece, Statele Unite rămân singurul actor capabil să influențeze serios echilibrele (sau mai degrabă dezechilibrele) locale din Orientul Mijlociu. Statele Unite au realizat prea târziu că sfârșitul Războiului Rece a redeschis cutia Pandorei a naționalismelor și a reaprins rivalitățile ancestrale.

Invazia Irakului în 2003 a aruncat țara într-un haos care încă nu a fost complet depășit. Washingtonul a descoperit un Orient Mijlociu mult mai complicat decât ce își imaginaseră administrațiile americane, lucru care obligă astăzi Statele Unite să interacționeze cu un număr tot mai mare de actori cu interese divergente, pentru a-și apăra propriile interese: libera circulație maritimă, accesul la energie, cucerirea unor noi piețe, securitatea cetățenilor săi și protecția aliaților săi. Rusia, China, Iran, Turcia și Uniunea Europeană au și ele aceleași interese, numai că la o scară mult mai redusă.

sua

Sursă foto: Signe Wilkinson / Philadelphia Inquirer

 

Contrar credinței populare, hidrocarburile au fost foarte rar sursa războaielor din Orientul Mijlociu, chiar dacă controlul zăcămintelor acestora și strategia de creștere sau prăbușire a prețurilor petrolului au jucat adesea un rol important în desfășurarea ostilităților, pentru a slăbi unul sau altul dintre beligeranți.

Controlul rezervelor de apă potabilă, pe de altă parte, a dat naștere unor crize numeroase și ar putea apărea mâine ca o adevărată cauză a războaielor, mai ales dacă încălzirea globală și presiunea demografică se intensifică.

În concluzie, numărul important de conflicte din Orientul Mijlociu se poate explica prin acești 4 factori: căutarea identității, jocurile de putere locale, religia și ideologia, și în sfârșit influența puterilor externe.

Pe True Story Project mai puteți citi despre subiecte conexe:

Pentru studii mai largi despre Orientul Mijlociu, accesați următoarele resurse:

 

Sursă foto: AFP

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și