Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Ovidiu Achim

Cum începe școala în Uniunea Europeană?

Pe lângă multe alte restricții și schimbări pe care pandemia le-a prilejuit, poate cea mai regretabilă a fost trecerea sistemelor de educație națională în mediul online. Chiar și în cele mai evoluate state din acest punct de vedere, trecerea s-a dovedit a fi mai greu accesibilă elevilor și chiar mai puțin eficientă, mass-media numind deseori situația un „dezastru” sau o „catastrofă”. Odată cu apariția vaccinurilor și a rezultatelor campaniilor de vaccinare la nivel european, situația pare însă să se schimbe.  

Într-un comunicat de presă postat la începutul lunii, Unicef și Organizația Mondială a Sănătății atrăgeau atenția cu privire la necesitatea începerii anului școlar în sistem tradițional, cu prezență fizică. Cele două organizații apreciau că menținerea unităților de învățământ deschise este, în pofida situației epidemiologice, esențială pentru asigurarea continuității și calității învățământului. Se precizează și impactul pozitiv asupra sănătății mentale și a capacității de socializare a copiilor pe care această măsură îl va avea. Cu toate acestea, aceeași sursă arată că aceste recomandări presupun vaccinarea cadrelor didactice și, în unele cazuri, a elevilor.

Spre deosebire de alte țări, în România, rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice aproape a stagnat în timpul verii, așa cum indică ultima raportare către Ministerul Învățământului. Dacă la publicarea precedentei statistici din luna mai, reieșea că mai bine de 50% dintre profesori fuseseră imunizați, iar ministrul Sorin Câmpeanu se arăta încrezător cu privire la potențialul de creștere a acestei rate, doar 61% dintre profesori sunt imunizați acum, cu toate că această categorie a primit întâietate în campania de vaccinare.

În ceea ce privește elevii, aproximativ 200.000 dintre aceștia s-au vaccinat, dintr-un total de aproximativ 2,93 de milioane. Deși se anunțase că o campanie de vaccinare destinată elevilor de peste 12 ani, dar și părinților acestora și angajaților școlilor va fi demarată în școli, începând cu 13 septembrie, așa cum se întâmplă și în cazul altor vaccinuri, aceasta va trebuii să fie amânată din cauza unor probleme administrative privind reglementarea colectării datelor cu caracter personal din formularele de consimțământ care trebuie completate de părinți.

Actuala hotărâre a Ministerului stipulează că școlile pot funcționa în format fizic dacă în localitatea în care se află, rata de infectare cu Coronavirus în rândul populației nu depășește 6 cazuri la mia de locuitori. De asemenea, dacă într-o clasă apare un caz de infectare, aceasta va trece în regim online timp de 14 zile, dacă este vorba de elevii de până la clasa a 6-a, inclusiv. În cazul celorlalte clase, elevii vaccinați sau care au trecut prin boală pot continua să vină la ore, în timp ce ceilalți vor participa online.

În plus, există posibilitatea testării antigen după 8 zile de la intrarea în contact cu elevul infectat, caz în care testarea va fi organizată de școală. Dacă părinții refuză însă testarea, atunci elevul va participa online la ore până în ziua 14. De asemenea, purtarea măștii textile rămâne obligatorie în școli.

masca obligatorie

Sursă foto: NJ Spotlight News

 

Deși este un consens clar cu privire la neajunsurile învățământului online, în special în ceea ce privește accesul la acesta în rândul românilor, dar și a randamentului general, mai multe voci se așteaptă ca odată cu revenirea elevilor la școli, rata de infectare cu Coronavirus să crească exponențial, începerea anului școlar fiind văzută ca unul dintre cei mai periculoși factori care vor contribui la extinderea valului 4 al pandemiei.

Situația este foarte asemănătoare și în alte țări ale Uniunii Europene precum Spania, Franța sau Germania și altele. De pildă, în aceasta din urmă reglementările cu privire la participarea la ore sunt mai relaxate ca în alte țări, recomandându-se carantinarea doar a acelor elevi despre care se consideră că au luat contact direct cu o persoană infectată și doar în cazul în care aceștia nu sunt vaccinați. În Germania în acest moment aproximativ 36.7% dintre elevii de peste 12 ani sunt vaccinați. Procentul este impresionant în comparație cu situația din alte țări, dar semnificativ mai mic decât cel de peste 60% din Franța, Italia sau Spania. La polul opus, în Bulgaria doar 0.5% dintre elevi au primit cel puțin o doză de vaccin.

În ceea ce privește profesorii, încă există o dezbatere aprinsă la nivel european. Ținta principală a presiunii mass-media și a oamenilor politici, în contextul redeschiderii școlilor o reprezintă, cu siguranță, cadrele didactice. În acest sens, Susan Flocken, directoarea ETUCE, cea mai importantă asociație de profesori la nivelul Uniunii Europene, menită să apere și să sprijine drepturile acestora, a subliniat că indiferent de situație, „vaccinarea trebuie întotdeauna să fie voluntară”, de vreme ce, pe lângă scepticismul unor cu privire la vaccin și la reacțiile adverse ale acestuia, unele cadre didactice din anumite țări nu au avut acces așa de ușor la acesta.

cursuri online

Sursă foto: EACEA

 

Declarația lui Flocken apare în contextul în care unele state se gândesc la implementarea unor politici mai ferme, care să îi îndemne pe profesori să se vaccineze. În momentul de față, cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este Italia, unde atât personalul didactic, cât și cel auxiliar trebuie să prezinte în fiecare zi „un certificat verde” pentru a putea avea acces la locul de muncă.

Acestea dovedesc că angajatul s-a vaccinat deja cu prima doză a unui dintre vaccinurile acreditate, s-a infectat și apoi vindecat în ultimele 6 luni sau a efectuat un test în ultimele 48 de ore, iar rezultatul a fost negativ. În caz contrar, aceștia nu vor fi lăsați să intre în școli, iar absența timp de 5 zile la rând va fi pedepsită cu 1000 de euro. Totuși, Patrizio Bianchi, Ministrul Educației din Italia a declarat că peste 93% dintre angajații școlilor s-au vaccinat deja.

România este, în continuare, pe penultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește rata persoanelor vaccinate.

Dacă v-a plăcut acest articol marca True Story Project, vă mai recomandăm și altele: Viziunea pentru Europa, în ochii lui von der Leyen sau Restricțiile pentru persoanele nevaccinate: un rău necesar?

 

Sursă foto: RFI

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și