Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici! Verifica Menajeria de Fake News Apasa Aici!
close_icon
#Analize / Mădălina Voinea

Ce speranțe mai are sistemului medical românesc?

Problema sistemului medical românesc este cu siguranță una dintre cele mai mari drame din ultimele decenii ale țării. Fie că a fost vorba de lipsa investițiilor, de salariile personalului medical sau de corupția ce guvernează foarte multe dintre conducerile unităților medicale, soluțiile au întârziat mereu să apară, iar un orizont fericit pare din ce în ce mai îndepărtat de la an la an.

Criza cauzată de COVID-19 nu a făcut decât să accentueze și să facă mai vizibile toate vulnerabilitățile majore ale unui sistem ce pare că este ținut în viață doar de dorința unor oameni de salva vieți în continuare la cel mai înalt nivel posibil.

Ne putem întreba oare dacă mai există soluții ce pot veni din partea guvernanților în această direcție și dacă o reformă din interior ar mai avea vreo rată de eficiență. Tocmai din acest motiv merită să aruncăm un ochi la o soluție ce ar putea reprezenta ultima șansă a sistemului medical românesc, anume privatizarea acestuia.

Care sunt problemele sistemului actual?

Pare cu siguranță o întrebare deja retorică pentru mulți dintre noi, dar trebuie să ne uităm per ansamblu la principalele cauze și efecte negative din sistem pentru a putea înțelege exact ce nevoi ar putea acoperi un sistem privat de sănătate.

În primul rând trebuie să avem în vedere lipsa masivă a investițiilor din sistemul de sănătate public. Indiferent, dacă ne referim la investiția per cap de locuitor, fie că ne referim la procentul alocat din PIB, România este codașa Uniunii Europene la acest capitol. Deși cheltuielile pentru sănătate au crescut sistematic în ultimii ani, în 2017, România a cheltuit pentru sănătate 1 029 EUR pentru fiecare persoană (valoare ajustată în funcție de diferențele în ceea ce privește puterea de cumpărare), mai puțin de jumătate din media UE de 2 884 EUR, sau 5 % din PIB (comparativ cu media UE de 9,8 %). Peste trei sferturi din cheltuielile pentru sănătate

sunt finanțate din fonduri publice (79,5 % în 2017), în concordanță cu media UE de 79,3 %. Cea de a doua sursă de venituri în ordinea importanței o reprezintă plățile directe, care au însemnat 20,5 % din cheltuielile pentru sănătate în 2017. Plățile informale sunt considerate a fi substanțiale, deși nu se cunoaște valoarea lor totală.

cheltuieli sistem medical

Sursă foto: OCDE

 

Categoric, efectele acestor investiții mult sub media europeană se resimt puternic în orice aspect al sistemului medical, dar cauza principala este legată de sursa de finanțare a sistemului. Sistemul este finanțat în principal prin contribuția la Casa Națională de Asigurări de Sănătate(CNAS), dar cu câteva mențiuni importante. Prima este aceea că , până în 2017, angajatorii nu aveau obligația de plăti această contribuție în mod direct, ea fiind transferată angajaților lor.

Însă odată cu adaptarea legislației, aceștia sunt obligați să contribuie direct la CNAS, dar și să crească salariile angajaților pentru a compensa cota pe care aceștia o plăteau în numele angajatorului. De asemenea, categoriile vulnerabile (șomeri, persoane cu handicap, etc.) au aceste costuri acoperite din bugetul de stat.

Un efect major al acestei lipse de investiții o reprezintă exodul în masă al personalului medical de elită. Salariile au beneficiat de câteva creșteri pe parcursul ultimilor ani, dar categoric remunerația este încă una sub cea ideală. Drept urmare, sute de studenți ieșiți de pe băncile facultăților aleg calea occidentului încă din faza rezidențiatului fiind motivați de salariile incomparabil mai mari, dar și de calitatea echipamentelor și unităților medicale. Acesta este încă un motiv pentru care o încercare de reformă este și mai rigidă, deoarece tinerii cu adevărat talentați și motivați care ar trebui să reprezinte motorul reformei sistemului medical aleg să plece pentru a profesa în occident.

O altă problemă majoră din cadrul sistemului o reprezintă administrația locală a spitalelor care pe parcursul ultimelor decenii a fost dominată de fie de corupție, fie chiar de incompetență masivă. Există o multitudine de directori de spital care au ajuns să capete aceste funcții strict pe baza unor interese politice și care nu prezintă niciun fel de dorință sau capacități pentru reformă.

Chiar dacă au existat multiple încercări de schimbarea a procedurii prin care aceste persoane ajung în funcții, situația a rămas mai mult sau mai puțin aceeași. Astfel, chiar dacă investițiile ar crește brusc de mâine, mingea este tot în terenul directorilor de spital care au putere deplină în a decide unde merg fondurile respective și cine beneficiază de pe urma lor.

Cum ar funcționa un sistem privat de sănătate?

Pentru a înțelege cât mai bine avantajele potențiale ale acestui proces, e important să-i și vizualizam etapele de implementare.

Categoric, procesul ar fi unul treptat, în care statul ar transforma sistemul de sănătate într-o Societate pe Acțiuni, într-o primă fază. Ulterior, de la an la an, statul va scoate la vânzare parțial aceste acțiuni, astfel încât el va fi în continuare acționarul majoritar al acestei societăți. Finalmente, statul va vinde suficient de multe acțiuni până când el va rămâne un acționar minoritar pentru a putea avea, în continuare, un loc la masa acționarilor.

În ceea ce privește accesul pacienților la un astfel de sistem, el se va face într-o majoritate de cazuri pe baza unui abonament lunar, sau anual poate, care în teorie are un principiu de funcționare similar cu actuala contribuție la CNAS.

În termen de costuri, e important să înțelegem că proporțiile nu ar trebui să atingă un nivel revoltător. Spre exemplu, actuala contribuție la CNAS, plătită dintr-un salariu mediu pe economie, este de aproximativ 500 de lei, bani ce ar fi suficienți pentru plata unui abonament lunar premium la una din rețele de sănătate privată deja existente.

cnas

Sursă foto: Riscograma

 

Care sunt avantajele unui sistem privat de sănătate?

În primul, diferențele masive ar pleca de la motivația agentului ce administrează sistemul. Statul sau agentul public, este motivat de nevoia agreată prin contractul social de a pune la dispoziție un sistem medical competent și accesibil pentru orice cetățean în nevoie, ceea ce înseamnă că șansa de schimba ceva vine doar din această motivație.

În ceea ce privește un agent privat, acesta este motivat de un succes potențial al investițiilor sale, deci prin urmare vrea să crească mereu calitate pentru a se asigura că oamenii sunt mulțumiți. Cu siguranță acest principiu funcționează ușor diferit pentru un sistem medical național, dar esența este aceeași și anume că un agent privat are motivația mai mare de a oferi servicii calitative, cel puțin în cazul statului român, pentru a rezulta un profit.

Dată fiind o astfel de situație avantajele sunt ușor deductibile. Șansele ca starea clădirilor și a echipamentelor să fie reabilitată este mult mai mare, salariile medicilor ar avea potențialul de crește și ele, dar de departe cel mai mare avantaj al unui astfel de sistem este dispariția totală a funcțiilor acordate prin nepotisme sau favoruri politice, ce au reprezentat una din principalele piedici în calea reformei.

În ceea ce privește raportul dintre cetățeni și un astfel de sistem, predispoziția acestora de efectua controale medicale periodice ar crește. Spre exemplu, conform unui studiu efectuat de EY România, persoanele care dețin un abonament medical vin la medic de două ori mai des decât pacienţii neabonaţi. Acest aspect ar fi de un real ajutor pentru a crește rata de prevenție în cazul bolilor cardio-vasculare sau chiar al cancerului, care reprezintă cauze tot mai des întâlnite ale deceselor.

Poate principala potențială problemă a unui astfel de sistem ar fi legată de prețul pe care oamenii ar trebui să îl suporte pentru a putea beneficia de pe urma acestui sistem. Însă după cum spuneam mai sus, prețurile actuale ale abonamentelor private sunt relativ similare cu ”prețul” contribuției la CNAS. De asemenea, poziția de acționar pe care statul român ar păstra-o reprezintă o putere suficientă pentru a putea influența aceste prețuri și a le menține la un nivel cât mai accesibil.

Cât de departe suntem de un sistem de sănătate privat?

Destul de departe, cel puțin în următorii 10 ani nu se întrevăd orizonturi conform cărora această discuție ar putea prinde suficientă tracțiune ca ea să ajungă pe masa guvernanților. Totuși e important să înțelegem că privatizarea nu este soluția absolută, dar la acest moment pare cea mai bună oportunitate de revitalizare a unui sistem medical ce pare că se află într-o comă indusă de lipsa de investițiilor și a dorinței pentru reformă.

Nu trebuie să asociem în mod clișeic faptul că un sistem privat ar fi automat unul mai costisitor pentru buzunarele noastre, deoarece acesta trebuie să rămână adaptat în continuare la veniturile românilor ca el să fie unul funcțional.

Vă mai recomandăm și analize precum Viitorul sistemului național de pensii și Radiografie economică- Datorii, Creștere economică și Șomaj în România, Ungaria & Bulgaria

 

Sursă foto: Getty Images/True Story Project

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și