close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Coronavirus vs. Democrație – cine va ieși la liman?

Criza Coronavirus a devenit una din cele mai puternice crize mondiale. Dincolo de impactul direct asupra sănătății populației, COVID-19 creează efecte economice, sociale și geopolitice, unele evidente și imediate, altele încă neclare și pe termen lung. Discuțiile actuale se axează aproape exclusiv pe analiza fenomenului epidemiologic și medical. Fără a diminua importanța acestuia, TSP vă aduce în dezbatere celelalte aspecte ale crizei Coronavirus, printr-o serie de analize ale acestora, precum și a politicilor ce se impun pentru conținerea crizei și adaptarea la efectele sale. 

Continuăm seria de articole despre criza Coronavirus cu o nouă analiză scrisă de Mălina Mîndruțescu.

În ultimele două decenii, democrația se află într-o recesiune continuă, cu mai multe țări pierzând din drepturile politice și libertățile civile mai mult decât câștigând. În timp ce o cincime din democrațiile lumii par să se destrame, rata de eșec a statelor cu procese democratice a accelerat masiv în ultimii 10 ani. Se poate spune deci, că pandemia cu coronavirus și-a ales o perioada nefericită pentru a monopoliza lumea, în ceea ce privește sănătatea democrațiilor la nivel mondial și rămâne de văzut cum epidemia le va croi prioritățile la sfârșitul acestei crize. 

În contextul actualului status quo, această epidemie reprezintă o criză fără precedent și se preconizează ca multe state să facă schimbări majore în sistemele lor de guvernare. În timp ce efectele politice ale acestei crize vor fi enorme, de la numărul de fatalități, la epuizarea sistemelor de sănătate și a economiei, multe guverne vor fi destabilizate, iar pentru democrațiile mai tinere, și implicit mai fragile, acest lucru poate însemna un moment crucial pentru viitorul democratic al acestora. 

Contrastul face ca în timp ce epidemia se datorează în mare parte absolutismului chinez și inabilității unui sistem de a recunoaște nevoia de cooperare internațională pentru a combate o criză care nu joacă după aceleași reguli, alte state democratice din Asia, cum ar fi Coreea de Sud sau Taiwan, au reușit performanța de a controla răspândirea virusului. Lipsa unei ierarhii birocratice imobile și lipsa fricii de superior a făcut ca natura democrațiilor de a fi flexibile în gestionarea răspunsului la epidemie să eclipseze rigiditatea statelor autocrate, a căror accent pe reputație precede sănătatea cetățenilor.  

Această portiță a început deja să fie exploatată de către țările autocrate, cum am văzut deja în Venezuela, Turcia sau Rusia. În pseudo democrații, precum Ungaria, am observat cum acestea pot deveni dictaturi peste noapte, iar în țări cu lideri aleși democratic, putem observa cum aceștia încearcă să reducă la tăcere orice fel de expresie publică, precum în Polonia, India sau în Filipine. Pericolul va consta în cum această dinamică democrație vs. autocrație va putea să adreseze problema epidemiei. Dacă statele autocrate prin prisma puterii lor în stat de a controla libera mișcare a cetățenilor, se vor mobiliza mai cu succes și vor fi capabili să gestioneze criza mai bine decât democrațiile, acest lucru va presupune un impuls important pentru așa zișii “strongmen” și ne putem aștepta la o inflație de asemenea caractere în țări care nu erau percepute ca a fi un pericol înainte. 

De aceea, așteptările sunt mai mari de la democrații decât de la alte sisteme politice. Deoarece acestea trebuie să dovedească că sunt la fel de capabile în a gestiona răspândirea virusului, declinul economic și efectele politice care vor urma unei asemenea crize, la fel de bine ca statele autocrate, dar în același timp asigurându-se că respectă valorile liberale și democratice care ii caracterizează. În contrast, inabilitatea acestor state de a opri răspândirea virusului în timp util va avea efecte semnificative pentru viitorul democrației la nivel mondial, pentru că tocmai procesul prin care acestea există ca societăți liberale, alegerile electorale, vor fi puse în pericol. Deși a fost sugerat că acest virus a dus la digitalizarea forțată a mai multor nevoi cetățenești, descurcand o parte din neplăcerile birocratice, acest lucru este departe de a deveni o normă, chiar și în democrațiile mai avansate, având pericolul de a lăsa descoperită o mare parte din populație care nu are acces la internet.

Paradoxul face ca această epidemie globală, fiind unul din puținele lucruri care nu discriminează în societatea modernă, scoate la iveală inegalitatea extremă care domină interacțiunile dintre păturile sociale existente. Fapt pentru care, singura speranța pentru ca proiectul democratic să continue să rămână cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea bunăstării cetățenilor, este abilitatea statelor liberale de a se organiza în spiritul cooperării interguvernamentale și interorganizationale dintre și prin instituții, precum OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și altele. Este imperios necesar ca democrațiile, în special statele mai dezvoltate și mai bogate din vest, să susțină organizațiile societății civile și instituțiile independente de presă și media pentru ca acestea să funcționeze ca un ajutor suplimentar pentru atenuarea crizei. Aceste entități reprezintă niște actori esențiali, care pot asigura transferul eficient și corect de informații, atât cât și abilitatea societăților de a se organiza pe acest timp de criză. Această cooperare dintre sectorul public, privat, și non-guvernamental, atunci când lucrează într-un mod eficient, pot avea un impact real în a contracara tendințele unor lideri de a folosi pandemia pentru a-și impământeni puterile și de a eclipsa libertățile civice ale cetățenilor săi.

Mălina este absolventă a Queen Mary University of London cu licență dublă în istorie și studii politice și actualmente masterandă în terorism și violență politică la University of St Andrews.

Sursă foto: DW

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și