close_icon
#Analize / Mălina Mîndruțescu

Biden vs. Trump: Un fiasco politic

Mălina Mîndruțescu

John F. Kennedy și Richard Nixon au avut prima dezbatere televizată din istoria Americii în 1960. Iar timp de 60 de ani, americanii au avut parte de zeci de dezbateri între candidații prezidențiali, iar performanța acestora, politicile, stilul și personalitatea reprezentau aspecte importante care influențau votul cetățenilor. Însă, prima dezbatere dintre cele trei care vor avea loc între Președintele Trump și candidatul Democrat, Joe Biden, a fost cel puțin diferită de restul.

Pentru Biden, această dezbatere era văzută ca o oportunitate de a-și cimenta poziția în fața poporului american. De luni bune încoace, candidatul Democrat este înaintea președintelui în sondajele de opinie, iar dezbaterea reprezenta o ocazie ca acesta să-și solidifice imaginea în fața Americii, reducând la tăcere preocuparea americanilor că dacă va câștiga, Biden va deveni cel mai bătrân președinte ales din istorie. 

Pentru Președintele Trump, dezbaterea era ocazia acestuia să vorbească națiunii. Acesta ar fi putut să se îndepărteze de narativa și tensiunile unei țări care se află în crize pe mai multe planuri, oferind o viziune nouă și încercând să repare din dezavantajul pe care îl are momentan față de Biden. Însă, președintele a decis să folosească bine-cunoscuta lui abordare conflictuală, în care personalitatea acestuia a fost în centrul atenției, iar majoritatea intervențiilor lui Trump au fost pentru a-și întrerupe contracandidatul. În contextul în care Trump pierde cursa în momentul de față, este neclar dacă această abordare va da roade.

În decursul dezbaterii, care a durat o oră și jumătate, Președintele a vorbit peste Biden, l-a întrerupt de nenumărate ori, prevenindu-l pe acesta din a-și duce la capăt ideile. Interesant de observat este că Biden, care este și el bine-cunoscut pentru personalitatea sa vulcanică, nu a răspuns cu aceeași monedă, păstrându-și calmul când Trump îl întrerupea. Această strategie a fost una eficientă, pentru că tabăra lui Trump se aștepta ca Biden să refuleze. Însă, imaginea care s-a văzut din fața televizoarelor este de un contrast semnificativ între cei doi, ceea ce îl pune pe Biden într-o lumină favorabilă.

Sursă foto: CNN

În timp ce Trump l-a atacat pe Biden cu atacuri personale la adresa fiului său, Hunter Biden și afacerile lui din străinătate, Biden a reușit performanța de a-și păstra calmul și de a nu răspunde cu aceeași monedă, încercând să nu coboare la nivelul președintelui. Strategia lui Biden a fost să nu intre în plasa președintelui cu privire la subiecte sensibile, ci mai degrabă să se concentreze în a vorbi despre pandemie, criza economică și tensiunile sociale din America în contextul proastei guvernări a Administrației Trump. În apărarea sa, Trump a declarat nu numai că a gestionat criza sanitară într-un mod excepțional (America are cele mai multe decese la nivel mondial: peste 200,000), dar și că vaccinul care este în lucru ar fi „la câteva săptămâni distanță”(o afirmație falsă).

Spre surprinderea multora, Biden nu a vorbit despre crizele Americii încercând să-l atace pe Trump în mod constant, ci mai degrabă s-a adresat întregii țări, schimbând retorica și atmosfera conflictuală a dezbaterii, punând în context situația Americii, încercând să vină cu soluții politice și dând un strop de speranță societății. Agenda politică a fiecărui candidat, principatul motiv pentru care se țin aceste dezbateri – pentru a asculta pozițiile acestora – au fost aproape invizibile marți seară.

Unul dintre cele mai dure schimburi de replici dintre cei doi a fost în jurul ordinii publice. După mai bine de 4 luni în care americanii ies în stradă protestând violența forțelor de ordine și rasismul structural, Biden l-a atacat pe președinte, argumentând că Administrația Trump perpetuează o atmosferă de frică, ură și resentiment în interiorul societății. Când moderatorul dezbaterii (Chris Wallace – Fox News) l-a întrebat pe președinte dacă acesta condamnă grupurile de extremă dreaptă și cei care încurajează supremația albă, acesta a evitat să răspundă. Inabilitatea președintelui de a accepta o normă politică și nepartizană prin condamnarea și respingerea grupurilor care incită la ură și violență va reprezenta ultima picătură pentru mulți alegători care erau indeciși înainte de dezbatere.

O altă nereușită strategică a președintelui Trump a fost că acesta nu a făcut nici un efort în decursul dezbaterii de a încerca să vorbească unei audiențe care se află în afara bulei lui de susținători. Biden nu a criticat în mod direct Partidul Republican, încercând să se adreseze unei țări întregi, mai degrabă decât unor votanți care deja au luat o decizie. Având un sistem politic bipartizan, majoritatea americanilor sunt de-o parte sau de cealaltă a baricadei – ori Democrați, ori Republicani. De aceea, este extrem de important în alegeri ca cei doi candidați să se folosească de aceste dezbateri pentru a se concentra pe acei votanți de mijloc, care tind să voteze cu ambele partide și care sunt încă indeciși.

Deși nivelul conversației a fost coborât în special din partea retoricii lui Trump, iar Democratul a încercat să se țină departe de aceleași metode folosite de președinte, nici Joe Biden nu a dus-o mult mai bine. Acesta nu a avut un răspuns pertinent cu privire la motivul pentru care locul liber lăsat de moartea lui Ruth Bader Ginsberg la Curtea Supremă nu ar trebui sa fie ocupat până la alegerile din noiembrie, deși era o întrebare care era de așteptat. De asemenea, deși Biden a fost mult mai diplomat decât Președintele, acesta nu s-a distanțat total de retorica controversată a lui Trump. Deși mulți Democrați probabil s-au bucurat când Biden l-a numit pe Trump „un clovn”, aceste replici nu sedimentează reputația de lider care nu se coboară la standardele președintelui, o temă pe care Partidul Democrat se bazează pentru a împinge candidatura lui Biden în față. În mare, dezbaterea nu a schimbat dinamica cursei prezidențiale, ceea ce este un lucru bun pentru Biden, însă învățătura ar trebui să fie ca Democratul să nu se coboare la nivelul președintelui, pentru că intră pe teren minat și, dacă îi răspunde cu aceeași monedă, argumentul că acesta reprezintă o viziune mai bună pentru țară nu mai ține.

A doua zi, părerile cu privire la cum a decurs dezbaterea erau destul de clare: un fiasco politic. Nivelul discuției a coborât atât de jos, încât nici unul dintre candidați nu a putut profita de această oportunitate de a vorbi Americii: Biden nu a putut să-și argumenteze agenda politică și de ce acesta ar fi o alternativă mai bună pentru America, pentru că președintele Trump l-a întrerupt constant. Iar Președintele nu a reușit sa ducă discuția într-o direcție pe care acesta o stăpânește, recurgând în schimb la bruiaj politic de cea mai joasă speță: întreruperi, atacuri personale, țipete și injurii.

Cu câteva zile înainte de prima dezbatere, New York Times a dezvăluit cum Președintele Trump a săvârșit evaziune fiscală de proporții, acesta reușind să nu plătească impozite la stat timp de mai bine de 15 ani, declarându-și afacerile insolvente. Într-un moment de cumpănă pentru societatea americană, când cea mai mare democrație și economie din lume se luptă cu crize pe toate părțile, aleșii țării sunt incapabili să ducă o discuție civilizată despre viitorul țării.

Prima dezbatere nu s-a soldat cu nici un învingător, dar cu siguranță s-a soldat cu un învins: democrația Americii. 

Sursă foto: ClickonDetroit

#Ultimele buletine de știri

#Te-ar mai putea interesa și