Bulgaria pare să se confrunte cu una dintre cele mai serioase crize instituționale din ultimii ani. În timp ce țara a perceput o creștere a numărului de cazuri confirmate cu Covid-19, Sofia și alte orașe au fost inundate de proteste timp de mai multe zile.

Mălina Mîndruțescu, Mădălina Voinea

Tensiunile par să fi fost declanșate marțea trecută, când Hristo Ivanov, un fost Ministru de Justiție și fondatorul partidului de centru-dreapta Da, Bulgaria!, s-a dus pe o plajă publică, unde a fost interceptat de agenți NSO, un serviciu militarizat care protejează persoane publice importante, care păzeau reședința învecinată a lui Ahmed Dogan. Dogan este fostul lider al Mișcării pentru Drepturi și Libertăți (DSP), un partid ce reprezintă drepturile minorității turce din Bulgaria. Scandalul s-a centrat pe forțele de ordine care l-au bruscat pe Ivanov, prevenindu-l din a intra pe plaja publică. Deși a fost o personalitate politică importantă în trecutul recent al Bulgariei, Dogan nu mai deține nici o funcție publică, dar acesta și-a însușit o plajă publică și un serviciu de securitate menit demnitarilor publici, un serviciu plătit din banii contribuabililor. Acțiunea lui Ivanov avea ca scop scoaterea la suprafață a complicității și legăturii dintre Dogan si guvernul bulgar.

Conflictul de pe plajă dintre Ivanov și agenții NSO;
Sursă foto: Sofia Globe

Relația endemică dintre clasa politică și elita oligarhică pare să domine situația politică din Bulgaria. Boyko Borissov, prim-ministrul Bulgariei și liderul partidului de guvernare, GERB,  pare să fie catalizatorul acestor proteste și al animozității poporului bulgar față de corupția clasei politice. Borissov, un fost pompier și bodyguard al unor diverși demnitari, printre care și al dictatorului comunist Todor Zhivkov, este la al treilea mandat ca prim-ministru, acesta ocupând înainte poziția de primar al Sofiei. Un adversar al președintelui socialist Rumen Radev, acesta pare să fi deturnat sistemul judiciar, punându-și aliatul apropiat, Ivan Geshev, în poziția de Procuror General, care funcționează ca o ștampilă pentru deciziile prim-ministrului. Împreună cu parlamentarul Delyan Peevksy, un mogul de presă și apropiat al lui Dogan, aceștia par să controleze nu numai Biroul Procurorului General, dar și pe Borissov, care este dependent și speriat în același timp de puterea de influență a celor doi.

După incidentul de marți, tensiunile au început sa erupă, iar Radev declara că Borissov pune în pericol democrația țării, anunțând ca acesta și Geshev ar trebui să demisioneze. După aceste declarații, la ordinele lui Geshev, procurorii au intrat în clădirea prezidențială, arestând doi membri din echipa administrației lui Radev. Această operațiune a fost extrem de mediatizată și s-a întors împotriva prim-ministrului, făcându-l pe Borissov să pară ca și cum îl amenință pe președinte să-și întoarcă declarațiile cu privire la Peevsky si Dogan.

Deși acesta reprezintă doar incidentul care a umplut paharul, evenimentul vine după un șir de scandaluri politice din ultimele luni, printre care deja faimoasa poză cu Borissov dormind cu arma lângă pat și un sertar plin cu bancnote de €500. Mafia politică pare să fi deturnat întregul sistem judiciar, care este susținut și propagat de afacerile corupte ale acestor personalități. Martin Dimitrov, un jurnalist bulgar și editorul publicației Kapital Quarterly, a discutat cu True Story Project despre atmosfera din Sofia: „deși tensiunile au pornit de la acțiunile de protest ale lui Ivanov de pe plajă, ce a pus paie pe foc a fost reacția nejustificată a autorităților, atacurile împotriva președintelui și inabilitatea guvernului condus de Borissov de a se distanța de corupție, soluția ideală fiind să investigheze incidentul și să arate că nimeni nu este deasupra legii”.

Borissov dormind cu arma aproape și bancnotele de €500 în sertar;
Sursă foto: Top10News

În timp ce poporul bulgar este îngrijorat de creșterea cazurilor de Covid-19 și de alarmanta situație economică (Bulgaria este cea mai săracă țară din UE, iar pe timpul pandemiei, este de așteptat ca economia Bulgariei să se micșoreze cu 7.1%, iar rata de șomaj să ajungă la 9%), lipsa instituțiilor politice pentru a adresa neajunsurile unui sistem corupt, extrem de politizat și concentrat într-o mână de oameni, au declanșat cele mai mari proteste antiguvernamentale din 2013. De asemenea, 47% dintre bulgari consideră drept cea mai răspândită practică de corupție finanțarea partidelor politice în schimbul unor favoruri economice precum achiziția de contracte publice și influențarea legislației.Prioritatea deja clișeică a partidelor politice balcanice de a obține favoruri și fonduri pentru interese proprii a condus la o neglijare masivă a dezvoltării economice. Indexul complexității economice ia în calcul produsele și serviciile exportate de o țară prin intermediul căreia se diferențiază. În ceea ce privește produse și servicii tehnologice sau inovative, Bulgaria are doar 5% în 2019 din exportul total bazat pe astfel de instrumente digitale.

Criza politică pare să atingă nevrozele unei societăți post-comuniste care s-a pierdut într-un proces de democratizare, fiind asaltat de actori ostili care pun în pericol potențialul țării. Analiști politici, precum Dimitar Bechev, anunță că mulți dintre jucătorii politici fac parte dintr-un cartel politic, iar slăbiciunea puterii legii și faptul că GERB, cea mai puternică forță politică din țară, doar reiterează un proces corupt care nu mai este supus unui control extern. Deși UE a suspendat diverse programe de susținere financiară a Bulgariei pe motiv de nereguli în societate, multe partide au profitat de pe urma finanțărilor din partea UE, creând o conviețuire vicioasă între interesele politice și cele de afaceri. Dimitrov continuă, spunând că „Ambasada SUA în Sofia a avut o declarație susținând lupta cetățenilor pentru o justiție care funcționează, iar mulți protestatari au interpretat-o drept un semn că americanii susțin cererile ca Borissov și Geshev să demisioneze. Însă, UE a rămas total pasivă în această criză, iar mulți aliați EPP a lui Borissov din Parlamentul European au continuat să-l susțină pe prim-ministru. Acest lucru este îngrijorător pentru că arată că prioritățile UE se rezumă strict la stabilitatea țării și nu la a se asigura că țările membre respectă un standard decent al statului de drept. Susținerea europarlamentarilor denotă și faptul că aceștia ar trebui să-și aleagă mai cu grijă partenerii din Europa de Est și să exercite un control mai strict asupra lor”.

În urma protestelor, Borissov a anunțat că NSO va înceta să mai furnizeze servicii de protecție lui Dogan și Peevsky. Însă, acesta a refuzat orice apel de a demisiona, anunțând că dacă țara va fi lăsată pe mâna opoziției, aceasta va fi distrusă. Deși această declarație poate fi interpretată ca și o recunoaștere a vinii, este posibil să fie prea târziu pentru a salva reputația prim-ministrului. De asemenea, abordarea neîndemânatică a guvernului Borissov de a atenua criza – de la declarații care ulterior au fost retrase, atacuri aduse președintelui care, victimizându-l pe Radev, vor ajuta la creșterea popularității sale și răspunsul autorităților la protestele antiguvernamentale, care au escaladat în violențe ale poliției contra protestatarilor, vor pune viitorul politic lui Borissov în pericol.

Deși protestele ar putea aduce alegeri anticipate, este puțin probabil ca puterea partidului GERB să se diminueze, anunță sociologul Jana Tsoneva. Atâta timp cât GERB își menține puterea, reformele necesare pentru a înlătura elementele oligarhice din clasa politică nu se vor materializa. În acest context, partidul lui Hristo Ivanov, Da, Bulgaria!, are oportunitatea de a profita de atmosfera ostilă arătată actualei guvernări, pentru a împinge necesitatea unor reforme și pentru a-și extinde influența pe arena politică. Deși susținerea partidului se rezumă la o nișă limitată – elita educată din mediul urban – partidul are șansa să se extindă și să-și mărească retorica și discursul politic.

Proteste împotriva guvernului; Sursă foto: Reuters

Deși este încă neclar dacă asistăm la sfârșitul politic al lui Borissov, poziția lui devine tot mai slabă cât timp acesta continuă să rămână la putere. Borissov este una dintre cele mai controversate și nepopulare figuri politice din Bulgaria și rămâne de văzut ce jocuri politice vor reieși din încercarea partidelor de opoziție de a profita de ocazie pentru a-și face vocea auzită. Dimitrov spune că „mulți oportuniști politici au ieșit la suprafață din această criză, inclusiv miliardari care s-au îmbogățit de pe urma politicilor prietenoase ale guvernului GERB. Deși acum toți jucătorii par să fie împotriva guvernului, va fi interesant de observat cum se vor alinia aceste interese la următoarele alegeri și cine va susține pe cine”.

Sursă foto: Reddit

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here