Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID 19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical. Fără a diminua importanța acestuia, TSP vă aduce în dezbatere celelalte aspecte ale crizei Coronavirus, printr-o serie de analize ale acestora, precum și a politicilor ce se impun pentru conținerea crizei și adaptarea la efectele sale. 

Continuăm seria de articole despre criza Coronavirus cu o analiză scrisă de Roxana Voicu-Dorobanțu.

Lebădă neagră sau nu, epidemie sau pandemie, situația referitoare la COVID-19 este disruptivă societal și economic, la o scară cu care generația actuală nu s-a mai confruntat. Sentimentul de “august 1939” al lunii februarie 2020 a fost înlocuit abrupt de o stare greu de identificat pentru un individ care a existat până acum în lumea modernă a globalizării și internetului. Inflația de informație referitoare la contextul global, național, local, personal, tendința naturală de concentrare pe instinctul de supraviețuire corelată cu raționalitatea de a ține în minte și interesul comunității, echilibrul dintre propunerea unor măsuri restrictive drastice și acceptarea voluntară a limitării unor libertăți se dovedesc a fi greu de decelat.

Sunt însă o serie de aspecte de luat în considerare, cu precădere dintr-o perspectivă a riscurilor, care să sprijine în această decelare și în limpezirea unor ape tulburi:

  • În economie, distincția dintre incertitudine și risc este clasică, recunoscută și rareori contestată (Knight, 1921): riscul este o situație în care rezultatul nu este cunoscut, dar probabilitatea sa poate fi estimată, iar, în cazul incertitudinii, atât rezultatul cât și probabilitatea sunt necunoscute. S-ar spune că, în contextul unei pandemii de o asemenea magnitudine și răspândire globală, ne aflăm mai degrabă într -o situație de incertitudine decât de risc.
  • Situațiile în care este nevoie de încredere (în sine, în sistemele societale, în semeni, în administrația publică, etc.) sunt de obicei caracterizate de două elemente: incertitudinea și vulnerabilitatea. Astfel, tendința naturală este, în condițiile în care ne simțim vulnerabili și nesiguri, să apelăm la o instanță în care avem încredere că va readuce “lumea la normal”: de cele mai multe ori o instituție publică națională sau supranațională.
  • Mai relevantă decât teoria este însă modalitatea prin care individul (și din perspectiva sa de agent economic) ia decizii în condiții de risc versus condiții de incertitudine: cu cât există mai puțină informație, cu atât este mai greu să decelezi între nivelurile diferite de probabilitate. Astfel, cu cât mai multe informații aveți despre COVID-19, cu atât mai bine. ( Firește , este vorba despre informații din surse de încredere).
  • Oamenii au aversiune la ambiguitate: preferă probabilitățile cunoscute unora necunoscute. În ceea ce privește implicațiile economice, ne aflăm într-o zonă de probabilități necunoscute. Situația actuală, fără precedent, aduce o potențială pandemie într-un context în care mai sunt de considerat: ieșirea din mecanismele uzuale ale ciclurilor economice (2019 a fost anul profeților unui ciclu economic, dacă nu mort, cel puțin sever incapacitat), mobilitate internațională la un nivel ridicat, lanțuri de valoare globale și intens integrate, logistică globală pentru un număr crescut de produse, populație îmbătrânită (cu precădere în anumite zone), dependență de producția din China pentru anumite tipuri de produse, schimbările climatice, schimbările de paradigmă aduse de digitalizare; toate acestea, asezonate cu o doză mare de lipsa de reziliență la nivel individual și societal.

Tocmai despre această reziliență pe care societățile care s-au confruntat destul de recent cu penurie o au într-o doză mai mare, este necesar să vorbim; și, mai ales, despre această reziliența economică.

Trăim în aceste zile într-un context în care devine complicat pentru un individ să fie în zona de confort și să estimeze cu un grad de încredere mare probabilități legate de siguranța personală, de sănătatea sa și a familiei, de accesul la servicii și produse cu care a fost obișnuit aproape toată viața, de capacitatea proprie de reziliență sau de capacitatea sistemică de a-i asigura încrederea. Ca regulă, mersul bun al economiei este mână în mână cu sănătatea fizică a societății. O comunitate bolnavă nu poate genera creștere economică, deoarece deciziile nu sunt în context de risc, iar capacitățile sunt limitate.

Sunt greu de estimat efectele economice ale acestei situații pe termen mediu și lung: este de presupus că efectul asupra economiei chineze, locomotivă a creșterii globale, va fi semnificativ, dar temporar (cu atât mai mult cu cât la data scrierii acestui text, semnalele din partea Chinei sunt că au reușit limitarea epidemiei). Volatilitatea indusă de incertitudine pe piețele financiare pare a aduce în concret mult anunțata perioadă de contracție, normală în ciclul economic, chiar dacă la acest moment nu suntem în situația a două trimestre de scădere economică, caracteristice unei recesiuni. Limitările voluntare la călătorii, scăderea intensității logisticii internaționale, reducerea producției în zonele afectate (cu precădere China și Italia) aduc și efecte pe termen mediu. Dacă pentru China situația pare a avea o probabilitate estimabilă de rezultat pozitiv, în cazul Italiei (care se află la o creștere de doar 0,2% din PIB) nu se poate spune la fel.

Există însă câteva certitudini:

  • Răspunsul la criză COVID-19 este rapid, informația este abundentă și, în general, mecanismele de restabilire a încrederii dau toate semnele că sunt funcționale.
  • Există o serie de măsuri concrete care pot fi luate pentru limitarea translatării efectelor pe termen scurt în impact pe termen mediu: ajutoare de stat, sprijin fiscal pentru companii, subvenționarea salariilor.
  • Cu excepția unor produse (măștile medicale, de exemplu), lanțurile de aprovizionare au rezistat șocului temporar: stocurile de conserve au reapărut cu rapiditate în magazine, după o presiune de câteva zile.
  • Măsurile preventive au efect de limitare dovedit și acțiunile de “digitalizare forțată ” sunt o alternativă acceptată.

Aceste certitudini duc înspre o aterizare mai sinuoasă, dar, mai ales, înspre o schimbare de atitudine: conștientizarea lipsei de reziliență personală și societală este un declanșator important pentru acțiuni punctuale la nivel individual (cum ar fi dezvoltarea de abilități concrete – gătitul, de exemplu sau achiziționarea unui sistem propriu de generare de energie electrică) și presiune socială pentru acțiuni concertate la nivel național și supranațional (cum ar fi creșterea flexibilității și redundanței lanțurilor de valoare).

Și, să nu uităm: spălatul pe mâini va fi conștientizat ca intrând în categoria gesturilor necesare pentru supraviețuire, nu va fi doar o dovadă a educației.

Așadar, informați-vă din surse de încredere și spălați-vă des pe mâini!

Roxana Voicu-Dorobanțu este conferențiar la Academia de Studii Economice din București și Director Executiv al Centrului de Excelență în Comerț Exterior.

Sursă foto: The Next Web

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here