Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID-19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical. Fără a diminua importanța acestuia, TSP vă aduce în dezbatere celelalte aspecte ale crizei Coronavirus, printr-o serie de analize ale acestora, precum și a politicilor ce se impun pentru conținerea crizei și adaptarea la efectele sale. 

Continuăm seria de articole despre criza Coronavirus cu o nouă analiză scrisă de Liliana Popescu.

Cu ceva timp în urmă mi-am pus întrebarea: în ce condiții ar putea să devină lumea, societatea globală, un loc mai pașnic și mai solidar. Răspunsul meu a fost: ar trebui să apară un pericol comun, o invazie extraterestră. Se pare că imaginația mea nu a fost suficient de bogată. O entitate care pătrunde intracelular și poate face ravagii printre oameni, un virus, este azi dușmanul comun. Sau poate și prietenul nostru cel nou, care are să ne învețe ceva. Oare ne va ajuta ca lumea să devină un loc mai pașnic și un loc al solidarității globale?

Cu siguranță că trăim în timpuri VUCA (Vulnerability, Uncertainty, Complexity, Ambiguity), cum ar spune cei care lucrează în managementul afacerilor. Covid-19 ne-a arătat cât suntem de vulnerabili cu toții, că suntem egali în vulnerabilitate. Suntem slab pregătiți pentru a face față unui asemenea dușman. Am putut constata bâlbele, ezitările, întârzierile, limitările deciziilor luate de către guverne și diferite autorități. Am putut vedea și diferențele dintre metodele adoptate de către acestea. Președintele Trump a luat decizia de a interzice călătoriile dintre SUA și UE, fără a da un aviz prealabil europenilor, și a fost dispus să cumpere spre beneficiul exclusiv amercan patentul tratamentului antivirus din Germania, oferind 1 miliard de dolari. Ambasadorii Chinei din întreaga lume răspândesc în mod oficial știrea conform căreia la originea pandemiei se află un complot american. Statele membre ale Uniunii Europene au dovedit întâi un reflex national și abia pe urmă reflexe comunitare.

Incertitudinea este o altă caracteristică acestei crize. Nu știm când se va termina criza, nu știm ce efecte va avea în termeni economici, pentru România, pentru Europa, și în ultimă instanță nu știm ce efecte va avea asupra propriei noastre vieți. Și asta pentru că trăim în interdependență, pentru că ceea ce ni se întâmplă nouă depinde de ce fac alții. Nici nu se putea concepe o situație mai bună din care să învățăm că acțiunile noastre au efecte majore și pot avea efecte letale asupra altor oameni. Și deci avem o responsabilitate prin ceea ce facem. Aceasta ar putea fi lectio prima a actualei crize.

Cum reacționăm la incertitudine? Cum reacționăm atunci când nu avem toate datele sub control? Toleranța la incertitudine diferă de la om la om, de la cultură la cultură. Pentru unul dintre cei mai apreciați oameni de știință care au studiat diferențele dintre culturi se numără Geert Hofstede. El a creat un model cu șase dimensiuni, cu ajutorul cărora face comparații între diferite culturi. Una dintre cele șase dimensiuni este evitarea incertitudinii. Prin prisma acesteia, România se situează în grupul țărilor care au o toleranță foarte scăzută la incertitudine, laolaltă cu alte state din centrul, estul European și Rusia.[1]

Să nu ne mire, deci, faptul că teoriile conspirației au luat o mare amploare în România. Atunci când oamenilor le e frică, când trăiesc nesiguranța (reală sau doar percepută), când stabilitatea vieții lor este amenințată, oamenii caută ancore. Și aceste ancore nu funcționează în temeiuri raționale, argumentative. Ele funcționează emoțional. Experții în dezinformare știu foarte bine acest lucru. Specialiștii în neuroștiințe arată că creierul uman și-a dezvoltat pe parcursul evoluției trei nevoi majore: nevoia de a impune limite, nevoia de siguranță și nevoia de stabilitate.[2] Toate cele trei nevoi care derivă din evoluția creierului omenesc sunt puse greu la încercare în această perioadă. Cât de bine știm să ne stăpânim emoțiile care derivă din aceste provocări multiple?!

Criza actuală creează paradoxuri. Pe de o parte, trezește spiritul științific din oameni, nevoia de a se documenta, de a se informa, de a înțelege și de a estima cât mai corect pericolul, de a găsi soluții de protecție individuală și comunitară. Pe de altă parte, trezește nevoia de repere spirituale, de religiozitate, de afiliere emoțională. De aici rezultă tot felul de credințe, inclusiv unele bizarre, în diverse ”teorii” care par să identifice “vinovatul” pentru criză. A găsi “vinovatul” este o ancoră de certitudine. Teoriile conspirației oferă o certitudine chiar dacă nu au nicio legătură cu realitatea. Dar nu numai teoriile conspirației oferă certitudini, ci și o serie de oameni care devin lideri de opinie proiectând sentimente de siguranță în rândul unor audiențe tot mai mari și care nu au neapărat valori democratice.

Complexitatea și ambiguitatea situațiilor pe care le trăim în această perioadă pot fi cu greu evaluate. Trăim timpuri care ne vor schimba pe toți. Să sperăm că în bine.

Liliana Popescu este Prorector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București, cu responsabilități în domeniul relațiilor internaționale, editor șef al revistei românești de limbă engleză, The Romanian Journal of Political Science și Ambasador al Foreign Policy Romania și contributor al revistei.

Sursă foto: Romania Insider


[1] https://geerthofstede.com/culture-geert-hofstede-gert-jan-hofstede/6d-model-of-national-culture/

[2] Vezi, de pildă: Rick Hanson, Richard Mendius, Creierul lui Buddha. București: Editura Paralela 45, 2011.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here